Ei bine, întreg sistemul este dependent de niște
schimbătoare de căldură care … sunt produse în Rusia. De fapt, ca să subliniez
și mai adânc șmecheria, aceste schimbătoare de căldură sunt produse DOAR în
Rusia. Acum nu vreau să par absurd și să sugerez că n-ar putea fi produse în
altă parte a lumii. La urma urmei, sunt niște schimbătoare de căldură. Problema
este că Boeing certificase și testase aceste schimbătoare de căldură, iar înlocuirea
lor va cauza o grămadă de bătaie de cap, proceduri birocratice și bani la greu,
întrucât producția din Rusia era ieftină și performantă.
Deja compania fusese lovită în moalele capului de
sancțiuni, întrucât o mare parte a titanului necesar construcției aeronavelor
sale era luat din Rusia. Chiar și acum, o grămadă de titan este de proveniență
rusească, dar achiziționat pe alte canale mai obscure și, desigur, mai scumpe.
Problemuța schimbătoarelor de căldură este însă una esențială întrucât de ele
depinde funcționarea unui sistem vital. Și uite-așa înțelegem, între altele, de
ce furau sau importau rușii mașini de spălat și frigidere: ca să fure
schimbătoarele de căldură de pe ele pe care apoi să le revândă americanilor de
la Boeing! UM Digi, ai cuvântul!
O altă boacănă vine tot dintr-o sancțiune. SUA le-a
cerut în 2019 operatorilor săi de telecomunicații să reducă la zero dependența
de hardware-ul chinezesc pe care să-l înlocuiască de urgență cu unul de
proveniență occidentală. Desigur, era o miză în utilizarea de către operatori a
hardware-ului de la Huawei și ZTE: prețul extrem de mic pentru o performanță
superioară. Operatorii s-au opus măsurii pe care au considerat-o absurdă și,
prin presiuni, au obținut subvenționarea parțială a înlocuirii acelor componente
printr-un program de 3 mld. $. Că așa e în capitalism, cu subvenția.
Programul de înlocuire este finanțat de FCC și
cunoscut sub numele „Rip and Replace”. Toate
bune și frumoase, însă mărețul program, în al cincilea an de
funcționare, a ajuns la un deficit de finanțare de 3 mld. $. Cu alte cuvinte,
„nu mai e bani”(sic!). Și asta se întâmplă din două motive. În primul rând
pentru că prețul a crescut și în al doilea rând pentru că trebuie să
înlocuiască echipamente vechi. Fiecare dintre aceste elemente e de râsul
curcilor.
Să începem cu începutul: de ce au crescut prețurile
echipamentelor? „Elementary, my dear Watson, purely elementary”. Păi când s-au
trezit deștepții gen Trump să sancționeze firmele chinezești cu intenția clară
de a le scoate de pe piață, de fapt au făcut un cadou nesperat propriilor lor
ploșnițe tehnologice care abia mai răsuflau din cauza imposibilității
concurării chinezilor. Astfel, după ce s-au dumirit care-i chestia,
producătorii occidentali au făcut ce știu ei cei mai bine: au mărit prețurile
că doar rămăseseră jupâni pe piață. Și uite-așa, costurile inițial estimate au
sărit la cer, iar acum Congresului i se cer alți mulți bani pentru a compensa
pierderile. Marfă, frățioare!
Doar că problemele nu se opresc aici. Mai e ceva,
anume faptul că tehnologia care trebuie înlocuită rapid este una care s-a
învechit deja, anume cea 4G. Producătorii occidentali s-au concentrat pe 5G
întrucât aici e un ban serios de luat, iar vechile linii de producție ale
hardware-ului 4G au cam fost abandonate. Cei care mai produc au pretenții să
obțină profituri similare și din business-ul ăsta, dar cum nu prea pot au
temporizat producția(pentru că nu ma au linii fizice). Deci nu doar că
echipamentele sunt scumpe, ci și rare, ceea ce le face și mai scumpe!
Acum problemele operatorilor s-au înmulțit deoarece
nu doar că nu mai primesc banii promiși de stat, dar se confruntă și cu sume
mai mari pe care trebuie să le decarteze. Știrile dinspre Congres nu sunt
favorabile. Din cei aproape 5 miliarde de dolari de care era nevoie, Congresul
a aprobat doar 1.9 miliarde din cauză că „nu mai e bani!”(sic!). Și-aici apare
dilema operatorului. El ce să facă? Legea îl obligă să schimbe echipamentele
respective, dar Congresul nu decartează subvenția, iar producătorii s-au
nesimțit de tot cu prețurile. Ei bine, în condițiile acestea, soluția optimă e
una singură: să oprească serviciile. Doar că aici apare dauna majoră. Numeroase
comunități izolate sunt dependente de comunicațiile în tehnologie veche
deoarece nici naiba nu are bani să investească acolo. Asta înseamnă că treaba e
oablă și numeroși americani își vor regăsi liniștea deoarece fără dementele
comunicații de date vor avea răgaz să mediteze la ceea ce contează. Și
uite-așa, vor ajunge la concluzia că era mia bine pe vremea lui Trump.
Extremiști, ce să mai faci.
Am dat două exemple dintre mult prea numeroase alte
exemple. De fapt se vede limpede că, la fiecare pas, există disfuncționalități
generate de sancțiunile care trebuiau să-i omoare pe ceilalți. Și dacă tot am
ajuns aici, constat cu satisfacție că previziunile mele în ceea ce privește
Apple încep să se îndeplinească. Compania americană e cuprinsă de o banalitate
absolută întrucât îi e imposibil să inventeze un nou Jobs. În schimb, faultatul
Huawei e pe val, profitul crescându-i aproape cu 600%! Ce se întâmplă? În China
cererea de Apple s-a prăbușit în timp ce telefoanele de la Huawei mai au puțin
și se vând „pe sub mână”. Cu alte cuvinte, sancțiunile funcționează ceas! Până
la prăbușirea totală a lor, că celor sancționați văd că le merge bine.
Autor:
Dan Diaconu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu