marți, 7 mai 2024

Poezii de Nichita Stănescu necunoscute publicului au apărut într-o ediţie îngrijită de văduva poetului



Versuri niciodată publicate până acum ale lui Nichita Stănescu au fost descoperite de Dora Stănescu, ultima lui soţie. De dor de sufletul lui Andersen este numele volumului îngrijit de văduva poetului şi lansat de editura Rentrop & Straton, relatează Europa Liberă.

Câţiva ani a durat de la descoperirea manuscriselor până la apariţia acestei ediţii care cuprinde şi 43 de poeme niciodată publicate până acum. Poeziile ar fi urmat să facă parte dintr-un volum de versuri pentru copii. Titlul cărţii, după cum mărturiseşte Dora Stănescu în interviul acordat publicaţiei citate, ar fi trebuit să fie numele “copilului imaginar” al cuplului.

Cartea pentru copii proiectată de Nichita şi Dora Stănescu ar fi urmat să poarte titlul “Povestiri pentru Moon”, (Moon fiind copilul imaginar al celor doi). Poetul cochetase adesea cu poeziile pentru copii. Câteva asemenea texte, grupate chiar sub titlul “De dor de sufletul lui Andersen”, au apărut în anii ’80 în “Almanahul Copiilor”, coordonat de poetul Gheorghe Tomozei.

Poetul a primit apoi o comandă pentru 12 poezii destinate unui calendar al Centralei de mecanică fină, instituţie condusă de Valeriu Matache, pe care îl lega de Stănescu pasiunea comună pentru numismatică. De altfel, plata lui Nichita pentru duzina de poezii comandate a constat tocmai în monede antice, pe care acesta le-a adăugat colecţiei personale.

În sfârşit, pe când făcea ordine în locuinţa din Piaţa Amzei, pregătind un lot de mobilier pentru Muzeul Literaturii, Dora Stănescu a găsit un dosar cu poezii pentru copii. La o cercetare mai atentă, ea şi-a dat seama că, printre manuscrisele care conţineau şi texte ce nu-i aparţin lui Nichita, se găseau zeci de poeme niciodată publicate. Acum au fost toate adunate în cartea publicată de editura Rentrop & Straton, alături de alte versuri apărute anterior în calendare şi almanahuri pentru copii din perioada comunistă.

Cartea, apărută în 2024 la editura Rentrop & Straton, este coordonată de Dora Stănescu. Volumul, prefaţat de criticul literar Felix Nicolau şi ilustrat de Clara Vasilescu, conţine 52 de poezii, dintre care 43 sunt inedite.

Volume întregi pe răvaşe

Prolificul Nichita Stănescu era recunoscut pentru ospitalitatea deosebită şi pentru generozitatea arătată tuturor celor care îi treceau pragul la seratele boeme pe care le organiza în locuinţa sa. Nichita dăruia cărţi, monede din colecţia sa sau alte obiecte de valoare la care renunța fără regrete.

Poate cel mai de preţ cadou din partea lui era o dedicaţie sau o poezie creată şi rostită ad-hoc, apoi scrisă pe un şerveţel ori pe o bucată de hârtie. Opera lui oficială poetului e completată probabil de volume întregi de poezii şi gânduri scrise pe răvaşe şi împărţite prietenilor şi oaspeţilor săi. Poate e doar o chestiune de timp până ce alte poezii inedite ale lui Stănescu vor vedea lumina tiparului. Cine ştie câte alte scrieri mai sunt ascunse în faimosul apartament din Amzei?

Sursa: Europa Liberă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu