ÎNCREDE-TE ÎN DUMNEZEU ȘI MERGI ÎNAINTE!

Într-o zi ajungi să-i dai dreptate lui Dumnezeu, să înțelegi lucruri adânci, să plângi cu lacrimi amare, să asculți cuvintele lui Dumnezeu: „Nu știi ce mult te iubesc!” Dumnezeu ți-a vorbit prin cărți, prin oameni, prin părinți, dar tu nu ai priceput mesajele și a trebuit să primești pedeapsă. De acum, mergi cu Dumnezeu și fii un biruitor. Dumnezeu este singurul din această lume care îți vrea binele și care îți poartă de grijă, mai mult decât o mamă.

Dumnezeu îți numără și perii capului, ca să știi că ai preț înaintea Lui. El vede în viața ta detalii pe care nimeni nu le știe. Oamenii nu cunosc ceea ce Dumnezeu cunoaște. Dumnezeu nu judecă așa cum judecă omul. El știe lupta ta duhovnicească, El știe necazurile tale, El știe biruințele tale. Dumnezeu cunoaște, în amănunt soarta vieții tale. El numără pașii vieții tale de pribeag. Când drumul devine anevoios și lipsit de resurse, El este acolo să îți dea apă și pâine, să te ferească de șerpii din pustie și să te călăuzească atunci când furtuna vrea să-ți oprească înaintarea. Nu ești singur pe drum, niciodată.

Dumnezeu numără lacrimile tale. Lui îi pasă cu adevărat și suferă alături de tine. Atât de mult te iubește. Ai un Tată care niciodată nu te-a părăsit. Viața ta este numărată de Dumnezeu și păstrată în Hristos. Nimic din ce trăiești cu El nu se pierde. Viața în Hristos nu este pierdere, ci un câștig. El te îmbracă în haina luminii hristice. El te hrănește, El te luminează, El te îndrumă în viața duhovnicească. Atunci când nu mai poți, El te poartă pe brațe, El îți numără pașii, El se roagă pentru tine. Nu știi cât demult te iubește Dumnezeu.

Prin iubire să nu trăim pentru noi, nici pentru veac, ci El să trăiască în noi și toată viața noastră Lui să o dăruim, pentru El să o jertfim. Jertfa – expresia supremă a iubirii – stă la temelia lumii. Iată măreția iubirii, iată iubirea nemărginită a Domnului Iisus Hristos pentru noi, oamenii! Acestea sunt clipele de adevărată iubire, frumusețe și fericire cu care ființa umană pleacă în veșnicie. Nu le poate lua nimeni și nimic. Și, totuși, iubirea în imensitatea adevărului, frumuseții, binelui și desăvârșirii ei, iubirea în Hristos este veșnică. Să avem în inimi permanent iubirea hristică.

Nu există iubire adevărată vremelnică, așa cum nu există conștiința durerii, a suferinței la pește. Vorba poetului: ce-ai pierdut, pierdut va rămâne. „Dacă „cerul” nu-ți e-n suflet și din inimă l-ai șters,/ Nu-l mai poți găsi, să-l cauți în întregul univers./ Iar acel ce-și pierde „cerul”, pe-ale vieții lui poteci/ Numai e, sub veșnicie, decât un pierdut pe veci”.

Legătura tainică, în rugăciune, cu veșnicia este singura prietenie adevărată! Iubirea veșnică, este experiența cea mai deplină, este cea mai înaltă formă de trăire spirituală, este expresia dumnezeiască a energiei necreate, este cea mai expresivă formă a luminii divine, pe care o poate atinge ființa umană. Dar ea se află la capătul căii presărate cu suferințe și cu necazuri, la fel cum Învierea se ivește abia după suferința crucii. Condiția este una singură: Calea, Adevărul și Viața să fie Iisus Hristos, Dumnezeul devenit om pentru ca oamenii să devină dumnezei.

Doamne Dumnezeule eliberează-ne de toate îndoielile, ca să ne încredem doar în Tine, că altă speranță nu avem! Amin.

Har, pace, sănătate și mântuire!

Doamne, ajută!

Ștefan Popa

Dor de ducă

Neliniște,

nestatornicie,

necredință

și mă prinde-un dor de ducă

dor de ceva, dar nu știu ce

dor de a călători

dor de a mă goli

de-ale mele păcate

de mândrie și de moarte

dor de-o-înstrăinare

de părinți și rădăcini

într-o lume străină

unde nimeni nu mă vede

unde nimeni nu mă-aude

unde infinitul șade

sus, în vârful muntelui

pe fundul prăpastiei

să ascult glasul pustiei

și chemarea veșniciei.

Ștefan Popa,

Cluj-Napoca, 08.02.2026

Zborul-om și omul-zbor

Visează!

Privește!

Zboară!

Învață să iubești

Cerul albastru și aripi în zbor!

*

Gândește la visuri mărețe

Ziua și noaptea printre stele

Poartă-n zbor o iubire

Cu dragoste și multă uimire

Până-ți intră-n măduva oaselor.

*

Iubește cerul și zborul

Și prețuiește-ți ogorul

N-ai să porți aripi în zbor

Și să te hrănești cu dor

Admiră zborul fără teamă

Și dă-i sufletului hrană

Învață gândul să zboară

Ce frumos, întâia oară

Învață să mori zburând

Și pe Tabor luminând.

Ștefan Popa,

Cluj-Napoca, 03.02.2026

BIRUIEȘTE VIAȚA CA SĂ NU TE BIRUIE EA PE TINE

„Și n-a făcut multe minuni în locul acela din pricina necredinței lor." (Matei 13, 58)

Se poate scrie în loc de necredință orice duce la ostilitate, dispreț, respingere. Orice om a avut parte de așa ceva. Nu trebuie să înduri răutatea unui mediu care îți este ostil ție. De ce se întâmplă acest lucru? Iată de ce: valoarea omului este dată și de locul unde te afli. Oricât te-ai strădui să crești, să construiești ceva frumos și folositor, îți va fi imposibil dacă mediul unde te afli îți este ostil și dușmănos.

Am fost internat la spitalul militar și am avut o discuție cu un camarad de salon, fost ofițer în armată. Era bolnav de cancer și abandonat în spital de cele două fiice ale sale, ambele plecate în Italia. Trebuia să-l externeze, dar nu avea unde să-l ducă, deoarece avea nevoie de îngrijire, iar în spital nu-l mai puteau ține. Au dat telefon la câteva cămine de bătrâni și nu-l primeau pentru că nu se încadra cu pensia lui. În cele din urmă, cei de la spital găsesc un cămin de bătrâni gestionat de un cult creștin, care au avut bunăvoința să-l primească. Ne-am despărțit plângând amândoi. I-am dat o carte de rugăciuni și o ținea strâns la piept. Situație grea pentru camaradul meu care m-a marcat profund. Am rămas fără cuvinte.

Dacă îți stă în putință ieși din orice mediu care nu te merită, din orice mediu ostil. Din păcate crești și nu ști pe cine crești, iubești și nu ști pe cine iubești. De aceea, lasă pe cei ce sunt nepăsători, batjocoritori să rămână cu ei înșiși și tu roagă-L pe Dumnezeu să îți dăruiască oameni care te merită cu adevărat, oameni pe care să îi poți prețui pentru că semănă cu Hristos.

Nimic nu-i mai mare decât a rosti din adâncul inimii: „Te iubesc, Hristoase!” Această mărturisire nu este doar o vorbă, ci o ardere, o jertfă, o înviere. Un frate l-a întrebat pe un bătrân: „Cum pot să-L iubesc pe Hristos?” Iar bătrânul i-a răspuns: „Dacă vrei să-I spui că-L iubești, să nu te rușinezi de crucea ta, să nu te temi de lume, nici de gândurile tale, să te rogi în ascuns și să-I spui: „Doamne, știu că sunt nimic, dar Te iubesc!” Și atunci El va veni și va face sălaș în inima ta.

„Oricâtă știință, avere și cinste am avea, oricâtă nevoință și rugăciune am face, nu ne mântuim dacă nu ne iubim, nu ne iertăm și nu ne ajutăm unii pe alții”, ne povățuiește Sfântul Cuvios Ilie Cleopa

Singurii care iubește pe om necondiționat în acest univers sunt: Dumnezeu și mama care i-a dat naștere. Restul oamenilor te iubește pentru ce ai sau pentru ce faci. Doar mama te iubește pentru că ești, se bucură pentru realizările tale și plânge și se roagă pentru necazurile tale.

Viața te lovește din toate părțile, din toate direcțiile, până la negarea lui Dumnezeu, până când în om rămâne numai iubirea de sine. Sunt oameni care trăiesc ca și când nu ar muri niciodată și sunt oameni care mor ca și când nu ar fi trăit niciodată. Ce își dorește omul de la viață? Ce își dorește viața de la om? „Viața trebuie trăită privind înainte, numai înainte, dar poate fi înțeleasă doar privind înapoi.” Soren Kierkegaard Uneori, viața îți oferă decât o singură opțiune: să accepți situația în care te afli și să mergi înainte. Viața nu e dreaptă mereu, dar este frumoasă dacă ști unde să te uiți: nu te uita la muscă, uită-te la albină! Folosește-ți energia pentru lucrurile înalte. Viața e o pregătire pentru moarte. Nu te opri niciodată până ce ai căpătat înțelepciunea de a muri! Dacă ajungi să nu mai ceri nimic, viața îți dă doar ce ai nevoie.

Așadar, nu contează că suntem diferiți unii de alții câtă vreme nu suntem diferiți de chipul lui Dumnezeu. Important este să rămânem lângă oameni care reflectă chipul lui Hristos. Biruiește viața ca să nu te biruie ea pe tine! Amin.

Doamne, ajută!

Ștefan POPA

OMUL A FOST URZIT DIN ADÂNCIMILE PĂMÂNTULUI

 

„Tu m-ai zidit și ai pus peste mine mâna Ta. M-ai alcătuit în pântecele maicii mele. Nu sunt ascunse de Tine oasele mele, pe care le-ai făcut întru ascuns, nici ființa mea pe care ai urzit-o in adâncimile pământului.” (Psalmul 138, 13-15) Cât de minunat și de adânc este acest psalm? Astfel aflăm că omul a fost plămădit în gândul lui Dumnezeu de la începutul Creației Sale, de când a făcut pământul, în care a pus toate elementele necesare plămădirii ființei umane. Dumnezeu ne-a iubit, ne-a urzit înainte de timp și de spațiu, ne-a făcut unici pe pământ și s-a gândit la viețile noastre minunate. El ne-a vrut binele în această viață, să ne bucurăm și să urmăm destinul vieții. El ne-a iubit înainte de vreme, înainte de a fi alcătuiți în pântecele mamelor noastre. Noi aparținem dintru început veșniciei.

Dumnezeu ne-a adus în lume cu un scop, să trecem prin toate experiențele vieții și să ne bucurăm de toate aspectele vieții atât de frumoase. Fiecare persoană este unică în lume, asemenea fulgilor de nea, care vin mii și mii, dar fiecare fulg este unic. Minunate sunt lucrurile Tale, Doamne. Să ne bucurăm de viață că această experiență a vieții este unică. Dumnezeu a prins ideea și gândul ființei umane de la începutul Creației și le-a pitrocit mult până să apară omul în minunata variantă de azi. S-a gândit mult cum să fie omul și viața lui. El s-a contopit cu ființa umană și a pătruns în cele mai mici detalii, în așa fel încât omul să fie coroana Creației Sale. Omul a fost făcut asemenea esenței divine „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”. Singura ființă asemenea Lui, unică și cu o misiune sfântă. Nici îngerii din ceruri nu a beneficiat de așa mare atenție ca ființa umană. Vă dați seama cât de mult ne iubește Dumnezeu?

Orice creator (poet, scriitor, pictor, sculptor etc.) primește o idee, un gând la care se gândește zile, luni, uneori ani de zile, până la pătrunderea adâncimii acelei idei, până la contopirea cu ea și înțelegerea deplină a cuvântului ce se naște la vremea potrivită. Sunt unii părinți care spun că pruncul lor a venit prea devreme sau prea târziu. Acestora le spun că pruncii nu vin nici prea devreme, nici prea târziu, ci au venit în timpul lui Dumnezeu. Orice creație trece prin chinurile nașterii, nu este așa de simplu. Dumnezeu a binecuvântat pe om cu uitarea durerilor și chinurilor creației, pentru a putea continua actul creației, așa cum mama uită prin ce chinuri a trecut la naștere, tocmai pentru a nu înceta perpetuarea speciei umane.

Omul, din păcate, nu l-a ascultat deplin pe Dumnezeu. Fiecare dintre noi îl poartă în sine pe Adam cel izgonit din Rai pentru neînfrânare și neascultare de Dumnezeu. Fiecare din noi, experimentăm prin propria viață sentimentul izgonirii din Rai. Și aceasta o face, zi de zi și ceas de ceas, fie prin îndulcirea cu feluritele păcate lumești, fie prin îndeplinirea permanentă a voii noastre fără a ține cont de glasul vocii interioare prin care ne vorbește Dumnezeu, fie prin întinarea cugetărilor, sentimentelor și a faptelor noastre. Orice om de pe această planetă, își pune problema sfințeniei cel puțin o dată în viață. Omul poate ajunge la sfințenie? Sfințenia e o cale frumoasă, dar tot pe atât de grea și nu este pentru oricine, numai pentru cei aleși de El. De-a lungul istoriei creștinismului, au fost nenumărate persoane, fie bărbați, fie femei, care au demonstrat prin trăirea lor plină de râvnă că este posibilă atingerea sfințeniei, dar după multe nevoințe sufletești și trupești. Lumea este pentru o selecție a oamenilor de pe pământ.

Coborârea omului sub toată zidirea lui Dumnezeu - aceasta este cheia de descifrare a sensului vieții, de înțelegere a principiilor existențiale și de viață ale omului. Acesta este Hristos, măsura tuturor lucrurilor! Omul care își plânge păcatele în fiecare zi, care moare și înviază zilnic, care știe să se bucure de lucrurile cele mici și fără importanță, care se bucură cu cel ce se bucură și care plânge cu cel ce plânge, care se consideră sub toată zidirea lui Dumnezeu, unul ca acesta a ajuns la maturitatea duhovnicească deplină.

Așadar, să ne bucurăm mai mult de această viață, să fim creatori, să ne încredem în Creatorul, să ne dăruim iubirii hristice, să ne facem vrednici de moștenirea pregătită nouă: împărăția cerurilor. Amin.

Doamne, ajută!

Ștefan Popa

IOAN BOTEZĂTORUL – O EXPERIENȚĂ DE VIAȚĂ ÎN PUSTIU

Dacă ar veni azi Sfântul Ioan Botezătorul ce ar spune? Că omenirea merge într-o direcție greșită, s-a îndepărtat mult de Dumnezeu. Mai mult, oamenii vor să-l scoată definitiv pe Dumnezeu din viața lor, vor să-l înlocuiască cu altceva, ne întoarcem la zei. Mii de ani, omenirea a muncit din greu pentru a realiza această performanță a civilizației umane și acum vrea să renunțe la ea. De ce? Omul când se satură de bine ce face? Un alt început de la zero. Chiar și din avion se vede faptul că omenirea este pe o direcție greșită. Să distrugi toate principiile, toate valorile și toate personalitățile vremurilor și toate valorile culturale și morale care stau la baza piramidei civilizației umane este greu de înțeles. Și exemple, în acest sens avem nenumărate, atât naționale, regionale, cât și mondiale.

Din păcate, în țara noastră, sunt mii de consilieri spirituali, astrologi, guru, predicatori, lideri spirituali pentru toate religiile lumii, dar puțini dintre aceștia sunt autentici, adică să și practice ceea ce propovăduiesc. Și aici avem nenumărate exemple. Una este să ai cunoștințe, alta e să predici și alta e să practici ceea ce spui la alții să facă. Pentru mulți oameni, practicarea învățăturii creștine a devenit greoaie, dacă nu imposibilă. Ușor de spus, dar mai greu de pus în practică, în trăirea vieții de zi cu zi.

Confortul omului a ajuns la cote alarmante. Confort în îmbrăcăminte, în încălțăminte, în hrănire, în tot. Luxul de pe lume. Când mai dăm de câte o familie care trăiește normal, în simplitate, în modestie, în sărăcie, în credință, într-un mod de viață autentic, imediat îi condamnăm că nu le place munca. Omul modern s-a obișnuit să trăiască în lux. Acum, omul are și telecomandă pentru întrerupător, nu numai pentru TV, să nu mai coboare jos din pat. Mai mult, făcătorii de bine europeni s-au gândit ca omul să nu mai lucreze în gospodărie (animale, păsări etc.) și nici foc nu trebuie să mai facă (să nu mai folosească lemnul). Trai pe vătrai... IA ne dă și căldură, ne dă de toate, numai să stăm cuminți. Unde mai este atunci osteneala omului?

Ce înseamnă „experiența de viață în pustiu”? Aceasta presupune, în primul rând, osteneala omului de zi cu zi. Aceasta este considerată de obicei ca o perioadă grea în care un credincios suportă disconfort și încercări, fiind adesea o perioadă de intensificare a ispitei și a atacului duhovnicesc. Nu este privilegiul unui păcătos, ci al unui credincios cu dor puternic de îndumnezeire. Este o încercare rânduită de Dumnezeu. Pe cel pe care Dumnezeu vrea să îl înalțe spiritual, mai întâi îl trece prin foc. Pentru a te naște din nou trebuie să treci prin iad. Este adesea legată de o „experiență în vârf de munte", unde ești supus vitregiilor vremii, riscul pădurilor sălbatice, riscului din toate direcțiile, numai Dumnezeu te poate proteja.

Aceasta se poate face și ca o dovadă a maturizării bărbatului din tine. Nu știu dacă se mai practică, dar pe vremea tinereții mele știu că erau tineri de 19 ani care mergeau pe vârf de munte cu un rucsac și strictul necesar și viețuiau pe munte două săptămâni. Veneau de pe munte, altfel de oameni. Asemenea și celor care efectuau stagiul militar obligatoriu. O experiență unică cu care nu te mai întâlnești în viață.

Pustiul este un loc neplăcut, din toate punctele de vedere. Este bine să fii pregătit din toate aspectele vieții, pentru că nu știi ce îți poate oferi viața și la ce încercări te poate pune Dumnezeu. Chiar și acolo unde se termină toate drumurile, chiar și acolo unde totul se prăbușește, chiar și în mijlocul pustiului, Dumnezeu este prezent și poate face minuni. Avem multe exemple de astfel de experiențe de viață, atât în Vechiul Testament, cât și în Noul Testament, de la Ioan Botezătorul, Ilie prorocul, Iov la apostolul Pavel și desigur, Iisus Hristos. Apoi, în viețile Sfinților Părinți, dar și în zilele noastre, sunt pustnici care acceptă provocarea lui Dumnezeu de a trăi o astfel de experiență. Din mila lui Dumnezeu am întâlnit și eu un astfel de om. Este vorba de pustnica Giumalăului, maica Teodora, apoi schimonahia Elisabeta, care a fost canonizată anul trecut cu titulatura de Sfânta Cuvioasa Elisabeta de la Pasărea. Slavă lui Dumnezeu că mai sunt și astăzi astfel de oameni.

Sfântul Ioan Botezătorul recomandă contemporanilor săi, dar și nouă tuturor, pocăința pentru că „păcatul constă în închiderea în propria identitate, în refuzul celuilalt, în refuzul relației cu Dumnezeu”. Botezul pocăinței al Sfântului Ioan Botezătorul are o importanță deosebită deoarece fără acesta nu este posibilă cunoașterea lui Dumnezeu. Prorocul Ioan ne poate fi tuturor îndreptar pe calea strâmtă a înfrângerii trufiei, a egoismului și egocentrismului nostru ridicol, îndemnându-ne, totodată, la smerenie și viață simplă. El face lucrul acesta printr-o mărturisire simplă, referindu-se la Iisus Hristos: „Eu trebuie să mă micșorez, iar El trebuie să crească". Amin.

Doamne, ajută!

Ștefan Popa

MULȚUMIRE

Mulțumesc, Doamne Iisuse Hristoase, pentru anul care trece, pentru tot ce mi-ai luat, pentru tot ce mi-ai dat, pentru tot ce a rămas. Mulțumesc, Doamne, pentru că m-ai transformat în lumină pentru cei ce trăiau în întuneric. Pentru că am putut ajuta pe cel ce a avut nevoie, am ajutat pe cel însetat, pe cel flămând, pe cel fără ochi, pe cel fără o mână, pe cel fără un picior, pe cel cu dializă, pe cel bolnav de cancer etc. Mulțumesc, Iisuse, pentru că ai dat sens necazului meu, bolii mele. Pentru că nu-i așa, săracul crede săracului, omul străzii crede celui ca el, bolnavul crede bolnavului. Omul necăjit crede omului necăjit.

Mulțumesc, Doamne Iisuse Hristoase, Pentru timp de rugăciune, pentru încercări, pentru ispite, pentru lecțiile primite în anul care trece, dar și pentru binecuvântările Tale, care nu au fost puține. Mulțumesc, Doamne, pentru zilele senine, pentru zilele cu nori și pentru toate celelalte zile. Mulțumesc pentru nopțile tăcute și pentru diminețile zgomotoase, pline de sens și de viață.

Mulțumire, Doamne, pentru anul care vine!

La mulți ani!

Cu plecăciune,

Ștefan Popa

ADEVĂRUL DESPRE REVOLUȚIA ROMÂNĂ

Toată lumea încă se mai întreabă dacă în decembrie 1989 a fost Revoluție sau Lovitură de stat. Doi în unu. Cum așa? S-a început cu o lovitură de stat și cu ajutorul serviciilor străine și al maselor largi a fost transformată în Revoluție. Gruparea condusă de domnul Iliescu era pregătită încă de pe vremea lui Ceaușescu, așa cum relatează fostul secretar personal al lui Ceaușescu: „Sigur că intuia acest lucru. Dar a spus Mihaela Ceaușescu, nepoata acestuia, că se știa de Iliescu și că Marin Ceaușescu, pe care și eu l-am cunoscut foarte bine, pentru că am fost ministru industria ușoară și mergeam la Viena. Fratele lui i-a spus că e bine ca la Congresul al-14-lea să facă un pas înapoi și chiar i-a sugerat să-l pună pe Iliescu că atunci se deconspira. Se știa că este pregătit înlocuitorul. Pe mine, Iliescu m-a chemat în data de 22 decembrie să vin la București, de la Botoșani”, a spus, la Antena 3, Constantin Boștină, fostul secretar personal al lui Ceaușescu.

Lovitura de stat din decembrie 1989, a fost dată de gruparea lui Iliescu ( persoanele care au apărut în pulover la TV.), în colaborare cu trădătorii din Securitate și Armată, sub totala supraveghere a serviciilor secrete străine. Binomul SRI-DNA e condus de americani. Situația de azi își trage seva din primele zile de după revolta din decembrie 1989, condusă de serviciile secrete occidentale, cu CIA la pupitru, ca în restul statelor foste comuniste prin lovitura de stat. Cine crede că în toată această perioadă, serviciile secrete au stat pe bară, se înșală amarnic. Câți militari, ofițeri americani și armament erau staționate pe teritoriul României? Ce fortăreață și-au construit americanii în Băneasa, pe care ei o numesc ambasadă, dar care poate foarte bine să fie o filială CIA. Câți agenți CIA îmbrăcați în civil, treceau pe stradă, fără ca cineva să aibă habar?

Odată cu alegerile prezidențiale din România, CIA a urmărit să-și impună un nou președinte pentru corporațiile americane.

Alegerile prezidențiale din România 2014 a avut ca scop Euro-maidanul care să schimbe votul majoritar al românilor și să justifice intervenția cancelariilor europene și a celei americane. Dacă CIA pierdea controlul din România, pierdea astfel controlul asupra zonei.

În mediul Facebook, propaganda CIA a înțeles că poate acționa nestingherită fiindcă în fața votantului obișnuit, afiliat sau nu la vreun partid nu mai are șanse. Brusc România de pe Facebook a uitat cine a generat toate nenorocirile din 1989 încoace. Pentru că unii nu înțeleg faptul care au fost și sunt adevăratele forțe oculte și malefice în România. Românii nu înțeleg că Occidentul este un monument dedicat jafului planetar și că nu au nici un viitor. Trebuie să învățăm odată pentru totdeauna că revoluțiile sunt făcute întotdeauna de serviciile secrete nu de populație.

Revoluțiile internaționale, planificate de bancherii de pe Wall Street și îndreptate împotriva statelor și popoarelor foste comuniste din sfera de influență sovietică, vizau mai cu seamă țările care nu mai aveau datorii la FMI și la Banca Mondială, precum România. Programul de privatizare, a se citi programul prin care sistemul energetic al României respectiv industria României au fost vândute străinilor a fost impus României și coordonat milimetric, la amănunt, de Fondul Monetar Internațional și de Banca Mondială. Neocolonialismul este politica oficială care s-a aplicat tuturor țărilor ieșite din comunism, dar și țărilor din America de Sud. Neocolonialismul a avut aceeași rețetă peste tot: acapararea resurselor, privatizarea forțată. Fie că țările s-au numit România, Polonia, Chile, Bolivia, Argentina sau Irak, neocolonialismul a acționat la fel.

După 1989 capitalismul occidental și-a menținut rata de acumulare de bogății extinzându-se către Est și jefuind țările din Europa de Est sub pretextul că le aduce libertate, democrație și apărarea credinței. Lumea nu conștientizează că problema de securitate a României nu este Rusia, ci frauda corporatistă (corporații americane, europene) care spoliază economia țării. Toți marii specialiști economici ai lumii spun tare și răspicat că viitorul nu este al statelor naționale, ci al corporațiilor și afacerile viitorului sunt cele ale IA și ale TIC-ului și că s-a trecut la o nouă resetare mondială a lumii, care are ca obiectiv principal jaful planetar.

Până nu vom înțelege faptul că nimeni din această lume nu dorește binele și prosperitatea României și a românilor, ci din contra să le ia până și porcul din ogradă și gemul din cămară și să pună taxă pe coteț, nu vom avea nici o șansă să redevenim o țară independentă și suverană.

Comandor (r) Ștefan Popa

Semnal editorial - Revista „Chemarea zborului”

 

                                                                CHEMAREA ZBORULUI

Semnalez apariția Revistei istorice, culturale și spirituale „Chemarea zborului” lunile noiembrie - decembrie 2025, publicație care apare sub egida Ligii Aeriene Române și a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, la Editura Napoca Star, Cluj-Napoca. Mulțumim echipei editoriale. Acest număr este dedicat în memoria eroului aviator căpitan Constantin (Bâzu) Cantacuzino, comemorarea a 120 de ani de la nașterea sa. În această ediție semnează: gl. mr. (r) dr. Victor STRÎMBEANU, gl. Mircia CHELARU, prof. univ. dr. Adrian CHIRCU, prof. univ. dr. Nicolae TURCAN, istoricul Florian BICHIR, scriitoarea Zoe DANTES, scriitorul Lucian CIUCHIȚĂ, colonel (r) Ion SOFRONIE, prof. dr. Claudia CHIRCU, prof. dr. Mihaela-Emilia POPA, preot militar dr. Emanuel CĂȘVEAN, colonel (r) Emil POP, prof. Liliana ROIBU, pictor și poet Eugen COȚA, poeta Emilia ATABA (Israel), poeta Elisabeta IANCU (Italia), poeta și artista Gabriela DOBRE, poeta Angela PETRE, instructor parașutist și maestru al sportului Costel Simion ȚIGĂNUȘ, colonel (r) Dan COSMA, Colonel (r) Romulus MOLDOVAN, Camelia NICULESCU, poetul Ștefan CÂNEPĂ, poeta Rodica LAKATOȘ, poeta Liliana TRIF, redactor-șef comandor (r) Ștefan POPA. Felicitări și mulțumiri tuturor colaboratorilor Revistei „Chemarea zborului”, tuturor iubitorilor de aviație, de zbor și de albastrul cerului senin.

Cer senin!

Comandor (r) Ștefan POPA

O ALTFEL DE NAȘTERE A PRUNCULUI IISUS

 

Nașterea lui Iisus nu este o poveste, nu este o invenție, nu este o imaginație a cuiva, nu este o legendă, nu este o inovație a bisericii, nu este doar o relatare într-o carte, ci este un eveniment istoric precizat în mod clar de evangheliștii Luca și Matei. Nașterea lui Iisus are un profund caracter spiritual, un mesaj divin pentru lumea din toate timpurile, deci și pentru noi, cei de azi, bine fundamentat de evanghelistul Ioan și de Apostolul Pavel.

Lumea încă se mai întreabă e ce a trebuit să se întrupeze Iisus? Părintele nostru Avraam, prin păcatul săvârșit a creat o prăpastie între omenire și divinitate. Dumnezeu a creat lumea, l-a creat pe om din marea Lui iubire. Tot din iubire l-a trimis în lume pe singurul Său Fiu. Iată ce ne spune Evanghelia lui Hristos: „De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea, așa și moartea a trecut la toți oamenii, pentru că toți au păcătuit în el. Căci până la lege, păcatul era în lume, dar păcatul nu se socotește când nu este lege.” (Romani 5, 12-18) Aceasta înseamnă că toți oamenii de ieri, de azi și de mâine sunt prinși într-o singură ființă umană Iisus Hristos. Noi nu suntem altceva decât reflexia, extensia lui Iisus în lume. Suntem opt miliarde e oameni într-un singur om. Așa se face că acțiunile Domnului Iisus Hristos se transmite, din generație în generație, până la noi.

Iată ce ne spune Apostolul Pavel: „El ne-a mântuit și ne-a chemat cu chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci după a Sa hotărâre și după harul ce ne-a fost dat în Hristos Iisus, mai înainte de începutul veacurilor. Iar acum s-a dat pe față prin arătarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce a nimicit moartea și a adus la lumină viața și nemurirea prin Evanghelie.” (II Timotei 1, 9-10) Așadar, Iisus Hristos a trebuit să se întrupeze pentru a reîntoarce lumii darurile pe care le-a pierdut prin păcatul lui Adam. Și acestea sunt: lumina, viața, nemurirea.

Nașterea lui Iisus, nu numai că surprinde, uimește, înspăimântă și dă speranță, ci și împarte lumea în două: cea dinaintea lui Iisus și cea după Iisus. Evanghelistul Matei ne spune că Nașterea Mântuitorului este un fapt istoric care cuprinde două etape: în timpul vieții lui Irod cel Mare și după moartea acestuia, (Matei 2, 1-23) precum și alte două etape: faptele petrecute în Ierusalim și evenimentele din Betleem. (Matei 2, 1-12)

Ni se spune de trei magi care merg în căutarea pruncului ce avea să se nască, fiind tot timpul călăuziți de o stea. Ei ajung la Irod, iar acesta îi roagă ca la întoarcere să vină la el să-i spună de prunc să meargă și el să se închine. Evanghelistul Matei este și mai exact atunci când ne dă și timpul când se naște pruncul Iisus. „În zilele lui Irod, regele, cândva spre sfârșitul vieții lui, în ultimii ani de domnie.” (37-4 î.Hr.) În timpul cezarului Romei, Octavian Augustus. Oamenii de știință și astrologii diferitelor timpuri au studiat fenomenul „stelei magilor” și au ajuns la concluzia că nu a fost altceva decât o triplă conjuncție a două planete și a unei constelații care a dat naștere unei stele strălucitoare pe cer.

Mai mult, o inscripție cuneiformă, pe o tăbliță de lut ars, din vechiul Babilon, confirmă faptul că „steaua magilor” a putut fi observată în anul 7 î.Hr. timp de cinci luni. Unul dintre Părinții Ortodoxiei ne spune că „steaua a fost o putere dumnezeiască care a luat forma unei stele”. (Sfântul Ioan Gură de Aur) Pentru că ea mergea odată cu magii și rămânea neclintită pe cer când aceștia se odihneau. Steaua magilor poate fi asemănată cu acel „stâlp de foc”, care i-a călăuzit pe evrei în pustie. Tradiția Bisericii ne spune că acei trei magi erau înțelepți babilonieni, persani sau arabi, care se ocupau cu studierea cerului, a mișcării astrelor, eventual astrologi. Magii aduc daruri Pruncului Iisus: aur, smirnă și tămâie.

Evanghelistul Ioan ne spune că nașterea Pruncului Iisus este o pentru noi un dar și o devenire, o creștere personală pe scara duhovnicească. (Ioan 1, 11-12) Ne mai spune că noi suntem fii ai lui Dumnezeu, prin Fiul. „Vedeți ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, și suntem.” (Ioan I 3, 1-2) Ascultarea și fidelitatea adevărată ne-o dă Pruncul Iisus. Esența creștinismului adus de Pruncul Iisus constă în faptul că Dumnezeu este peste tot, că dacă se întâmplă ceva, El este deja acolo și că relele din lume sunt uneori îngăduite de Dumnezeu.

Problema care se pune este dacă noi suntem pregătiți să-l primim pe Pruncul Iisus în inimile și în sufletele noastre? Alergăm în toate părțile pentru lucrurile materiale, dar uităm să ne bucurăm de nașterea lui Iisus. Suntem noi pregătiți să ne bucurăm împreună cu îngerii, arhangheli, Sfânta Treime din ceruri? Privește atent cerul în această sfântă zi și bucură-te împreună cu acesta. Haideți să sărbătorim o altfel de naștere a lui Iisus, o naștere plină de evlavie, de smerenie, de pace, de bunătate, de bucurie și de multă iubire.

„Pe Fiul în al Său nume, Tatăl l-a trimis în lume, Să se nască și să crească, Să ne mântuiască.”

Fie ca Nașterea Domnului Iisus Hristos să vă aducă lumină în casă, bucate pe masă, pace în suflet! Amin.

Sărbători cu bucurie și la toți belșug să fie!

Doamne, ajută!

Ștefan Popa

Pășesc agale...

Pășesc agale pe aleea din Parcul Central al Clujului.

Harul lucrează într-o inimă cu pace.

Așa îmi grăiește sufletul, în acest moment.

Un prieten mă întreabă: „Ești în har?”

Îmi amintesc că într-o zi, absorbit de gânduri,

duhul m-a dus într-un loc, unde nu mai fusesem

de mulți ani.

În acel loc m-am umplut de energie și duh,

am realizat că uneori harul urmează gândul.

De aceea este bine ca gândul tău să fie gândul lui Hristos.

Gândul urât se poate îndrepta, gândul rău trebuie eliminat,

înlocuit cu un alt gând, venit din dragoste.

Gândurile bune trebuie păstrate și bine hrănite,

din cuvântul evanghelic.

Priveam copacii din parc, ei ne dau multe lecții de viață.

În această perioadă de intrare în iarnă, trăiesc o transformare,

Trimit energia spre ceea ce este important, spre rădăcini.

Bunica spunea că în om trăiesc doi lupi: unul rău și unul bun.

Lupul rău dezvoltă frica, ura, lăcomia.

Lupul bun dezvoltă bunătatea, pacea, iubirea.

Tu pe care lup îl hrănești?

Să ne rugăm ca Iisus Hristos să ne ajute să hrănim lupul bun

și gândurile bune din noi!

Nu hrăni ceea ce nu contează!

Cultivă bunătatea, blândețea, pacea, bucuria, iubirea...

Ține-te cu dinții de har! Nu-l lăsa să plece!

Ștefan Popa

Fii Moș Nicolae pentru o zi!

„Adevăr zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.” (Matei 18, 3)

Copilăria înseamnă bucurie, bunătate, dăruire, generozitate. De mic copil până la finalul vieții, omul caută perfecțiunea. Idealul perfecţiunii nu ar trebui căutat în viitor, ci în trecut, prin revenirea la inocenţa copilăriei. Copilul din noi ne învaţă nevinovăţia şi ne aduce la acel stadiu de uimire, de stare harică necesară oricărui început, oricărei căutări. Cine nu a fost copil? Cine nu îşi aduce aminte cu drag de anii frumoşi ai copilăriei? Ce pot vorbele să spună despre frumuseţea şi gingăşia unui înger, care este copilul. Există la copil o capacitate specială de a fuziona cu obiectul: îl percepe instantaneu şi din afara lui, fără să apeleze la analiză. De aceea, de multe ori, auzim aprecieri la adresa unui copil, de genul: „vorbeşte ca un om atât de mare la minte şi la inimă”. Ceea ce mintea înţelepţilor nu vede practică un suflet de copil în simplitatea lui.

Tudor Arghezi l-a căutat pe Dumnezeu toată viaţa lui. L-a găsit în ultimile clipe ale vieţii sale, când, stând întins pe pat, a exclamat: „(…) Te-am găsit ca pe un copil, între ceruri, aruncând cu stele în mare şi jucând cu mâna oglinda lumii rotunde în odăile noastre albe”.

La Orizont sau, dacă privim în sus, la Zenit, acolo e spaţiul absolutului, acolo este „locul de joacă” al lui Dumnezeu. Există un spaţiu al fiinţei, anii copilăriei, există un loc al sacrului, al credinţei, există un topos al copilului din noi. Un „acolo” al bucuriei inocente de copil, al sentimentului profund care cuprinde toate simţurile, copleşeşte sufletul şi face timpul să se oprească. Este un sentiment în care intră sublimarea, teama şi atracţia.

Există un „acolo” în lumina blândă a apusului, în lumina veselă a răsăritului, în constelaţia cerului senin, în albul miraculos al fulgilor de nea, în adevărul nemuririi, în frumuseţea şi farmecul florilor. În toate acestea există sentimente profunde ale bucuriei adevărate pe care divinitatea le încorporează în sufletul copilului spre încântarea şi înălţarea fiinţei umane.

Acum, dacă m-ar întreba cineva ce este Dumnezeu, aş răspunde cu inima plină de bucurie: Copilul din mine! Acesta este Dumnezeu.

Ai amintiri frumoase din copilărie sau doreşti să fii copil pentru o zi, dăruind celorlalţi din sinceritatea, umilinţa şi smerenia ta. Ce înseamnă, pentru copii, Moş Nicolae? „Un moş cu barbă albă”, „E un om blând”, „E un moş generos”, „Împarte daruri la copii”, „E un vecin de-al nostru”, „E tata şi mama”.

comandor (r) Ştefan POPA

Clipa...

Soarele a răsărit și norii i-a risipit

Zâmbitor, privesc în zare

La destinul blând și împlinit

Pentru vechea mea visare

Te-apropii încet de mine

Nu te simt, dar te miros

Fericit și plin de bine

Strâng în brațe trup frumos

Clipa ce-a trecut, ne spune iară

Că în veci n-o să mai vie

Unde ești a mea comoară

Iubire și gingășie?

Ștefan Popa,

Cluj-Napoca, 16.11.2025

Înnobilarea sufletului românesc

Duminică, 26 octombrie 2025, de praznicul Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie, a fost sfințită Catedrala Națională,  în cadrul Sfintei Liturghii oficiată de către Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de 65 de ierarhi, 70 de preoți și 12 diaconi. Mii de oameni și 2.500 de invitați oficiali, între care președintele Nicușor Dan, alături de familie, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, premierul Ilie Bolojan, președinții celor două Camere ale Parlamentului, foștii președinți Emil Constantinescu și Traian Băsescu, Principesa Margareta și Principele Radu au asistat la inaugurarea Catedralei Naționale. Începută în urmă cu 15 ani, Catedrala Națională a costat peste 200 de milioane de euro, bani proveniți din donații, contribuția Patriarhiei, dar și din fonduri publice. Sfântul lăcaș este un vis al creștinilor ortodocși din țara noastră devenit realitate. Astăzi, românii se pot mândri cu această construcție, unică în lume, menită să aducă unitate națională și să reamintească despre jertfa pe altarul Bisericii Ortodoxe a tuturor sfinților români, inclusiv a celor canonizați anul acesta, a tuturor eroilor și martirilor care au luptat și s-au jertfit pe altarul Patriei. După oficierea slujbei religioase,   pelerinilor li s-a permis accesul în Catedrală.

Catedrala, cu toată măreția și splendoarea ei, deși târzie, dar atât de necesară, oferă credincioșilor ortodocși din țara noastră o mândrie națională, o senzație de uimire, fascinație și bucurie, o încredere deplină în misiunea Bisericii Ortodoxe. Cu câtă jertfă s-a putut realiza această minunată Catedrală, numai Bunul Dumnezeu știe. Dar nicio suferință nu e de ajuns pentru dragostea de Dumnezeu, iubirea de credința ortodoxă, dragostea de țară și de neam. Catedrala Națională reprezintă „un simbol al identității naționale”, care înnobilează sufletul românesc.

Măsura educației și valoarea unui popor, a unei Biserici este dată de cinstirea și prețuirea martirilor, a sfinților, a eroilor, a oamenilor mari pe care i-a hărăzit Dumnezeu. Nu există altă măsură pentru înălțarea culturală, patriotică și spirituală a unui neam decât aceasta. Prin această măreață cinstire și prețuire a marilor valori, a bravilor noștri ostași, ne ardem proprii idoli morali și intelectuali, creștem și ne înălțăm cultural și spiritual. Măreața construcție aduce o  contribuția esențială, de suflet, la îndeplinirea măreței opere de evlavie creștină, de pietate, de recunoștință și aleasă prețuire pentru cei care s-au jertfit pentru Patrie și pe altarul Bisericii Ortodoxe, care constituie pentru creștinii ortodocși, pentru noi toți și în special pentru tânăra generație o adevărată pildă de curaj, de  jertfă, de iubire față de credința creștină ortodoxă, de unitate și identitate națională, de frumoasă educație religioasă, civică, morală și patriotică.

Avem, în sfârșit o Catedrală cu care ne mândrim și vor trece sute și sute de ani până ce o altă Catedrală se va ridica. Să dăm slavă lui Dumnezeu că iată în „Grădina Maicii Domnului”, poporul drept-credincios a ridicat cea mai mare Biserică Ortodoxă din lume. În sfârșit, o instituție și un stâlp de bază al societății românești, Biserica Ortodoxă Română reușește o performanță spectaculoasă, după atâtea eșecuri, rând pe rând, a tuturor celorlalte instituții ale statului. Instituția Bisericii a arătat că se poate și că România trebuie să renască din propria cenușă. Să ne rugăm cu toții și să-i mulțumim lui Dumnezeu, pentru că iată, începând de astăzi, poporul român drept-credincios are o Catedrală.

Slavă, Ție Dumnezeule, slavă Ție!

Doamne, ajută!

Ștefan Popa

Poesis

 

Cântecul unității de neam

Pe cerul nost pustiu și înnorat

O pată de cer senin s-a ivit,

Deschideți larg ferestrele inimii

Primiți chemarea neamului unit.

Ajunge amarul acestei țări bogate

Resurse nu mai are, au fost date,

Străinilor „europeni” pe bani puțini,

Românii rătăcesc printre străini.

Noi suntem neamul românesc

Plămădit în pântec din pâine și vin,

Pe-acest pământ vreau să mor, să trăiesc

Cu drepturi și libertăți ce se cuvin.

Români patrioți de pretutindeni

Acum, aici, uniți, ori niciodată,

Împreună, avem de salvat o țară

E ultima chemare, frați Români.

Ștefan Popa,

Cluj-Napoca, 18.10.2025