Comunicat de presă
privind situația depozitării ilegale a deșeurilor pe
Dealul Dura
În urma unei sesizări
privind depozitarea, de către persoane necunoscute, a unor deșeuri menajere și
deșeuri rezultate din construcții, pe suprafața unor terenuri situate pe Dealul
Dura, la limita dintre localitățile Baia Mare și Tăuții Măgherăuș, prefectul
ing. Anton Rohian a convocat joi, 7 ianuarie, la o întâlnire pe reprezentanții
autorităților responsabile cu rezolvarea acestei probleme. Astfel, la sediul
Instituției Prefectului – Județul Maramureș s-au întrunit reprezentanți ai
Primăriei Tăuții Măgherăuș, ai Primăriei Baia Mare, Direcția Poliția Locală,
Biroul Protecția Mediului, ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean
Maramureș, precum și consilierul personal al primarului Cătălin Cherecheș,
General de brigadă (r). Ion Pop.
Prefectul ing. Anton Rohian
a dispus să se ia legătura cu proprietarii terenurilor afectate, dintre care
unul singur are domiciliul în Baia Mare, ceilalți fiind oameni în vârstă din satul
Săsar, comuna Recea. Aceștia vor fi anunțați că urmează să aibă loc o
intervenție pe proprietățile lor, prin care acestea vor fi igienizate. Pasul
următor va fi ca accesul pe aceste proprietăți să fie obturat, pentru ca
persoanele străine să nu poată arunca gunoaie pe acel spațiu care nu este
amenajat în acest sens. Pentru ducerea la îndeplinire a acestor sarcini își vor
da mâna toate instituțiile pomenite mai sus. Prefectul a cerut ca situația să
fie rezolvată până luni, 11 ianuarie, când va avea loc o nouă întâlnire pe
această temă.
De asemenea, s-a luat în
discuție problema depozitării deșeurilor din construcții pe suprafața orașului
Tăuții Măgherăuș. În localitate lipsesc containerele afectate acestui scop,
astfel că persoanele care construiesc și nu lucrează cu o firmă de construcții,
ci cu persoane fizice, nu au unde depozita gunoaiele în mod legal.
A fost abordată și problema
depozitării în județul Maramureș a mașinilor destinate dezmembrării, în parcuri
situate în localități precum Satulung, Giulești, Copalnic Mănăștur, Săcălășeni,
Satu Nou, Cărbunar, Baia Mare, Cicârlău, Mocira etc. Prefectul a cerut ca
astfel de deșeuri să fie evacuate în cazul în care depozitele nu sunt
autorizate. Chiar și în cazul în care sunt autorizate, depozitele trebuie
monitorizate de către Garda de Mediu. Precizăm că scurgerile de uleiuri
poluează solul și apele, iar faptul că depozitele nu sunt îngrădite
corespunzător afectează mediul înconjurător. În perioada următoare vor fi
aplicate sancțiuni foarte drastice celor care nu respectă legea în acest
domeniu.
Instituția Prefectului – Județul Maramureș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu