vineri, 1 ianuarie 2016

Poezii de VASILE DAN MARCHIŞ



LA VREME DE NEVOIE

La vreme de nevoie
de multe ori omul a spus :
"Cât aș vrea să pot zbura păsărește"
Pasărea a spus:
"Cât aș vrea să pot zbura îngerește"
Îngerul a spus:
"Cât aș vrea să pot zbura dumnezeiește "
Dumnezeu a rostit:
" Eu ce să mai zic ...?"
Și a zburat cum a vrut ...!


CURSA DESTINULUI

După o competiție strânsă în care
am ajuns al treilea la linia de sosire
Medalia de aur o primeşte
viaţa plină de amăgiri
Medalia de argint îi revine
speranţei de nu ştiu ce natură
și mie următoarea medalie...
Mirarea este că
visele de orice fel
n-au prins podiumul...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu