Motto:
În România centenară
(cu-a sa sinistră guvernare),
prognații
cerți și-n devenire
au cea mai mare căutare
pentru ca toți la fel să fie
în țelul lor
ticăloșit –
tâlhari cu boturi alungite,
ei seamănă la chip leit!
Este
evident pentru orice om cu scaun la cap că, în aproape 30 de ani de
postdecembrism, România n-a produs nici măcar politicieni de luat în seamă,
necum vrednici oameni de stat, ci doar un impresionant număr de
politruci-prognați. Adică
acea hâdă și prosperă tagmă a
trepădușilor cu ifose
politrucianiste (nerușinați, semidocți, slugarnici cu șefii direcți, demagogi), care fac tot ce le stă în putință ca să devină la iuțeală prognați fără cusur – ființe cu frunțile
tot mai înguste și mai teșite, dar cu fălcile din ce în ce mai proeminente și mai clempănitoare!
Și cum plevușca politică de la noi se dă peste cap să fie aidoma
marilor rechini dragniano-tăriceniști, nu-i de mirare că din ea s-au ridicat și se agită penibile exemplare, precum Lia-Olguța Vasilescu, Florin Iordache, Eugen Nicolicea –
firoscosul, Codrin Ștefănescu
–odiosul, Cătălin Rădulescu – mitralieră, Șerban Nicolae – mocofanul, Tudorel Toader –pehlivanul.
La drept
vorbind, tot guvernul dăncilesc (reșapat/remaiat-remaniat/în continuare tot mai ineficient pe
măsură ce-i mai stufos – 27 de miniștri, circa 140 de secretari de stat și naiba știe
câți consilieri) este după
chipul și asemănarea coaliției pesedisto-aldiste, cea care alcătuiește, sprijină, cîrpește și, la o
adică (a se citi în premieră mondială) își dărâmă prin moțiune de cenzură propriul guvern, atunci când
prim-ministrul vrea să-și depășească statutul de simplă sculă politică.
Firește, atâta timp cât nelegiuitul Darius Vâlcov,
împuternicitul supernelegiuitului Liviu Dragnea, își face nestingherit făcutele, Cabinetul Dăncilă nu poate
fi acuzat de derapaje politice, iar prin aceasta (grețoasă obediență și ridicole
erecții patriotarde) el este
văzut de propaganda oficială ca unul performant (creșterea economică centrată doar pe consum, respectiv
firimiturile azvârlite bugetarilor și grosului pensionarilor, firimituri care demult s-au dus
pe apa sâmbetei cu inflația și lanțul
scumpirilor, fără ca guvernanții
să-și bată capetele pătrate cu
respectarea legii privind indexarea veniturilor cu rata inflației), chit că Executivul nostru de haram este realmente
catastrofal pe plan internațional,
lucru ce reiese cu prisosință
din ultimul MCV (Mecanismul de Cooperare și Verificare) și din atitudinea constant glacială a oficialilor
euroatlantici, precum și la
capitolele vitale ale politicii interne: consolidarea statului de drept și a unei Justiții independente, reducerea progresivă a enormului decalaj dintre veniturile nerușinate ale potentaților și
cele minuscule ale săracilor, datoria externă în necontenită urcare, nivelul
scăzut al investițiilor
(cele mai mici din ultimii 15 ani), procentul total nesemnificativ de absorbție a fondurilor europene pentru modernizarea
infrastructurii (tot mai departe de celelalte țări din Uniunea Europeană, România zilelor noastre își trece în contul izbânzilor câteva cioturi de
autostrăzi), păgubitoarea ostilitate cu care actualii cârmuitori tratează
mediul privat intern și extern
(vezi recenta „taxă pe lăcomie” impusă
băncilor de către furioso Orlando
al finanțelor românești, o altă găselniță cu care politica pesedisto-aldistă speră să facă rost
de bani pentru bugetul încă nefătat și care, de fapt, ca un necruțător bumerang se va întoarce împotriva românului de
rând), starea precară a agriculturii (pe bani împrumutați cu dobânzi consistente, în continuare importăm cantități însemnate de alimente, multe dintre ele zdravăn
infestate), a sănătății
românilor (unde sunt cele opt spitale regionale promise de pesediști în campania electorală?) și a educației
într-un sistem de învățământ
distorsionat (programe școlare
aberante, examene de fațadă,
manuale doldora de erori), respectiv într-o societate atât de bulversată în
plan moral-spiritual („Cine muncește, n-are timp să facă bani”, „Hoțul neprins e om cinstit”, „Dai un ban, dar stai în față” etc.), încât cetățenii cu discernământ și frică de Atotputernic, tot mai anevoie reușesc să distingă binele de rău, justul de injust și adevărul de minciuna promovată de aleși și ortacii
lor.
Aceasta
fiind starea de lucruri din actualul Guvern al României și politica aferentă lui, printre altele te întrebi cam
care poate fi rostul vicepremieriței Ana Birchall (cică se ocupă de implementarea
parteneriatelor strategice!) și,
desigur, care-i folosul contribuabililor de pe urma însemnatelor sume păpate
lunar de ea și de sinecuriștii din subordine?!
Mă rog,
am dat doar un exemplu de irosire a banului public cu oamenii de încredere ai
coalizaților la putere, care se
subînțelege (sic!) că trebuie să
fie răsplătiți cu generozitate, mai
puțin sau chiar deloc pentru
competența nicicând dovedită. Păi
da, căci dacă factorii decizionali ar demonstra cel puțin sârguință și respect
față de alegători, prin
extensie față de toți concetățenii,
cu certitudine că alta ar fi imaginea României în lume, altul ar fi nivelul
general de prosperitate al românilor și cu totul alta ar fi încrederea alegătorilor în instituțiile statului, îndeosebi în Parlament și Guvern.
Dar așa, cine seamănă în mod programatic vânt prin incompetență, aroganță,
minciună și furăciune pe rupte
din averea poporului, nu poate să culeagă decât furtună: demonstrații de protest, neîncredere atroce în viitorul mioritic,
expatriere în masă, scârbă față
de politică și cârmuitori,
dezinteres cu carul în raport cu românismul și chestiunile obștești...
Și iată că, potrivit cutumei eurodemocratice, președinția
rotativă a Consiliului Uniunii Europene a revenit de la 1 ianuarie 2019, pentru
următoarele șase luni, prognaților Vioricăi Dăncilă, cică perfect pregătiți din punct de vedere tehnic (ăsta-i cețosul calificativ întrebuințat de nostima noastră premieriță la preluarea ștafetei), întru rezolvarea gravelor și grabnicelor probleme cu care se confruntă toți europenii mai mult sau mai puțin uniți:
Brexit-ul, migrația
musulmană, apărarea, bugetul comunitar.
Vasăzică,
solidari cu infractorii și
incapabili să elaboreze bugetul propriei lor țări pe anul în curs (la sfârșitul lunii ianuarie încă nu există nici măcar proiectul
legii bugetului!), pseudoguvernanții României pretind că pot să guverneze Europa!
Mă rog, este adevărat că
lucrurile în România nu merg nici pe departe ca la cartea programului pesedist, motiv pentru care, susțin sus și
tare goarnele dragniene, în doi ani de atroce cârmuire au trebuit rulați/schimbați/cârpiți/reactivați peste 70 de miniștri! Însă nu, imensele nereușite trecute, prezente și, cu siguranță, viitoare (îndeosebi acuma, la nivel european) nu se
datorează și nu se vor datora
monumentalei lor imposturi, ci, așa cum deseori au încercat să-i convingă pe oficialii
europeni și de peste ocean, ele
trebuie imputate ba statului paralel, ba protocoalelor încheiate între
serviciile secrete și Justiție, ba companiilor transnaționale, ba băncilor jecmănitoare, ba sforilor trase de
Soros și ai lui, ba - mai ales
- „trădătorului” de Klaus Iohannis, care
- iată – pentru a treia oară refuză să-i desemneze miniștri pe Olguța la Dezvoltare și pe Mircea Drăghici la Transporturi, fapt pentru care
nu-i greu de priceput (!) că actualul Cabinet supraponderal și, asemenea precedentelor, condamnat la perpetuă neîmplinire moral-spirituală din pricina
Ordonanțelor de Urgență și a altor
multe potlogării, nu-și va putea
îndeplini sarcinile asumate tovărășește, cu
toate că ultima depeșă
expediată din Victoria guvernamentală spre Cotroceniul prezidențial conține
dovada supremă a (ne)calificării celor doi ipochimeni pentru fotoliile
ministeriale râvnite – copiile după cărțile lor de identitate!
Sighetu
Marmației, George PETROVAI
22 ian. 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu