miercuri, 23 ianuarie 2019

Serena Williams, eliminată dramatic de Karolina Pliskova!



Serena Williams a avut parte de un adevărat thriller împotriva Karolinei Pliskova, americanca fiind eliminată în sferturile de la Australian Open deși a condus cu 5-1 în setul decisiv și a avut patru mingi de meci!

Serena și Karolina au reușit un meci memorabil, unic prin desfășurarea de care a avut parte. Primul set i-a revenit Karolinei, un singur break făcând diferența, scor 6-4 (Serena și-a cedat serviciul la scorul de 1-1).

Manșa a doua a avut parte de un alt scenariu, cele două jucătoare arătând mai multe slăbiciuni în spatele serviciului. Serena a cedat încă un game în care s-a aflat la "lansare", însă a câștigat setul după ce a bifat două break-uri (6-4).

Decisivul a avut parte de o desfășurarea halucinantă: Serena a fost mai prezentă în joc, iar agresivitatea a adus-o în situația de a se desprinde la scorul de 5-1. Aflată la un singur game distanță de calificarea în semifinale, americanca și-a permis luxul de a rata o minge de meci. Până la urma Karolina a făcut break-ul, iar tabela s-a modificat la 5-2. Așa, și, ce mare lucru? Am fi putut să spunem fără urmă de regret.

Scăpată dintr-un moment dificil, Karolina a dat semne de revenire, iar pas cu pas ea s-a apropiat până la 5-4.

Serena avea însă de parte ei serviciul și șansa de a închide la "ultima strigare" partida de pe Rod Laver Arena. Americanca a început bine game-ul, s-a desprins la 40-15 și și-a mai trecut în statistică două mingi de meci. Nici acestea nu au fost fructificate.

A mai urmat și o a patra șansă de meci, însă nici de această data Serena nu a găsit puterea necesară să pună capăt disputei. Game-ul i-a revenit în cele din urmă Karolinei, marele merit al acesteia fiind în primul rând că a crezut până la capăt în șansa ei.

Pliskova nu a mai cedat niciun game, iar decisivul i-a revenit cu 7-5, după ce a fructificat a treia minge de meci pe care a avut-o.

După două ore și 10 minute, Karolina Pliskova a învins-o pe Serena Williams, scor 6-4, 4-6, 7-5, după ce a fost condusă cu 5-1 în decisiv și a salvat patru mingi de meci!

"Este cea mai mare revenire pe care am reușit-o în cariera mea", a precizat Karolina Pliskova la finalul partidei cu Serena Williams.

                                                                                   HotNews


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu