La 4 martie, anul curent, s-au împlinit 42 ani de la cutremurul din 1977, motiv al unui remember, al unei treceri în revistă a activităţii „seismice” demolatoare a postdecembrismului.
Copiind până la absurd situaţia erodării de la nivelul ipocritei conduceri a „Imperiului celor 12 stele” (a se citi Noua Uniune Sovietică), România, pe parcursul a mai bine de un deceniu de la intrarea în Imperiu a avut şi are parte de jafuri, dezastre, calamităţi, deraieri de trenuri, incendii de mari proporţii, poduri prăbuşite, autostrăzi plătite şi nerealizate, dosare penale inventate de oamenii D.N.A…, dezastrul demografic al celor cca. 5 milioane de români plecaţi ca slugi în Occident…, că de Schengen nu poate fi vorba.
Cam astfel se poate descrie palmaresul României integrată cu forţa în birocratura stufoasă şi furcile caudine pecuniare bruxeleze. Pe fondul stării de fapt, lectura unui recent comentariu, semnat de dl. Dan Dungaciu[1], mi-a motivat exprimarea părerilor „pro” şi „contra”, necesare şi de bun simţ civic, asupra opiniilor domniei sale.
De la bun început, fac precizarea obligatorie: U.D.M.R. este doar o uniune culturală înfiinţată pe criterii etnice, nu partid politic! Contrar statutului său, modul în care această organizaţie este tratată ca partid politic de autorităţile din România este anticonstituţional şi mă îndreptăţeşte să-i dau dreptate lui C.V. Tudor, care, cu ani în urmă, a afirmat : „U.D.M.R. este asemenea unei „traseiste” de pe Centura Bucureştiului. Când vede T.I.R.-ul Guvernului, face semn cu mâna şi, hopa-sus, urcă în cabină”. Desigur, termenul „traseistă” este doar o acoperire. Realitatea a demonstrat că în cei aproape 30 de ani de haos postdecembrist, U.D.M.R. a fost (chiar dacă nu întotdeauna oficial şi nu întotdeauna legal) la guvernare. Cauza?, politicianiştii din Parlamentul României nu sunt altceva decât – cu rarisime excepţii – o turmă care urmează poruncile incompetenţilor şi trădătorilor de Neam şi Ţară din fruntea partidelor lor. Sub imperiul celor menţionate, asupra textului publicat de dl. Dan Dungaciu exprim opinii:
„Pro”… fără comentarii
„- România asistă impasibilă cum Ungaria își extinde controlul asupra Ardealului;
– U.D.M.R. n-a fost niciodată atât de monolitic așa cum este acum;
– Radicalismul lui Orban a fost evident, iar liderii U.D.M.R. au pupat inelul și astfel U.D.M.R. a devenit filială „FIDESZ”, nu mai există nicio opoziție în fața lui Orban;
– Pericolul este cu atât mai mare, cu cât nu văd în Ungaria, în acest moment, vreo forţă capabilă să se opună […], iar cedările pe care le fac politicienii români, în numele prezervării majorității politice, sunt ridicole.
– U.D.M.R. a devenit o soluţie imorală și trebuie să găsim rapid o soluție de a nu alunecta pe această spirală a violenței.
– Cu cât trece timpul, reacţia României ar trebui să fie mai dură şi, cu cât se va întâmpla asta, cu atât riscul unui conflict este mai mare…
– […] noi (românii – s.n. I.M.) am ajuns în faza de nesimțire, nu numai că nu ne mai deranjează, am ajuns să fim nesimțitori la astfel de atitudini. Imaginați-vă că la un moment dat toate piesele se așază pe tablă exact cu aceleași revendicări și argumente pe care Ungaria le-a avut la Trianon. Unul dintre argumentele de atunci era că Ungaria nu se poate rupe de Transilvania din cauza interconectivității economice. Din această perspectivă trebuie să înțelegem de ce nu e deloc întâmplător că Viktor Orban vine cu investiţii şi bani,
– Noi (românii – s.n. I.M.) ne îmbătăm cu apă rece si credem ca dacă noi vom fi rezonabili, şi ei se vor simţi cumva aşa obligaţi să fie rezonabili. E o prostie!” (Dan Dungaciu).
„Contra”, cu argumente
„Din păcate, Ungaria e pe un drum greșit. Nu e firesc ca 70% din voturi să meargă la „FIDESZ” și „JOBBIK”, nu e firesc ca un stat european membru N.A.T.O. să înceapă campanii împotriva unor oameni precum Juncker, Timmermans, Soros, maniera de a acţiona a Budapestei este neverosimilă, dar la fel de neverosimilă este reacţia internă […]”[2] (Dan Dungaciu).
În ţara sa, fiecare popor are dreptul inalienabil să procedeze cum crede de cuviinţă că este mai benefic interesului naţional. Personajele de genul celor enumerate de dl. Dungaciu (suferindul de „sciatică etilică” numit Juncker, infatuatul neprieten – nedeclarat oficial – al României, Frans Timmermans şi, sine die, plaga planetară numită Soros) nu sunt cele potrivite pentru a conduce Noua Uniune Sovietică, nu au competenţa şi împuternicirea să ia decizii privind soarta Europei şi a Planetei. Îmi este greu să înţeleg cum, aceşti reprezentanţi ai Parlamentului European (primii doi dintre cei numiţi), îşi permit să predea lecţii de morală guvernului oficial al unui stat component al U.E., să desconsidere hotărârile conducerii acelui stat şi să acorde câştig de cauză unei persoane învinuită de comiterea de ilegalităţi, cu dosare penale în cercetare.
În condiţiile date, comisarul european pentru justiţie Vera Jourova a comis o gravă abatere, făcând presiuni asupra celor implicaţi în procesul de selecţie a procurorului-şef european: „să joace corect şi să nu încerce să discrediteze sau să submineze pe oricare dintre candidaţi”. Actul în sine face trimitere la fabula lui Grigore Alexandrescu: „Oamenii spun adesea că-n ţări civilizate/ Este egalitate. […] Cunoşti tu cine suntem, şi ţi se cade ţie,/ Lichea neruşinată, astfel să ne vorbeşti? […] voi egalitate, dar nu pentru căţei. Aceasta între noi adesea o vedem,/ Şi numai cu cei mari egalitate vrem”. Concluzia : Juncker, Timmermans, Soros, Vera Jourova şi alţii ca ei nu sunt nici pe departe şabloane ale corectitudinii şi dreptăţii!
„Ungaria e pe drum greşit” – afirmă dl. Dungaciu. Mă rog, aşa vede domnia sa, dar de ce? Iată câteva argumente interogative pentru care nu subscriu afirmaţiei enunţate:
– Pentru că Ungaria şi-a achitat împrumutul la F.M.I., după care a închis biroul instituţiei-căpuşă de la Budapesta şi i-a scos din ţară reprezentanţa?
– Pentru că nu este de acord cu cotele obligatorii de migranţi impuse de U.E.?
– Pentru că refuză să acorde azil unei „civilizaţii” de import în totală contradicţie cu modul european de viaţă şi posibilă celulă teroristă?
– Pentru că dă dovadă de demnitate în faţa dispoziţiilor abuzive şi absurde venite de la Bruxelles? Desigur, Viktor Orban se bazează pe relaţia cu Rusia, împotriva căreia nici Bruxelles-ul, nici N.A.T.O. nu scoate un sunet.
Să nu fiu înţeles că mi-ar fi drag Orban. NU! Dar raţiunea, logica şi dreptatea mă obligă să respect un inamic care luptă pentru interesele poporului său! Firesc, se naşte întrebarea: de ce nu are şi România un „Orban” al ei, care să nu stea în genunchi în faţa Înaltei Porţi vest-europene sau a altor puteri ale lumii, măcar aşa cum au făcut-o doi patrioţi români: controversatul Mareşal Ion Antonescu şi mult hulitul Nicolae Ceauşescu? Actuala „Matrioşkă” merkeliană nu are nimic de-a face cu interesele României şi, parafrazând, statutul său nu se ridică nici măcar la nivelul sandalelor Mareşalului, „dictatorului” sau, de ce nu, chiar ale lui Orban!
După ani, tatăl play-boy s-a reîntâlnit cu nevoiaşul minţii
Am ajuns de râsul lumii şi ne merităm soarta! Cu surle, trâmbiţe şi clopote, în cadrul unei ceremonii religioase şi militare, după 66 de ani de la moartea sa, rămăşiţele pământeşti ale regelui Carol al II-lea au fost re-re-înhumate în necropola de la Curtea de Argeş, alături de mormintele abdicatului rege Mihai şi ale soţiei acestuia, neregina Anna[3]. Cu alte cuvinte, „a tunat şi i-a adunat”, başca accesoriile din altă lume. Spectacol grotesc, militarii Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, precum şi cei ai Batalionului Vânători de Munte 33 „Posada” din Curtea de Argeş au primit ordin să poarte pe braţe sicriul re-re-înhumatului. Alţi doi ostaşi au fost puşi să poarte crucea şi o coroană albă cu flori. O lacună regretabilă a memoriei, în cadrul ceremoniei se impune a fi spusă: nimeni nu a îndrăznit să reamintească asistenţei că „subiectul”, a pus în 1940 o pată de dezonoare pe Tricolor şi pe Armata României, cedând U.R.S.S., fără luptă, Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, Ungariei, partea de nord-vest a Transilvaniei şi, Bulgariei, Cadrilaterul. Despre „Afacera Skoda” şi alte hoţii şi matrapazlâcuri regale, nicio vorbă…
Potrivit „Biroului de Presă al Casei Majestăţii Sale Custodelui Coroanei, M.S. Margareta a fost reprezentată (lipsă din cauză de motiv – n.n.) la ceremonia funerară de principele Radu”[4]. Naţi-o frântă că ţi-am dres-o! Care „Majestatea Sa”, Margareta! Republica România are regină şi noi, plebea, nu ştim? Alături de Radu Duda, s-au lăsat privite „alteţele” deloc regale, Sofia, Maria şi Lia. Initial, copilul din flori al re-re-înhumatului a contestat decizia „custodelui Coroanei” de a muta rămășițele pământești ale bunicului său[5], dar în cele din urmă a lăsat-o moartă. N-a lipsit nici ăla micu’, Niculaie-renegatu’. Au mai participat la ceremonie: acad. Răzvan Theodorescu, secretarul general al Guvernului, un consilier de la Cotroceni, primarul urbei, președintele Consilului Judeţean, autorități locale și reprezentanți ai Ministerului Culturii. Oportunişti care înclină cum bat vînturile străine! Afară de asta, nimic nou pe frontul de la Curtea de Argeş. Doar profitorii străini care îşi dorm somnul de veci în pământul sfânt al Ţării pe care au folosit-o potrivit pohtelor! Trăiască dezarmonia „regală”!…
[2] Idem
[5] Idem.
Autor: Ion Măldărescu
Sursa: Revista Art-Emis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu