Lucian PERŢA - Fabulă despre nechibzuinţă

Într-o livadă, care-anume

Nu are rost nici sens să spun,
Că nu are precis un nume,
Creștea și un cais și-un prun.
Erau vecini cei doi și veșnic
Se lăudau cu floarea lor,
Caisul însă, fiind mai harnic,
Spre încântarea tuturor,
Înflorea primul și de-aceea
De prun era invidiat,
Însă-i veni-ntr-o zi ideea
Acestuia și l-a-ntrebat
Cum face el de dă în floare
Așa de repede, mereu.
Caisul i-a răspuns că n-are
Nici un secret, că nu e greu,
Trebuie doar să se gândească
Că luna martie e mai
Și mugurii să îndrăznească
Să și-i desfacă și alt trai
Și rod avea-va de atunci.
Și-așa făcut-a prunul și,
Trecând peste-a firii porunci,
În martie chiar înflori.
Dar frigul iernii, nefiind dus,
Zăpezi fiind încă așezate,
Un ger în noapte l-a pătruns
Și i-a ucis florile toate!

Morala caisului
N-am vrut să-nșel sau să-l prostesc,
Glia mi-e martoră și cerul,
I-am spus cum fac eu de-nfloresc,
Dar eu mă am bine cu gerul!

Morala prunului
Am vrut să mă fălesc și eu
Cu flori mai repede pe ram,
Credeam că pot, că nu e greu.
Ei, de cais de n-ascultam!…

Morala fabulei
Oricine-așa poate păți
Când face și ce nu se poate,
Uitând, sau nedorind a ști,
Că este-o vreme pentru toate!