În urma sesizării unei eleve participante la etapa județeană a olimpiadei de logică, argumentare și comunicare privind modul de organizare și de desfășurare
a acestei olimpiade, precum și modul de
evaluare a lucrărilor, Inspectoratul Școlar
Județean Maramureș a numit o comisie care să analizeze
aspectele prezentate în petiție.
Concluziile, potrivit unui comunicat de presă al inspectoratului, au fost
următoarele:
- Comisia de organizare a respectat regulamentul specific de organizare a olimpiadei de logică, argumentare și comunicare, neîngrădind dreptul elevilor de a participa la o astfel de competiție.
- Din declarațiile scrise ale membrilor din comisia de organizare rezultă faptul că olimpiada s-a desfășurat conform metodologiei în vigoare, metodologie care a fost prelucrată de doamna inspector pentru științe socio-umane, în calitate de președinte executiv, în cadrul unei ședințe de lucru desfășurate în data de 6 martie 2019.
- Baremul de corectare a lucrărilor a fost respectat întocmai. Din declarațiile evaluatorilor reiese faptul că s-au evaluat lucrările cu rigurozitate, obiectivitate și echidistanță, ținându-se cont în primul rând de baremul de notare primit de la MEN.
”Având în vedere concluziile prezentate, considerăm că nu au
fost îngrădite șansele elevei de a
participa la faza națională a
olimpiadei de logică, argumentare și
comunicare”, se mai arată în comunicat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu