Șeful administrației județene a arătat
că ÎPS Iosif Pop face cinste și onoare
județului Maramureș și
întregii țări prin întreaga sa
activitate cultural-pastorală, misionar-liturgică și administrativă pe care o desfășoară
în Europa Occidentală și Meridională.
Arhiepiscopia Ortodoxă Română pentru Europa Occidentală cu sediul la Paris a
fost ridicată, prin hotărârea Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 5
iulie 2001, la rangul de mitropolie, cu titulatura ”Mitropolia Ortodoxă Română
pentru Europa Occidentală și
Meridională”, arhiepiscopul Iosif Pop devenind, cu această ocazie, mitropolit.
A fost înscăunat ca Mitropolit al Europei Occidentale și Meridionale la 21 octombrie 2001. Prin
purtarea de grijă a ÎPS Mitropolit Iosif au fost organizate în cadrul
Mitropoliei Ortodoxe pentru Europa Occidentală și
Meridională următoarele eparhii sufragane: Arhiepiscopia Ortodoxă Română pentru
Europa Occidentală, cu sediul la Paris, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, cu
sediul la Roma și Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, cu sediul la Madrid. Meritele
Înaltpreasfinției Sale au fost
recunoscute și de președintele României, care în anul 2004 l-a
decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor.
Gabriel Zetea:
”Apreciem în mod special activitatea pastoral-misionară zilnică a Înaltpreasfințitului
Părinte Iosif Pop”
”La ultima ședință a Consiliului Județean Maramureș, primul
punct pe ordinea de zi a fost un proiect de hotărâre pentru conferirea titlului
de Cetățean de Onoare al județului Maramureș,
Înaltpreasfinției Sale Părinte Iosif
Pop, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentare și Meridionale. Mulțumesc
în primul rând Preasfinției Sale,
Părintele Iustin, pentru invitația
făcută Consiliului Județean Maramureș de a oficia această ceremonie de decernare
a titlului de Cetățean de Onoare în
Catedrala Episcopală, o ctitorie extraordinară a județului Maramureș. Vreau
să mulțumesc consilierilor județeni care au votat în unanimitate acest
proiect de hotărâre, indiferent de grupul din care fac parte. Mulțumiri speciale aduc și grupului de inițiativă,
reprezentanților Episcopiei Maramureșului și
Sătmarului pentru realizarea Laudatio pe care l-au pus la dispoziția președintelui
Consiliului Județean Maramureș și
pe care am avut onoare să îl citesc în plen, pentru ca acesta să fie consemnat
în procesul verbal și să rămână
mărturie posterității. Totodată, îi
felicit pe consilierii județeni pentru
cuvintele de laudă pe care le-au avut în plenul Consiliulu Județean Maramureș.
Oratori de excepție au fost profesorul
Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene
”Petre Dulfu” Baia Mare, actualii consilieri județeni,
foști prefecți ai județului Maramureș: Anton Rohian, Gheorghe Mihai Bârlea,
oameni care au apreciat enorm activitatea Preasfinției Sale și cariera
profesională. Dar nu doar pentru aceste aspecte am conferit titlul de Cetățean de Onoare Înaltpreasfinției Sale Părinte Iosif Pop, ci în special,
pentru activitatea pastoral-misionară zilnică. La noi acasă, în Maramureș, în România în general, bisericile sunt
încă pline și fie că suntem în Baia
Mare, în Sighetu Marmației sau în
Maramureșul Voievodal, pe Valea Izei
sau pe Valea Vișeului, în Țara Lăpușului,
în Țara Codrului sau a Chioarului,
peste tot este evidentă legătura foarte strânsă între sfinții părinți
și credincioși. Nu același lucru,
însă, putem să îl spunem despre Europa Vestică, pentru că, acolo, atât
bisericile cât și preoții sunt mai puțini,
distanțele sunt mai mari, iar
ctitoriile sunt mai greu de realizat. Și
nu mai vorbesc despre celelalte pericole la care preoții noștri trebuie să
răspundă, cum sunt ateizarea populației
sau islamizarea accelerată a Europei. Și
milioanele de români, zecile de mii de maramureșeni
și sătmăreni care sunt plecați în Europa în căutarea unei vieți mai bune dau în fiecare zi de aceste
pericole și au nevoie de îndrumarea
părinților noștri pentru a-și menține calea spirituală dreaptă. Din toate
aceste motive am apreciat această activitate misionar-pastorală extraordinară
pe care Înaltpreasfinția Sa Părinte
Iosif Pop, alături de ceilalți părinți o depun zi de zi în cele peste 600 de
parohii. Avem nevoie de această activate și
tocmai de aceea îi asigur de întreg sprijinul Consiliului Județean Maramureș
și în continuare. Și alături de Episcopia Maramureșului și
Sătmarului, principalul partener al instituției
județene, vom face primii pași pentru înființarea bibliotecilor de la Paris și
Berna, în următoarele luni de zile”, a conchis președintele Consiliului Județean
Maramureș, Gabriel Zetea.
În cadrul acestei ceremonii, șeful
administrației județene a oferit și
placheta și diploma aniversară care
consfințesc titlul de Cetățean de Onoare al județului Maramureș acordat
Înaltpreasfințitului Părinte Iosif Pop,
Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentare și Meridionale, dar și
un coș de flori. ”Un ierarh și părinte pilduitor, jertfelnic și providențial
al ultimelor decenii pentru românii ortodocși,
mulți dintre ei maramureșeni și
sătmăreni, din țările care compun
Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și
Meridionale, pentru felul unic, responsabil și
înțelept în care promovează cultura
românească creștină, tradițiile și
valorile care ne păstrează identitatea și
credința ortodoxă strămoșească în comunitățile românești din
Europa, pe care o slujește din calitate
de Arhiepiscop și Mitropolit, părinte
al preoților, monahilor și a celor peste două milioane de suflete de
credincioși ortodocși români din Occidentul bătrânului
continent”, a fost mesajul regăsit pe placheta aniversară.
”Am fost foarte impresionat de numărul mare de credincioși prezenți
la slujba religioasă și la momentul
oficierii ceremoniei de decernare și
mărturisesc că am avut mari emoții în
fața celor câteva mii de maramureșeni și
sătmareni prezenți”; a precizat, la
finalul ceremoniei, președintele
Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
CJMM

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu