Doamna ministru și leii

 Doamna Ecaterina Andronescu este ministru al Educației pentru a patra oară. După logica simplă a cetățeanului ar însemna că are calități pentru această demnitate. Numai că învățământul este în derută cam de multă vreme. S-a scris mult despre această stare de fapt. Ministerul se mândrește cu olimpicii, cu elevii meditați, ori cu rezultatele din școlile militare. Dar una dintre marile dureri ale societății românești este analfabetismul funcțional. România este țara, din Uniunea Europeană, cu cei mai mulți tineri care știu să citească, dar nu înțeleg ce au citit. Cică vreo 40 la sută din absolvenții României nu știu să rezolve această problemă. Adică nu au înțelegerea lumii.

Te cutremură această stare de fapt. Cum poți să te înțelegi cu un asemenea tânăr? Cum poate face față în câmpul muncii? Ce se întâmplă cu ei dacă nu se pot încadra în mecanismul social? Din observații personale, vă pot spune că s-a legiferat dreptul la lene. Doamna ministru, despre care vorbim în acest text, și-a legat numele de desființarea liceelor tehnologice. S-a spus că România nu mai are nevoie de meseriași. Mai mare prostie nici că se poate. Când s-a văzut că rana doare, doamna ministru a încercat să dreagă greșeala. Greu de făcut după ce ai desfăcut. Aflu din statistici recente că sunt licee tehnologice cu zero promovați la bacalaureat. Iar satele și orașele sunt văduvite de meseriași pricepuți. Ori întâlnești șmecheri care lucrează de mântuială și pe bani mulți. Am nevoie de un zidar. Unde să-l caut, doamnă ministru? Lipsa bazei materiale pentru instruirea practică a maiștrilor specializați nu face posibilă asimilarea unei meserii. Cu rare excepții.

Un lider de la guvernare constata cu amar că România are nevoie disperată să recupereze cele aproape trei decenii în care reforma în educație a eșuat. Despre asta vorbim și noi. Dacă știți de ce nu o faceți? Noi suntem cu scrisul, dumneavoastră cu deciziile. Orice domeniu, ca să fie pus în mișcare, are nevoie de o viziune. Răsfoind presa, aflu spusa doamnei Camelia Gavrilă, șefa Departamentului Educație din PSD, că “viziunea lui Andronescu nu a fost asumată de partid”. Cine are busola? Nici partenerii din educație, nici specialiștii nu au nimic de spus. Doamna ministru, după ce a declarat că nu este de vânzare, a acceptat pentru a patra oară postul.

În calitate de președintă a Senatului Universității Politehnice București a participat la festivitatea de absolvire a recentei promoții de ingineri. Erau de față peste 3300 de tineri. Doamna ministru a recurs la o scurtă demonstrație practică, ajutându-se de două bancnote. Era un fel de lecție de viață. A închegat un dialog cu sala. Doamna ministru întreabă: le vreți? Da, vuiește sala. Apoi le-a mototolit și a repetat întrebarea. Da, strigă absolvenții. A mers mai departe. A aruncat bancnotele pe jos și le-a călcat în picioare. Le mai vreți? întreabă doamna ministru. Da, s-a auzit din sală. Morala doamnei ministru: filosofia acestui experiment este cât se poate de simplă. Le vreți și mototolite, le vreți călcate în picioare, înseamnă că au valoare. Dacă în viață, tinerii vor avea și soarta leilor, să nu-și piardă cumpătul, pentru că fiecare om are valoare. Sincer să fiu, mie nu mi-a plăcut chinul prin care au trecut leii românești, pentru a ajunge la o concluzie care putea fi argumentată și altfel.

Știam că alături de imn și drapel, moneda națională are un respect egal. Nimeni nu i-a spus asta doamnei ministru. Mai ales că experimentul a mai fost făcut și în urmă cu nouă ani. Mama mi-a spus să nu mototolesc banii. Călcatul lor în picioare este un păcat. Nu sunt singurul care dezaprobă gestul demnitarului. Morala este folositoare, doar drumul spre ea mi se pare neinspirat. Putea pune și întrebarea: câți dintre voi rămâneți în România?!

Autor: Gheorghe Pârja

Sursa: Graiul Maramureşului