Motto:
Și iar va fi ce a mai fost
în trei decenii necurmat,
cu-alegeri prezidențiale
și-un prezident de adversari șuntat.
O
democrație ca cea a României postdecembriste nu poate să fie
decât așa cum se vede (formală pentru politruci, admirabilă
pentru lichele, respingătoare pentru cetățenii onești,
originală pentru tot omul cu judecată), atunci când ea este consfințită în
echivoca noastră Constituție iorgovană și când – chipurile – este
apărată de o hiperpolitizată Curte Constituțională, ale cărei decizii,
rareori inspirate, devin obligatorii pentru toți „jucătorii” cu ștaif din
politica postdecembristă (Președinție, Parlament, Guvern), potrivit principiului statornicit
de apuseni că așa se cuvine într-o democrație autentică. Numai că,
tocmai spuneam mai sus, democrația noastră este în cel mai fericit caz originalo-anapoda,
asta ca să mă exprim elegant, iar instituțiile de forță, care
pretind că o slujesc (în realitate lucrurile stau taman pe dos), sunt – desigur
- după chipul și asemănarea cu ea.
Cum
altminteri să-ți explici persistența anomaliilor legislative
(bașca sfidătoarele derapaje ale aleșilor) de
felul următor:
1)România
nu-i nici republică prezidențială (aici președintele este ales de cetățeni și învestit
de Constituție cu putere decizională în politica internă și externă,
o putere supervizată de Parlament) și nici republică
parlamentară (președintele cu rol reprezentativ pe plan extern și unul mai
mult decorativ pe plan intern, așa ca în Germania, fiind
desemnat de Parlament), ci continuă să fie o penibilă struțo-cămilă
semiprezidențială: președintele României postdecembriste este ales prin votul
cetățenilor, treabă care necesită însemnate cheltuieli cu
organizarea scrutinului în țară și în străinătate, dar pe urmă acesta riscă să devină
„jucăria” majorității parlamentare ostile (bunăoară, Traian Băsescu a fost
suspendat de două ori, iar Klaus Iohannis a fost sistematic blamat și amenințat cu
suspendarea de făcătura pesedisto-aldistă), cu toate că legitimitatea sa este
garantată de un număr de voturi mai mare ca cel obținut de toate
partidele parlamentare la un loc!
2)Dacă
aleșii (parlamentarii, președinții de
consilii județene, primarii, consilierii județeni,
municipali, orășenești și comunali) se laudă cu profundul respect pe care-l arată
actelor normative elaborate de ei, precum și cu respectul arătat cetățenilor pe
care pretind că-i slujesc cu devotament, de ce primii dintre ei (e vorba de șparlamentari)
au nevoie de imunitate și de ce cu toții se fac luntre și punte ca
veniturile lor (lefuri, pensii, indemnizații) să fie cât mai
consistente, chit că bugetul țării este muribund, dovadă împrumuturile făcute tot acuși-acuși de
ministrul Orlando de la bănci, iar foarte multe primării nu mai au bani să-și
plătească angajații și facturile? Mai departe. Dacă un detestabil grangur ca
Tăriceanu susține sus și tare că-i un democrat nevinovat (sic!), de ce naiba era
nevoie de acel mizerabil troc politic (neridicarea imunității sale în
schimbul rămânerii aldiștilor la guvernare), troc prin care, cu cinismul și
grosolănia ce-l caracterizează acolo unde legile și cetățenii îi
permit, politicul a decis apriori și peste capul justiției că
ipochimenul în cauză este atât de cușer, încât oamenilor legii
nu li se permite să-l atingă în momentul de față nici măcar cu floarea
urât mirositoare a unei mite de circa 800.000 de euro?...
Ei bine,
în pofida acestor evidențe, care-i fac nițel viața amară
președintelui ajuns la Cotroceni cu sprijinul uneia sau a mai
multor formațiuni opoziționiste (cazul lui
Iohannis), chiar și partidele mici, precum Pro România sau PMP, deja au
anunțat că vor avea propriul candidat la prezidențialele din
noiembrie. Cu atât mai dihai Partidul Social Democrat (PSD), apreciat ca fiind
cel mai mare partid al României, ține atât de mult să aibă
propriul candidat, mai exact candidată (congresul de la începutul lunii august
va alege între premierița Viorica Dăncilă și primărița Gabriela
Firea), încât ia în calcul chiar și varianta ruperii alianței de
către aldiști, în cazul când Tăriceanu, în ciuda rezultatelor
dezastruoase obținute de formațiunea sa la
europarlamentare, va forța nota cu închipuita sa calitate de cel mai îndreptățit
candidat la prezidențiale din partea pesedisto-aldiștilor.
Vasăzică,
nostima Viorica Dăncilă speră să fie desemnată candidată (deja a afirmat cu un
„istoric” patetism că este dispusă „să se sacrifice” dacă partidul îi va cere
acest lucru!), astfel înregistrând o triplă premieră politică: prima femeie
ajunsă premierița României, prima politrucă în fruntea pesediștilor,
prima aspirantă la fotoliul prezidențial. Că, de, democrațiile
periferico-originale sunt capabile să înghită absolut orice, chiar și broaște
râioase, după ce un fost actor de comedie a devenit anul acesta președintele Ucrainei...
N.B.:Percepute
ba ca o comedie, ba ca o tragicomedie, ba ca o imensă porcărie, alegerile
prezidențiale constituie un
important test politic pentru partide (prin ele își verifică realul potențial
politic) și testul politic suprem pentru insul/inșii angrenați în
confruntare. Da, căci mulți politruci sunt chemați (cică să lupte pentru
binele concetățenilor), dar puțini sunt văzuți ca îndreptățiți la
fotoliul prezidențial și doar unul dintre aceștia (nu neaparat cel mai
vrednic) în final o să-l ocupe, fie învestit cu putere consistentă (bunăoară ca
în Statele Unite, Franța sau Rusia), fie cu una aparentă (așa ca în
România).
Sighetu
Marmației, George PETROVAI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu