Copiii bumerangului în grădina
vorbitoare
”rămâi în trup ca în casa veche
deci a trecut anotimpul
timpul
clare încheieturile zilei
printre hârtiile cu ștersături
rătăcite printre dunele
cu miros de femeie
toate îți sunt necesare
ca exercițiile de respirație
și panoplia cu sculele de grădină
inutil să cauți
un loc mai bun
auzind
golurile dintre lumi
cunoscând compoziția
pământului
de sub ungii
orice poem este un regret
arătătorul oficial
între datorie și
înclinație
cum spune andrei
sporește numărul de uși capitonate
între noi
chipurile își fac datorii
tot mai mari în fața
oglinzii
un înotător bun
știe să se strecoare cu totul
sub ape
suntem copiii bumerangului
primejdia desface armura inutilă
cuvintele
nu mai pot fi auzite
decât intrate-n cadență
în grădina ta vorbitoare”
Pahare domesticite
”un pas un ceas o așteptare
până din podul casei
un înger să ne cadă
ne zbatem
ca într-un lasou
așteptând unirea mare a
limbilor de ceas
n-am știut să răspundem
să recunoaștem
căldura
nici vuietul coacerii
revărsându-se peste fața
de masă
mereu întindem celălalt obraz
apoi începe
o părăsire uriașă
am uitat toate cuvintele
am reținut doar gravitatea lor
iar martorii
au intrat tiptil în odaie
semnele de punctuație
se pregătesc să cadă
lângă cuvinte pline de adevăr
știu atât de multe pe deasupra
am ajuns
și am uitat gestul potrivit
amintiri
pahare aburite
semnătura din josul paginii
numai atât
și cei singuri unul lângă altul
ca doi străini
ne întoarcem vinerea la țară
iarba ne scoate din minți
sângele deprinde o bucurie confuză
triunghiul s-a domesticit”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu