Învinsul s-a supărat şi a părăsit partidul. La fel s-a
întâmplat şi când platforma lui Vasile Blaga a fost preferată în locul celei a
Elenei Udrea. Învinsa, împreună cu mentorul Băsescu, s-au supărat şi şi-au
făcut alt partid.
La PSD situaţia este uşor diferită. Întotdeauna favoritul
este preşedintele în exerciţiu. În cazul desemnării prezidenţiabilului acesta
se lasă rugat să candideze. Ne aducem aminte cât de greu s-a lăsat înduplecat
Victor Ponta să intre în cursa prezidenţială. Dar nu era decât un moft.
Liderului îi place să fie rugat. Aşa se întâmplă şi acum. Vioricăi Dăncilă pare
să-i convină să fie rugată insistent să se sacrifice pentru partid şi să
accepte să devină candidatul prezidenţial al partidului.
La partidele mai noi nu s-a instituit o regulă foarte clară,
dar din ce deducem noi Dacian Cioloş s-a autopropus să devină candidat
prezidenţial, iar Dan Barna a procedat la fel. Adică oamenii s-au autopropus.
Pentru alegerile prezidenţiale din 2019 cele două partide,
USR şi PLUS, au decis că vor avea un candidat comun. Astfel într-o dată de 13,
căzând sâmbăta, fiecare formaţiune în mod separat îşi votează candidatul. Nu e
nicio surpriză că USR îl desemnează pe Dan Barna, iar PLUS pe Dacian Cioloş.
Congresul este o simplă formalitate. La fel şi Consiliul
Naţional la PLUS. Sunt chestiuni statutare pe care cele două formaţiuni aliate
ţin să le respecte. Odată desemnaţi candidaţii, urmează sondarea lor.
Sondajele vor decide. Tot sondajele sunt invocate şi la PSD.
Cine iese primul va intra în cursa electorală. Nu se prea crede în sondaje, dar
iată că sondajele sunt suverane.
La PNL nu s-a făcut niciun sondaj. Klaus Iohannis a anunţat
că va candida pentru un nou mandat şi a devenit automat prezidenţiabilul PNL.
Aici ne despărţim de americani. Donald Trump, cât este el de
preşedinte, intră în alegerile interne ale Partidului Republican şi dacă nu
obţine suficiente voturi nu va fi candidatul partidului la preşedinţie. La fel
se întâmplă şi la Partidul Democrat. Desemnarea prezidenţiabilului se face în
urma unor adevărate alegeri. La noi sondajele decid. Adică puţin peste o mie de
cetăţeni luaţi la întâmplare.
Cum sondajele sunt suverane, deşi în 13 iulie se decide
candidatul USR şi în aceeaşi dată candidatul PLUS, abia pe la sfârşitul lunii
iulie se va afla numele candidatului trimis să-l înfrunte pe Klaus Iohannis.
Evident şi candidatul PSD. De care cam toată lumea crede că USR-PLUS va trece
uşor. Şi astfel în turul doi se vor confrunta doi candidaţi de dreapta.
Speculaţii se pot face, adevărul se va vedea la vot.
Numele cavalerului trimis să se bată cu Iohannis în numele
PSD va fi aflat şi mai târziu, abia pe la începutul lunii august. Există o
singură dilemă: candidatul să fie din interiorul partidului sau dinafară.
În interior Viorica Dăncilă este favorita echipei de
conducere, iar Gabriela Firea este cel mai bine cotată în sondaje. Candidatul
dinafară ar fi Călin Popescu Tăriceanu în cazul unui candidat unic PSD-ALDE şi
o figură încă fără chip şi nume, un fel de extrapolitician aşteptat să câştige
prezidenţialele în numele PSD.
Cu atâtea frământări în rândul tuturor partidelor alegătorilor
li se cam face lehamite de alegeri. Dar entuziasmul revine odată cu adunarea de
semnături de la popor necesare pentru înscrrierea oficială în cursă.
Autor: Dumitru
Păcuraru
Sursa: Informaţia
zilei Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu