marți, 23 iulie 2019

Lucian Iluț a fost numit șef-interimar al Școlii Populare de Arte ”Liviu Borlan” Baia Mare


Începând cu data de 15 iulie 2019, Școala Populară de Arte ”Liviu Borlan” Baia Mare are un nou șef-interimar. Este vorba de Lucian Iluț, un profesor cu o vechime de peste 25 de ani în cadrul acestei instituții și unul dintre cei mai vechi angajați. Dispoziția a fost semnată de președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, iar noul șef-interimar al școlii, numit până la organizarea concursului, a subliniat faptul că, la Școală Populară de Arte ”Liviu Borlan” Baia Mare va fi un învățământ performant, cu rezultate pe măsură.
”După toate problemele care au existat în ultima perioadă și după toate neînțelegerile care au fost mai mult sau mai puțin exploatate, este benefic faptul că s-a ajuns la un numitor comun, fapt care l-am reușit în urma discuțiilor susținute cu președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea. Lucrurile se vor îndrepta și, cu siguranță, aici vom avea parte de un învățământ performant cu rezultate pe măsură”, a arătat Lucian Iluț. Noul conducător al Școlii Populare de Arte a precizat că, prin sprijinul promis de conducerea Consiliului Județean Maramureș, școala va beneficia de spații adecvate pentru desfășurarea activității în condiții optime.
”În prima parte a anului școlar vom aplica și măsurile stabilite de instituția Consiliului Județean, iar pe parcurs vor apărea și rezultatele dorite. Am discutat deja cu o parte dintre colegii mei despre numirea mea în această poziție, iar reacțiile au fost pozitive. Am convingerea că vom colabora foarte bine în viitor și lucrurile vor fi foarte bune. Urmează ca, în luna august 2019, să scoatem la concurs șase posturi de profesori care în prezent sunt vacante și erau ocupate la plata cu ora, dar avem și 19 profesori titulari unde nu există nici o problemă. Odată stabilit tot personalul didactic vom discuta despre ce ne dorim să realizăm în anul școlar care urmează, pentru că intenția noastră este să oferim o bază bună de pregătire elevilor care ne trec pragul școlii. Este foarte important că discuțiile din cabinetul președintelui Consiliului Județean Maramureș au ajuns la un numitor comun”, a conchis noul șef-interimar al Școlii Populare de Arte ”Liviu Borlan” Baia Mare.

Ștefan Mariș: ”Școala Populare de Arte își va îndeplini menirea printr-o nouă abordare”

Ștefan Mariș, directorul Centrului Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ”Liviu Borlan” a declarat că la Școala Populară de Arte începe o etapă nouă, care va însemna o nouă abordare, iar instituția de învățământ își va îndeplini menirea.
”Ceea ce eu doresc și sunt hotărât să urmăresc cu mare atenție este să văd că instituția funcționează în parametri legali, dar în mod special îmi doresc să existe performanță. Doresc să mai subliniez faptul că, în 20 de județe din țară, Școala Populară este parte a Centrului Creației, iar acest lucru s-a întâmplat acum și în Maramureș. Sper și îmi doresc să cred că interesul nostru, al tuturor, este acela de a face performanță. Îl voi sprijini pe colegul meu, Lucian Iluț, cu tot ce va avea nevoie, iar la începutul lunii septembrie 2019, după ce toți profesorii vor fi din nou la muncă, voi stabili o întâlnire, pentru a discuta și a dezbate toate neclaritățile care ar mai putea să existe. Doresc să știu care sunt aspirațiile dascălilor și sper să avem parte de rezultatele pe care le așteaptă și publicul de la noi. În acest mod, Școala Populară de Arte își va certifica activitatea și mă bucur că există, în prezent, toate premisele ca această instituție școlară cu o tradiție de șase decenii și revină în planul vieții culturale a județului cu rezultate dintre cele mai bune”, a conchis și Ștefan Mariș, directorul Centrului Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ”Liviu Borlan”.

Gabriel Zetea: Am considerat că este nevoie de ”un nou început” pentru Școala Populară de Arte ”Liviu Borlan”

Pentru cei care nu știu, noul șef-interimar al Școlii Populare de Arte ”Liviu Borlan” Baia Mare, profesorul de chitară Lucian Iluț este și bassistul trupei ”Compact”, începând cu luna iulie 2017. Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a făcut trimitere la una dintre piesele atât de cunoscute ale formației ”Compact”, respectiv la melodia ”Un alt început” și a arătat că a fost nevoie de ”un nou început” pentru Școala Populară de Arte.
”Am considerat că este necesară o repornire a motoarelor acestei instituții aflată în subordinea Consiliului Județean Maramureș și pe alte principii, respectiv legalitate și performanță. Chiar dacă nu au fost puțini cei care nu au înțeles acest mesaj al instituției județene și au interpretat greșit bunele noastre intenții, demonstrăm, în acest moment, că nu a existat niciodată vreun plan de desființare a Școlii Populare de Arte, iar prin numirea noului șef-interimar putem să repornim instituția în beneficiul cursanților. Avem în acest an, un buget alocat Școlii Populare de Arte cu 50% mai mare decât cel din 2018. În perioada următoare vor fi scoase la concurs posturile pentru noii profesori și voi urmări personal, cu mult mai multă atenție, respectarea principiilor de legalitate și performanță implementate de către noua conducere. Îi doresc succes noului șef-interimar, Lucian Iluț și am încredere că poate să ridice prestigiul Școlii Populare de Arte în conformitate cu tradiția celor 60 de ani de existență”, a conchis șeful administrației județene, Gabriel Zetea.

                                                                                          CJMM

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu