baladă nesiguranţei
să nu mă duc, să nu mai viu
în lumea asta, să mă-chin
şi nici nu mă aplec sfios
pe drumul nopţii în sus şi-n jos
şi dacă voi cădea senin
să nu mă îngrădiţi cu spin
şi cel mai greu, să nu mă daţi
pe un pumn de iarbă mă lăsaţi
apoi mă legănaţi cu vânt
şi să mă-ntoarceţi pe pământ
şi mult mai rău la o adică
să-mi puneţi frâu, să-mi puneţi frică
şi dacă voi cădea uşor
pe perna ierbii aş vrea să mor
că nu e loc să stau şi e greu
în cercul lumii nu sunt eu
dar încă odată mai suspin
nici nu mă plec, nici nu mă-nchin
şi Doamne dacă într-o zi
voi fi pustiu şi nu voi şti
să-mi dai o frunză să mă duc
pe lâng-o margine de nuc
acolo m-aş simţi frumos
şi mult mai tânăr, mai sfios
dar şi nesigur şi uitat
în colţ de lume-nprăştiat
baladă netemătoare
de-aş trăi până la cer
nu m-aş teme de mister
mi-aş îngădui să mor
pe o pernă de nor
mângâiat de-acea lumină
şi de şarpele de vină
de-aş trăi până la tine
nu mi-ar fi frică de mine
nici de strungile din deal
nici de frunzele de alean
numai să trăiesc o clipă
cu o bucurie mică
m-aş desface într-o boare
aşi pleca la fiecare
de-aş trăi până la noapte
nimeni nu ne-ar mai desparte.
baladă de iubire
privirea ta tresare iară
şi de dorinţă şi de vară
m-am încălzit cu dorul tău
cu firul ierbilor mereu
gândul la tine, mă uimeşte
când peste mine totul creşte
culegător de iarbă, iar
iubita mea, ce foc şi pară!
baladă temătoare
de ce mă tem, tot n-am scăpat
îmi este drumul un păcat
pe care l-aş dori uitat
dar nu se poate, nu se uită
nici o greşeală începută
mai mult, te duce fără să ştii
prin strungile acelea vii
atât de tânăr vrei să fii
dar iar mă tem de acea cădere
reumplută cu un pahar de rele
de ce nu mă tem, nu voi scăpa
mi-ajunge doar şi lacrima
şi pustiindu-mi patima…
baladă cutremurătoare
de unde-n mine atâta chin
şi-atâta ură şi pelin
că n-am fost niciodată salbă
doar un culegător de iarbă
pe unde calc, nu e lumină
doar întunericul de vină
şi mă cutremur printre voi
cu temătoarele nevoi…
de unde-n mine, atâta dor
încât mă urc, aşa cum vor
toţi cei care mă latră des
dar lasă, iară-şi eu voi fi
şi toate le voi făptui.
baladă de iubire
între tine şi-ntre mine
două nopţi şi două zile
şi-o iubire cât un munte
şi un dor care nu minte
iar mai mult, mai las odată
să te cuprind laolaltă
lângă pieptul meu rotund
să te strâng pân’ te ajung
între mine şi-ntre tine
cel mai tandru drum din lume.
baladă nopţii
noaptea asta m-a închis în casă
nu mă plec, durerea mă apasă
că nu ştiu cum lumea mă-nvrăjbeşte iar
chipul meu se-ntoarce, a nu ştiu câta oară
ochii mei sunt umbre pe un covor de stele
şi mai cată încă printre atâtea rele
numai eu umilul mă mai las plecat
de mă dor prin colţuri amintiri de sat
noaptea asta iar mă-nlăcrimează
am fost tânăr, doamne, cu privirea trează
dar azi nu mă tulbură să mă-ntristeaz
joc pe masa nopţii, tristul titirez
şi mai fac lumină, să mai stea cu mine
chiar dacă o noapte, pe ascuns mă ţine
însă nu-mi fac griji, nici nu mă îndoiesc
azi mai mult mă bucur şi mai mult trăiesc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu