Satul copilăriei

 Întâmpinare

O povestioară duhovnicească vorbeşte despre un copil dintr-un orfelinat, care, dornic de prieteni, arunca peste gard hârtii ce purtau înscrisul: „Pentru oricine găseşte aceasta: Te iubesc!” Şi, într-adevăr, purtate de vânt, hârtiile cu frumosul mesaj puteau ajunge la oricine.

Se pare, însă, că mai ales prin mijlocirea Bisericii Sfânta Cuvioasă Parascheva – Monument UNESCO, şi înscrisul acestor pagini, adresate întâi celor din Deseşti, poate ajunge la oricine, de oriunde din lume. De aceea şi noi, dornici de prieteni, spunem tuturor celor care citesc aceste rânduri: „Pentru oricine găseşte aceasta: Vă iubim.”

Vă iubim pe cei ce aţi ales să trăiţi aici, slujind neamului şi pământului ce vă poartă rădăcinile. Vă iubim pe cei plecaţi de aici şi pe care dorul de satul copilăriei vă poartă paşii sau sufletul spre casa părinţilor. Şi, nu în ultimul rând, dragostea noastră spre toţi, de oriunde din lume, care, călăuziţi de lumina Bisericii UNESCO, de nevoia de sat şi povestea lui, de cunoaştere, sau de oricare alt motiv descoperiţi focul viu al satului, ce încă mai arde în vatră.

Iubirea nu trebuie nici justificată şi nici condiţionată. În aparenţă e greu să iubeşti un necunoscut. Şi mai greu este să iubeşti pe cineva care te urăşte şi îţi face rău. E uşor să iubeşti pe cineva, care, la rândul lui, te iubeşte. Şi totuşi iubirea la care ne cheamă Dumnezeu se câştigă greu şi nu de oricine. Ea stă la graniţa dintre posibil şi imposibil. Dacă o trăieşti, e semn că eşti viu şi nu putrezeşti, că Dumnezeu îmbrăţişează lumea prin tine. Iubirea întotdeauna adună şi doar ura şi interesul mărunt şi trecător dezbină. Dar mai ales iubirea înalţă şi te cheamă să răspunzi la fel.

Dacă vă întrebaţi, de aşteptăm să răspundeţi iubirii noastre, vă răspundem că avem nădejde, că o veţi face. Dar încă ceva trebuie lămurit, pentru a nu bănui doar alegerea unei metafore ieftine pentru piedestalul vorbitorului. Nu pentru noi vă cerem implicarea cu stăruinţă şi înţelepciune şi chiar lucrul cel mai mare iubirea, ci pentru satul copilăriei din sufletul fiecăruia.

Zideşte o casă, creează o poveste, înalţă suflete

Întorşi printre amintiri, pe uliţele satului din copilărie, e foarte probabil ca cei mai mulţi să vedem nostalgic Biserica de lemn, mică dar încăpătoare cât cerul, porţile ce se deschideau spre veşnicia din casele cu parfum de poveste, gardurile joase de alun, împletind în ele viaţa şi prietenia, dar mai ales oamenii luminoşi şi plini de bunăvoinţă.

Unii dintre noi, răscoliţi de astfel de amintiri, rămânem nostalgici şi contemplativi, la vremurile de mult apuse, în timp ce alţii se apucă de treabă pentru a construi o nouă poveste. Cu prisosinţă, cei cu adevărat motivaţi pentru astfel de angajamente sunt maramureşenii care departe de locurile natale au trăit cumplit dorul de părinţi, de jocul satului, de cântecele Fraţilor Petreuş, de pâinea caldă luată de pe vatră, de credinţa formată în vechea biserică de lemn.

Aceşti oameni, cărora le suntem recunoscători, de departe adesea văd mai bine comorile de lângă noi, căutate oriunde, dar nu aici unde sunt cu adevărat. Inima unui român cu rădăcini în acest pământ, care a trăit zeci de ani în Suedia, este alături de comoara lui şi anume satul maramureşean. Dinu Dunca, co-iniţiator al acestui proiect, întoarce o parte din munca lui spre pământul care i-a hrănit sufletul. Alături de el sunt mulţi alţi prieteni ai poveştii satului maramureşean, şi care vor susţine financiar acest demers.

Un astfel de sat este cu siguranţă o frumoasă poveste. O poveste desprinsă din realitate, o nevoie reală pentru noi toţi. Şi cum în poveste obstacolele sunt multe, cei care o răspândesc trebuie să şi le asume cu nădejdea că la capăt de drum nu vor arăta doar neputinţa unei munci fără folos.

Şi totuşi unde va duce acest drum, care propune construirea unui sat în sat? În concret vor fi salvate 10 case vechi, de lemn, cu elemente arhitecturale tradiţionale, din satele de pe Mara şi Cosău şi vor fi aşezate la Zăvoară, un loc de pe plaiul Deseştiului, ce-ţi înalţă mereu privirea la Munţii Gutâi, cu semeaţa lor Creastă a Cocoşului. În acest an 2019, pe 17 august, într-o zi cu semnificaţii personale pentru alte zidiri trainice, se va aşeza piatra de temelie pentru primele două case. De aici, va începe munca de amenajare a terenului, cu trasarea şi executarea aleilor de acces spre fiecare casă, a reţelei electrice şi de apă, împrejmuirea locului, ridicarea caselor şi realizarea finisajelor interioare şi a anexelor necesare, şi multe alte activităţi.

De ce e vrednic de existenţă şi sprijin un astfel de colţ de sat? Poate pentru că propune un loc nealterat de prea multele elemente nefireşti din arhitectura distructivă de azi, un loc care să mai spună poveşti despre Ţara Maramureşului, despre satele de sub Gutâi, cu izvoare limpezi şi belşugul unui pământ sănătos nechimizat.

Satele Maramureşului, astăzi, sunt ameninţate de dezordinea unei arhitecturi fără noimă, care aduce grave deservicii unei şanse pe care o au la o viaţă mai bună. Lumea descoperă azi în Maramureş povestea satelor de mult dispărute din alte locuri. O lume arhaică plină de farmec şi har se promovează în imagini fotografice ce fac înconjurul pământului. Oameni istoviţi, care nu prea mai văd soarele, şi nu din cauza norilor, au parte aici de refacere şi motivaţie, de putere şi din nou de bucuria pierdută a vieţii.

Încă un loc din Deseşti îşi cere dreptul de a trăi sub soare cu un nume nou: Satul copilăriei. Vrea să fie gazdă bună, mai ales pentru copii, oferindu-le un loc de întâlnire cu cioplitorii de altădată în piatră şi în lemn, cu pictorii de icoane şi de suflete, cu olarii şi meşteşugarii satului, un spaţiu didactic menit să reamintească identitatea unui neam, ce a trecut de la sat la stat şi a făurit caractere puternice şi neatârnate, o şcoală născătoare de valori sfinte.

Întotdeauna la buna intenţie, Dumnezeu aduce şi credinţa în izbândă şi oameni potriviţi pentru ajutor şi atunci când eşti aşa legat de cruce că doar alţii te mai pot da jos de pe ea şi când nu mai eşti viu, atunci în toată singurătatea şi sărăcia de care ai parte, începi să ai putere şi mergi până la capăt.

În discursul de recepţie, rostit cu prilejul primirii sale în Academia Română, Lucian Blaga, la data de 5 iunie a anului 1937, afirma următoarele: „Copilăria şi satul se întregesc reciproc alcătuind un întreg inseparabil. S-ar putea vorbi chiar despre o simbioză între copilărie şi sat, o simbioză datorită căreia fiecare din părţi se alege cu un câştig. Căci, pe cât de adevărat e că mediul cel mai potrivit şi cel mai fecund al copilăriei e satul, pe atât de adevărat e că şi satul la rândul lui găseşte suprema înflorire în sufletul copilului”.

Spre toţi aceia, la care vor ajunge aceste rânduri, de oriunde din lume, care încă mai credeţi în rostul lecturii unor poveşti nepieritoare la gura sobei, a ierbii pe care poţi călca desculţ pe rouă ca să te vindeci, care nu gândiţi că telefonul sau tableta de ultimă generaţie cumpărate copiilor de vârste fragede îi şi educă în vreun fel, care credeţi în necesitatea modelelor de simplitate din lumea satului pentru copii, care nu mai sunt recunoscători nici dacă le-ai oferi soarele de pe cer, sprijiniţi acest început al unui proiect didactic, pentru toate vârstele: Satul Copilăriei.

Pentru exprimarea concretă a sprijinului pe care-l puteţi acorda acestui proiect vă punem la dispoziţie datele noastre bancare: Parohia Ortodoxă Română Deseşti, Banca Cooperatistă Tisa, Agenţia Ocna Şugatag, Cont IBAN RO08CRCOX250206000057156.

Gândurile noastre de recunoştinţă şi mulţumire, pentru orice efort oricât de mic, vor fi însoţite şi de rugăciunile noastre către Dumnezeu, rostite de la Altarul Bisericii UNESCO Cuvioasa Parascheva, pentru a-i înscrie în cartea vieţii pe toţi ostenitorii ce vor fi contribuit la realizarea acestui proiect social misionar, venit să consolideze educaţia generaţiilor tinere ce vor duce lumea mai departe.

Pr. Ioan ARDELEAN