Incidentul din sala de operație a fost unul regretabil, care însă nu a avut nici o legătură cu chirurgul Beuran, nici cu faptul că acesta este Șef de Secție. Cu toate acestea, un secretar de Stat de la Ministerul Sănătății s-a antepronunțat imediat după ce incidentul a fost făcut public, considerându-l pe Mircea Beuran vinovat, cu toate că nici nu se demarase vreo anchetă în acest sens. Mai mult, elementele tehnice ale anchetei arată fără dubiu că acest incident regretabil a avut cauze tehnice și nu medicale sau de management.
Despre schimbarea din funcție a profesorului Beuran se vorbește de vreo șase luni de zile, de când Adrian Năstase a început să vorbească public din ce în ce mai apăsat despre nenorocirile care s-au abătut asupra României prin preluarea puterii dictatoriale de către Nazist.
Ce nu știu medicii de la Floreasca, este faptul că Mircea Beuran era monitorizat non-stop, așteptându-se prilejul pentru a i se găsi vreo vină. Execuția publică profesorului Beuran are două paliere:
În primul rând se vrea un avertisment pentru cei care sunt considerați apropiați ai lui Adrian Năstase, iar în al doilea rând este legată de dorința PNL de a pune mâna pe Spitalul Floreasca, ca și pe toate Spitalele din România, prin numirea în funcții a unor apropiați ai PNL.
Ministerul Sănătății nu a efectuat vreo anchetă serioasă privind incidentul din sala de operație, s-au făcut doar că fac niște audieri preliminarii, decizia fiind luată din momentul in care cazul a fost făcut public, de fapt cu multe luni în urmă, de când s-a decis PNL-izarea întregii societăți.
In acest sens există o DECIZIE internă a lui Orban, la ordinul lui Iohannis, ca toți managerii de Spitale, Directori, Directori Medicali, șefi de Secții, ca și toți Directorii, Directorii Adjuncți și șefii de birouri din toate instituțiile statului, de la învățământ până la Ministerul de Interne, să fie schimbați, iar în locul lor să fie numiți membri PNL sau apropiați ai acestora. În esență, vorbim de zeci de mii de schimbări forțate cu PNL-iști sau parteneri ai lor, carnetul de partid ținând loc de profesionalism. Suntem într-o operațiune națională de îndepărtare a valorilor și profesioniștilor din toate domeniile de activitate și înlocuirea lor cu politruci PNL-iști, iar Profesorul-Doctor Mircea Beuran a căzut victimă acestei mizerii.
Cu atât mai curajos și demn este demersul medicilor din Spitalul Floreasca, revoltați de felul în care a fost executat Mircea Beuran!
Felicitări acestui colectiv de profesioniști!
Autor: Gelu Vișan
Sursa: Gelu Vișan Facebook
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu