sâmbătă, 18 aprilie 2020

Cunoscutul istoric Marius Oprea izgonit din biroul său de la IICCMR în Joia Mare

Cunoscutul isotric Marius Oprea, celebru pentru lucrările sale desfășurate pentru scoaterea la iveală a crimelor bolșevice, a fost evacuat din biroul de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), instituție pe care slujit-o timp de opt ani, chiar în Joia Mare sau Joia Neagră, așa cum mai este cunoscută de obște.
Marius Oprea a fost anunțat, la începutul anului, de către noua conducere a instituției instalată de Guvernul Orban, că nu mai poate lucra la IICCMER, deoarece nu mai sunt permise detașările de la privat la stat. Oprea a lucrat atâția ani la IICCMER fără un contract permanent, fiind detașat de la „Observatorul Cultural”.
„Joia neagră.A fost, într-adevăr, și pentru mine. Mi-am luat la revedere de la biroul de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, unde mi-am petrecut, în calitate de ”detașat”, ultimii opt ani și jumătate ai vieții. Am strîns cu grijă toate lucrurile adunate în acești ani, în speranța (din ce în ce mai îndepărtată) de a popula cu ele un muzeu al comunismului. Cele mai dragi îmi sînt o straiță, un peretar și un mileu împletit stîngaci de bătrîna văduvă a partizanului Traian Ihuț, vîndut la ceas de seară și ucis de Securitate, care mi-au fost încredințate de fiica acesteia. Acești opt ani au fost ani grei, dar și ani frumoși. Am scris multe cărți despre comunism, întruchiparea Răului și, alături de prietenii mei nedespărțiți Gheorghe, Gabi, Horațiu și Paul, am cutreierat cărările patriei, în căutarea celor uciși de Securitate.
După ce mi-au luat locul de muncă, m-au silit să-mi ”evacuez” biroul tocmai în Joia Neagră. Dar nu-mi pot lua amintirile din acești ani. Am trăit multe momente de pace, de liniște sufletească. Mă simt bine și acum, deși poate n-ar trebui. Un capitol s-a închis, se deschide un altul. Plecînd alungat de la IICCMER, nu plec din menirea mea. Și nu am, slavă Domnului, nici sufletul tulburat și nici vreo suferință a trupului – ceea ce este, după Epicur, rețeta fericirii.
Nu știu dacă la fel se simte și Andrei Muraru, fostul meu ”ucenic”, actual consilier prezidențial, acela care, așa cred eu, a instrumentat alungarea mea de la Institut – căci președintele Johannis și Alexandra Toader, cea pe care a delegat-o să-l reprezinte la CNSAS și apoi să preia IICCMER-ul sînt, în tot acest scenariu, actori secundari. ”Am greșit, vînzînd sînge nevinovat” (Matei, 27, 4), plînge Iuda în Joia Neagră. Eu nu sînt Iisus. Dar n-aș băga mîna în foc că, în rest, nu există comparație. Dumnezeu să-i ierte, căci și eu i-am iertat! Și să aibă și ei un Paște fericit. Dacă cred în Înviere”, a scris Oprea pe facebook.
                                                                                                                                              CLL

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu