duminică, 5 aprilie 2020

Declarație de presă


                                                                                                                                            05.04.2020


România între dezinfecție și măsuri socio-economice palide

        Actualmente ne aflăm în postura de a stinge pompieristic focul și abia apoi de a căuta cauzele. Nu știu cum se face de ajungem mereu în punctul în care realitatea ne prinde total nepregătiți. Am avut câteva luni avans, în lupta cu această pandemie, luni ce puteau fi folosite pentru strategii concrete și coerente. Puteam să ne imaginăm că acest virus nu ține cont de granițele trasate de mintea umană.
       Am cerut primului-ministru să schimbe cât mai repede modul de abordare în lupta cu acest temut coronavirus, pentru că așa cum arată situația în prezent, nu vom face față provocărilor ce se vor ivi. Consider că în aceste momente este absolut necesară instituirea a două celule de criză distincte. E nevoie de o comisie care să abordeze exclusiv planul socio-medical și de o altă comisie care să se ocupe doar de planul economic. Nu se amestecă cele două planuri, trebuie apelat la specialiștii care și-au dovedit priceperea în domeniile lor de activitate. Nu ne putem permite luxul de a avea o abordare neserioasă și neunitară, de tipul - câți specialiști atâtea păreri. Același om nu poate simultan, în aceeași zi,+
 să ia decizii pe zona de prevenție și stopare a răspândirii virusului și în același timp să se gândească serios, având ca prioritate ziua de mâine cu problemele economice.

        Bâjbâiala aceasta nu este neapărat din prostie sau incompetență, care din păcate există din abundență în aparatul administrativ. E vorba aici de dezorganizare, lipsă de viziune,  lipsă de curaj în luarea deciziilor, de asumare a responsabilității, mai ales la nivelul doi și trei al administrației centrale. De prea multe ori se așteaptă decizia șefului, pentru că lipsește asumarea, iar  șeful fie nu are timp de toate, fie este incompetent. Ce trebuie făcut azi, mâine poate e tardiv.
Dă-i Doamne acum românului, mintea cea de pe urmă!

         Guvernul acesta trebuie să se consulte cu toți factorii politici și sociali (patronate, sindicate), atunci când ia măsuri cu impact direct asupra siguranței economice și sociale. Nu este o situație cu care ne-am mai confruntat și de aceea e nevoie de toată priceperea politică, de maturitate politică, dincolo de orice orgolii.


Deputat independent,
   Marius Sorin Bota

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu