de Gheorghe Pârja
Fac parte dintre cetățenii acestei țări care
prețuiesc ordinea, respectul pentru valori, pentru civilizata și cuvenita
ierarhie, liniștea, prietenia, salutul, certitudinea, binele pentru aproapele
de lângă noi. Mai încolo continuați dumneavoastră, spre binele tuturor. Cum
putem fi proprietarii acestor așezări sufletești? În primul rând depinde de
noi, oamenii, ca să nu tulburăm apele din jurul nostru. Dar mai avem un aliat:
cei care ne asigură ordinea publică. De la poliție și jandarmerie, la alte
structuri, care au menirea de a îmblânzi furia unora dintre noi. Cei care pun
legea între paranteze. De o vreme încoace, poliția română este serios pusă sub
lupa cotidiană. Asta nu e rău, deoarece omul trebuie să fie sigur pe propria
libertate. Omul ordinii trebuie să ne asigure calmul social.
Am înțelegere pentru cei care își fac datoria. De
aceea îi privesc cu respect tăcut pe stradă. Când îi văd. Tresar când aud că
într-un caz de jaf, poliția a ajuns într-un timp record. Ba, i-a și prins pe
făptași. Și în Maramureș sunt cazuri lăudabile. Mai ales la frontieră. Dar, din
păcate, suntem martori la scene, care nu au nimic cu oamenii legii. Mă
întristează când un cetățean cu epoleți se pretează la hoție. Cum să furi, tu,
care ești pus să aperi avutul? Să încalci legea, fără să pui frâu fărădelegii?
Exemple de erori, comise de unii polițiști, le-am notat în ultimul timp. Este
celebră scena cu tânărul care a sărit de pe un acoperiș, deși poliția și
pompierii au ajuns la timp, dar nu au avut salteaua salvatoare. Imediat,
ministrul a dispus să se procure saltele. De atunci nimeni nu a mai îndrăznit
să sară de pe bloc.
Mi-a rămas în minte neputința poliției de a
împiedica dubla crimă de la Onești, unde negociatorul a fost depășit de situație.
Ca să spargă ușa apartamentului, polițiștilor le-au trebuit zeci de minute. S-a
lăsat cu împușcarea unei victime. Am auzit că, la ministerul de resort, s-a
înființat o școală de negociatori. Într-o dimineață, cu o jumătate de oră
înainte ca legea s-o permită, vreo zece mascați au năvălit în curtea unei case,
unde au avut de furcă cu un câine. Comandantul trupei a strigat la femeie, care
tocmai ieșea din casă, să-i spună numele. Atunci s-au dumirit că au greșit
adresa. Biata femeie, și sărmanul câine, au tras o spaimă de pomină. A doua zi,
ministrul a ieșit în public și a spus că a fost dezinformat. Împotriva lui nu a
luat nici o măsură.
Criticul literar Nicolae Manolescu, preocupat și el
de poliția română, îmi spune că la București, nouă polițiști au fost implicați
în torturarea și umilirea unui tânăr. Făptuitorii cu epoleți au fost prinși
după șapte luni și au fost pedepsiți. Mă gândesc, ce ironie crudă, să fii pus
să-ți vânezi propriul tău coleg. Au fost mari erori soldate cu mici consecințe.
Șefii au fost mutați dintr-un loc în altul. Că e criză de șefi în poliția
română. Este și o solidaritate, sau o complicitate de breaslă. De neimaginat
este colaborarea unor polițiști cu clanurile interlope. Care domină țara cu o
forță de necrezut. Care au bani mai mulți decât bugetul ministerului. Mă întreb
cu mirarea cetățeanului de la începutul acestor rânduri: oare nu se poate face
nimic? Se vede că nu. Sau nu se vrea. Vă voi spune la viitoarea campanie
electorală.
Spectacolul decăzut îl oferă liderii sindicali din
poliție, care își apără cu multă patimă clienții. Au o vocație de strigare
programată. Mai ales la televizor, după greșelile din sistem, vin cu argumente
mângâietoare. Ei, sindicaliștii, scot trupele în stradă pentru mărirea
salariilor. Când obosesc, cu pasul de front, se retrag în politică. Cum a fost
domnul Coarnă. Vocal, în orice ipostază. Până acum striga la politicieni, acum
și-a schimbat obiectivul. Interesant cum își pot modifica acești oameni
sufletul. Cum au făcut-o și Mitrea, și Ciorbea, și Liviu Marian Pop.
Sindicatele sunt, uneori, rezervă de cadre pentru lumea politică. Îmi aduc
aminte ce strigau sindicaliștii poliției, la poarta Cotrocenilor, pe vremea
președintelui Băsescu: „Ieși afară, javră ordinară.”
Greu de explicat cum oamenii ordinii publice puteau
rosti asemenea cuvinte. Mai ales că era un președinte de țară. În mintea mea nu
se leagă condiția demnă a polițistului cu acele cuvinte grele, strigate în
stradă. Nu cred că se poate răspunde simplu, dar nici că e la mijloc cine știe
ce mister. Cu toate aceste scăderi evidente, pledez respectul pentru oamenii
destinați să mențină ordinea în țară. După lege. Și, totuși, de unde vin
faptele care compromit breasla? Că este un adevăr. Aroganța, atitudinea
încrezută nu se împacă cu legea ordinii și disciplinei. De ce? Am aflat câteva
motive: politizarea, instruirea insuficientă, lipsa de fonduri, legislația
proastă, complicitatea de breaslă, inerția justiției. Or mai fi și altele.
Acest text a pornit de la intervenția, de ieri, a
ministrului internelor, care i-a avertizat serios pe unii subordonați.
Scrisoarea mea cu epoleți admiră oamenii legii, care poartă haina potrivită,
dar nu poate ierta greșelile care sfidează legea. Servesc Patria!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu