Un enunţ care începe cu „este posibil
să…” nu face altceva decât să contribuie la haosul generalizat.
Când ministrul Educaţiei spune “este
posibil să închidem şcolile dacă creşte incidenţa….”, lumea înţelege automat că
se vor închide şcolile. Când premierul spune “dacă incidenţa la mia de
locuitori creşte peste 6%… se vor institui carantine….”, publicul înţelege că
deja s-au carantinat anumite localităţi.
Datorită acestui număr uriaş de „dacă,
dacă, dacă…” pe care îl întâlnim în toate luările de poziţie, în comunicate, pe
pagina personală de facebook, pe bună dreptate lasă impresia că autorităţile nu
ştiu absolut nimic sigur, că băjbâie, că îşi dau cu presupusul.
Mai mult, postându-şi domnul prim
ministru anunţurile pe facebook, adversarii lui îl contrazic imediat, iar drept
urmare cel ce citeşte are imediat contra-argumentul la îndemână. Pagina de
socializare al unui oficial este o sabie cu două tăişuri.
Trebuie să fie premierul porta-vocea
tuturor măsurilor anti-Covid? Desigur. Intenţia este onorabilă, metoda nu este bună.
Dintr-o sută de comentarii, peste 80% contrazic opiniile premierului. O
„incidenţă” uriaşă care naşte haos.
Mass media preia informaţiile, mai
adăugând câte un „am putea avea interdicţii… s-ar putea închide marile magazine
la ora 18… ar putea intra în carantină şi Bucureştiul…” etc. etc.
Când totul este pus sub semnul
întrebării, rezultatul nu poate fi decât accentuarea stării de nesiguranţă.
Ce să creadă lumea când ministrul
Sănătăţii spune că datele de anul trecut privind pandemia au fost măsluite? Cum
să spună un ministru că s-au raportat cifre false? Ministrul Voiculescu parcă a
trăit în China şi a fugit în SUA, unde poate vorbi liber.
Lucrurile într-un fel se leagă de
situaţia politică. PNL urmează să aibă un congres la care se va alege conducerea.
Ludovic Orban a atras atenţia asupra
faptului că viitorul preşedinte al partidului va fi candidatul la preşedinţie
la alegerile din 2024. Aşadar, miza este uriaşă. Contează enorm ce se întâmplă
în PNL. Premierul Cîţu nu exclude să candideze pentru funcţia de preşedinte al
PNL.
Astfel pentru USR-PLUS nu este
indiferent cine ajunge preşedinte PNL. Dacă cifrele pentru pandemie au fost
măsluite în timpul guvernului Orban, acesta are deja o problemă care este de
natură să-l îndepărteze de funcţia de preşedinte al PNL la apropiatul congres
al partidului.
Din păcate în coaliţia de guvernare
persistă competiţia electorală dintre USR şi PNL. Ambele partide guvernează cu
ochii la alegerile din 2024, mai ales la cele prezidenţiale.
Datorită sistemului nostru electoral,
dacă un partid nu obţine singur majoritatea simplă, indiferent de rezultate,
preşedintele poate nominaliza primul ministru cu formarea guvernului.
Odată ce Ludovic Orban a aruncat bomba că viitorul
preşedinte al PNL va fi candidatul prezidenţial, lupta se ascute atât în
interiorul principalului partid de guevrnare, cât şi în coaliţie. Dacian Cioloş
se pregăteşte pentru funcţia supremă în stat de ani de zile. Cum să ajungă
aceste partide la o înţelegere? Vedem că este imposibil şi un simplu armistiţiu pe
perioada pandemiei.
De aici starea de incertitudine,
impresia de ceartă continuă, de haos generalizat. Cum să se clarifice lucrurile
într-o astfel de situaţie?
Autor: Dumitru Păcuraru
Sursa: Informaţia zilei Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu