Nicolae Dabija, unionistul

 

                                                                                     de Gheorghe Pârja

Cine știe că astăzi, 27 martie, este o Zi Națională? Zi în care se cinstește unul dintre momentele de mare semnificație în istoria poporului român. Atunci, în 1918, după 106 ani de ocupație țaristă, Basarabia a revenit în granițele ei firești. A fost prima provincie românească cu destin unionist. În urmă cu patru ani, Camera Deputaților a aprobat instituirea zilei de 27 martie, drept Ziua Unirii Basarabiei cu România, ca zi de sărbătoare Națională. Unul dintre artizanii acestui eveniment a fost scriitorul, omul politic și patriotul unionist Nicolae Dabija care, din păcate, a părăsit această lume în urmă cu două săptămâni. În dimineața zilei de 12 martie. În aceeași zi, în Parlamentul Republicii Moldova s-a ținut un moment de reculegere pentru Spiridon Vangheli. Care era în viață. Și mai este în viață. O farsă grotescă a destinului, sau poate altceva.

Într-un târziu, s-a ținut un moment de reculegere și pentru academicianul, istoricul Nicolae Dabija. Așadar, prietenul Maramureșului nu mai este printre noi. Celebrăm Ziua Națională a Unirii Basarabiei cu România fără prezența lui pământească. Dar să-i fim recunoscători acestui luptător unionist, fiind unul dintre intelectualii cărora li se datorează recâștigarea dreptului de a scrie cu grafie latină în Basarabia. Este un moment istoric care nu-i prețuit la adevărata lui valoare. Dar istoria, prin reprezentanții ei devotați, știe să-și spună cuvântul. Cel greu și apăsat. O voce gravă a fost cea a lui Nicolae Dabija. Am avut norocul să-i fiu aproape, să ne căutăm la Chișinău și în Maramureș. Ne-a unit, că despre unire este vorba, copilăria cu cărți.

Las amintirile lui, mărturisite mie în câteva interviuri. Când îl ascultam vorbind, mă bucura frumoasa limbă română. Cum a învățat-o, că școlile erau cu predare în limba rusă? Dacă în bibliotecile publice nu mai erau cărți cu grafie latină, în cele particulare au mai rămas. Așa limba română a rezistat, în ascuns, dincolo de Prut. Ei au rezistat că aveau România vecină. Cel mai mare cadou pe care un coleg, care știa că scrie versuri, era o carte de Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Ana Blandiana. Și mulți alți valoroși scriitori români. Îmi spunea Nicolae: „Victoria noastră de la 31 august 1989, când limba română a redevenit de stat, a fost, de fapt, un prim pas spre Unire.” Această conștiință națională a trăit într-o lume cu inamici drastici, erau dușmanii națiunii române și ai adevărului.

Istoria României era interzisă în Basarabia. Nu puteai vorbi despre istoria neamului tău. Ca și cum erau născuți în subistorie. Era doctrina sovietică. Nu se putea vorbi despre voievozii țărilor române. Se spunea la școală, și în alte împrejurări, că dușmanul cel mai mare este fratele de peste Prut. Și să fie fericiți basarabenii, spunea propaganda strâmbă din manuale, că au venit tancurile sovietice și i-au eliberat de sub jugul românilor din Țară. Multe și alte lucruri absurde. Că nu-ți vine a crede că intelectualii basarabeni au crescut în această minciună a istoriei. Este o minune a spiritului românesc că ei, educați cu mijloacele mancurților, au rezistat în marea demnitate a neamului din care știau că fac parte. Când m-am întâlnit cu Nicolae la Prut, imediat după întoarcerea vremurilor, m-a uimit dulcea limbă românească în care se exprima.

A dat vina pe Poezie. Erau obligați să vorbească rusește. Iar astăzi se scrie liber în limba română în Basarabia. El credea că Dumnezeu ne-a binecuvântat cu această limbă. Îmi spunea că în 1920, când s-a creat Uniunea Republicilor Sovietice au fost atestate în fosta Uniune, 200 de limbi și 200 de popoare. La recensământul din 1989, din aceste 200 rămăseseră 88 de limbi. În mai bine de o jumătate de veac au dispărut 112 limbi și popoare. Limba română a rezistat. Ba mai mult, și-a ocupat locul ei. Este vorbită de peste 82% din populația Basarabiei. Vorba istoricului Brătianu, un miracol. Dar și o realitate. Președintele Academiei Române, istoricul Ioan Aurel Pop, scrie: „Simțim o tot mai mare lipsă de patrioți, care se mută de la noi tot mai des, sub ochii noștri, iar Nicolae Dabija a fost un astfel de patriot român rar, dăruit limbii noastre, alfabetului latin, dangătului Căprianei, tuturor celor care ne-au hărăzit pe lumea asta ca neam.” Nu uit ce declara într-un interviu: „La ora actuală, Basarabia nu este un litigiu între România și Federația Rusă, ci este o problemă internă a poporului român.”

Profundă constatare! M-am convins că, din păcate, politicienii noștri sunt prea departe de rezolvarea acestei probleme. Viitorul Republicii Moldova depinde de România. Mai depinde și de noi, oamenii de rând. Da, Ziua Unirii Basarabiei cu România nu-l are aproape pe Nicolae Dabija. Cel luminat și înțelept în demersul unionist. Pasul lui, în această direcție, este o urmă adâncă.

P.S. O formațiune politică a intrat în Parlamentul României fluturând ideea unionistă. Despre care, acum, nu mai suflă o vorbă. Astăzi, 27 martie, este Ziua Unirii Basarabiei cu România.