Un adevăr...

  După ce Baia Mare a primit dreptul să „pună” ziduri cetății și nu palisade, conducătorii Cetății de atunci și până acum ”purtau” gânduri la forma Cetății, la extinderea ei și mai ales cum s-o facă... cât mai sigură în apărare. Un gând îi preocupa pe fiecare cu unele slăbiciuni  ale cetăților cucerite și pe primul loc era secarea apei potabile a acelor cetăți, care altfel erau inexpugnabile.   

 Și fără o înțelegere ”peste  veacuri” au ajuns fiecare la aceeași concluzie, adică să nu includă râul Săsar în Cetate, râul fiind considerat ca punct nevralgic al Cetății, astfel  fiecare din conducătorii Cetății s-au ferit de râul Săsar, ridicând malul stâng al râului, pe care au pus ziduri durabile. Parte din aceste ziduri  păzite cu grijă de apărători începeau la podul care te trece drumul spre Ferneziu, trece pe la Podul viilor (cota cea mai înaltă)  și se vede până la terminarea pe Str. Șteampului. Deci preocupări de extindere nu existau în partea de Nord, dacă Ulița Sătmarului (Str Victoriei) pe partea dreaptă  nu prea avea locuințe  pe traseu cam până unde vis-a-vis de Școala de pictură își construiesc ”o colonie ” folosită de pictorii de atunci, care  cum am mai zis, erau deja recunoscuți în Europa. Deci cu toate că atunci nu se vorbea de Sistematizarea Orașului s-a nimerit ca  partea dreaptă a străzii Victoriei, după ce au desființat platoul de la Gura Minei Valea Roșie să elibereze actuala stradă Iuliu Maniu și de acolo până la Dealul Dura Ochiul nu întâmpina  nici un  obstacol, poate câteva stâne care păstoreau acest areal dintre Margău și Ulița Sătmarului. Așa că după terminarea din 1955 a clădirii școlii Miniere să se facă Facultatea de litere, Liceul IMUAS. Școala Avram Iancu, Școala nr. 6, Școala nr. 12 (Dr. Victor Babeș) și Institutul de Cercetări Miniere, Facultatea Tehnică.

    Tot în acest areal s-au construit  5 creșe și grădinițe astfel Cartierul Săsar a ajuns dintr-un loc golaș un orășel cu 25 de mii de oameni și un focar  de învățătură de la grădiniță până la studii superioare lingvistice sau tehnice. Desigur că unitățile comerciale au urmat populația care deja este cum ziceam un oraș, dezvoltând gama de produse pentru necesitățile  localnicilor. Și toate astea s-au făcut între anii 1950-2000 când abia vedeai ici și colo câte o macara. Acum sunt multe distruse cu voia sau  permisiunea celor ce zic că ne conduc, dar noi care am mai cărat cărămizi în spinare suntem mândri de municipiul nostru și sunt sigur că oamenii care au muncit şi transpirat la bucuriile realizărilor vor readuce strălucirea  municipiului Baia Mare. 

Toma G. Rocneanu

 

 Foto: GDL