marți, 30 martie 2021

Ţineţi cu poporul ca să nu rătăciţi! Revoluţia tinerilor „umiliţi şi obidiţi” de aroganţa politicienilor!

 
Zilele acestea privind la protestele ce au cuprins întreaga ţară m-am tot gândit la spusele lui Simion Bărnuţiu, unul dintre liderii Revoluţiei de la 1848, “Ţineţi cu poporul, toţi, ca să nu rătăciţi! Expressis verbis a fostului revoluţionar paşoptist este perenă şi actuală. Au fost proteste generalizate la Timișoara, Arad, Deva, Turda, Cluj, Sibiu, Brașov, Craiova, Târgu Jiu, Târgoviște, Pitești, Brăila, Galați, Constanța, Onești, Botoșani, Suceava. Spunea cineva pe Facebook că la Brăila, oraşul lui Panait Istrati, nu au mai fost mitinguri de la Revoluţia din Decembrie 1989. Să iasă tinerele studente sau elevele de liceu ca să se contreze cu jandarmii la Brăila şi Botoşani pentru libertate şi acces la şcoală e un semn că actuala criză este mult mai profundă de cât încearcă să ne-o prezinte presa mainstream şi guvernanţii coruptibili. Chiar şi liderii PSD par rupţi de realităţi vorbind aiurea, că oamenii au ieşit în stradă pentru că nu s-au vaccinat şi că nu sunt testaţi. Eu pe străzile oraşelor din ţară am auzit strigându-se „Libertate”, nu „Vrem să ne vaccinăm”. Sigur dreptul şi accesul la vaccin este liber şi instrument de depăşire a pandemiei. Este evident că asistăm la o falie socială acută în România, datorită crizei pandemice şi politice, care a scos tineretul în stradă şi „uriaşul adormit”, adică marea masă de oameni care de obicei nu protestează. Poporul e sătul de restricţii şi nu vede „luminiţa de la capătul tunelului”. Guvernanţii sunt aroganţi şi comunică foarte prost, preşedintele, premierul şi ministrul sănătăţii nu sunt empatici, privesc de sus poporul ca şi fostul lider USR, Andrei Caramitru care-i face „analfabeţi funcţionali” şi „săraci” pe protestatari. Da, cei care ies în stradă sunt tineri care nu mai au nicio şansă de supravieţuire sau ascensiune socială: HORECA închisă, sălile de sport închise, evenimente interzise, teatrele. şcolile şi cinematografele cu lacătul pe ele şi dacă vor să se căsătorească nu au cum pentru că nunţile sunt interzise sau sparte de jandarmi mascaţi, iar cei care fac copii nu pot să-i boteze. Seara la club nu mai pot merge, iar în parcuri sau păduri după ora 20 e interzis. Se face sport aprobat doar cu masca pe figură în aer liber. Nu mai sunt locuri de muncă pentru că de un an de zile serviciile din economie sunt blocate, asta în timp ce pensiile speciale se dau în continuare, iar poporul nu mai are ce pune pe masă. Românii vor adevărul și despre cifrele măsluite în pandemie. Doresc comunicare transparentă și politicienii care au greșit să plătească pentru morții în incendiile din spitale. Până acum nu a răspuns nimeni ca mor românii arși în spitale. Autismul politicienilor i-a enervat pe români.

E o lume tot mai distopică, iar partidele politice impun restricţii tot mai ideologizate din partea OMS sau venite din ţări europene dezvoltate fără să le adapteze la realităţile româneşti. Tineretul nu mai are supapa fugii la lucru în Occident. Diaspora se reîntoarce acasă şi nu are unde să se angajeze pentru că totul este închis. Elevii s-au săturat de şcoala online şi vor să meargă la şcoala reală, fizică, faţă în faţă cu profesorii. Pe străzi protestează tot mai mulţi elevi. Economia a sucombat datorită restricţiilor impuse fără a fi gândite prealabil, iar guvernul se împrumută masiv amanetând viitorul naţiunii noastre. Românii par că nu mai au nicio şansă în ţara lor. Eu scriam încă din primăvăvara anului trecut că poporul va ieşi în stradă, în ciuda carantinei, de foame, nici frica şi pandemia nu-i va mai ţine închişi în case pe români. Spuneam atunci că tineretul, ca la revoluţia din decembrie 1989, va scanda: „Vom muri şi vom fi liberi!” Da, azi pe străzile oraşelor se strigă „Libertate”. Demnitatea umană este mai presus de frică şi restricţii. Omul dacă nu are libertate şi demnitate nu mai este fiinţă umană. Pandemia e reală şi periculoasă, dar guvernanţii şi clasa politică, în general, este arogantă, autosuficientă şi nu a ştiut să comunice. Politicienii şi-au văzut de afacerile lor şi au uitat de popor. Azi, românii ies în stradă să-şi strige amarul, disperarea şi să-şi apere demnitatea şi libertatea, singurele lucruri care le-a mai rămas într-o ţară cu magazine închise la ora 18, cu restricţii de circulaţie de la ora 20 şi unde nu ai mai ai voie să socializezi la un concert, eveniment privat sau pur şi simplu să bei o cafea la bar, cu respectarea normelor igenico-sanitare. Ni s-a luat de pandemie şi de către autorităţi un an de zile din viaţa noastră, a celor „săraci şi analfabeţi funcţionali”, cum ne fac unii dintre foştii lideri USR. Asta în timp ce unii guvernanţi şi politicieni te sfidează cu averile lor incomensurabile şi cu o aroganţă de vătafi puşi de marile puteri ca să conducă ţara ca pe o subcolonie? „Ţineţi cu poporul, toţi, ca să nu rătăciţi!” Este tot mai actual sloganul paşoptist. Statul român pare că intră în disoluţie, nu se mai respectă legile, iar politicienii nu mai ţin poporul. Românii nu mai sunt consideraţi cetăţeni de către putere, ci doar numere sau cifre în indicatoarele pandemiei, cataloagelor economice şi corupţiei de stat? Asistăm la revoluţia tinerilor „umiliţi şi obidiţi” de către aroganţa politicienilor corupţi şi mimetici la indicaţiile OMS şi intereselor financiare! Restricţiile sunt fireşti în pandemie, dar acestea trebuie impuse transparent, legal, empatic şi cu respectarea demnităţii şi drepturilor omului. Restricţiile trebuie să fie aplicate logic, nu prin măsuri absurde. Când la Botoşani, Brăila sau Galaţi iese poporul în stradă este clar că asistăm la o astfel de revoluţie, cea a României tăcute şi umilite, care ţipă acum de disperare şi foame, nu pentru mâncare, ci doar pentru demnitate şi respect: Libertate! E o foame de democraţie, adevăr şi libertate în România, care nu poate fi potolită cu bastoanele jandarmilor şi amenzile poliţiştilor.

Ionuţ Ţene

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu