AFR: O decizie istorică

 

DOBBS V. MISSISSIPPI: O DECIZIE ISTORICA!

Astăzi facem câteva comentarii și concluzii privind cel mai important eveniment din ultimii 50 de ani care implică avortul în întreaga lume. Toată lumea a auzit că pe 24 iunie Tribunalul Suprem al SUA a decretat că nu există un drept la avort consfințit de Constituția americană. În ianuarie 1973, Tribunalul a emis o decizie contrară. A cedat presiunii publicului și mișcării feministe radicale și a interpretat Constituția ca acordând femeilor dreptul de a avorta copiii nenăscuți din momentul concepției până în momentul viabilității lui. Viabilitatea fetusului a fost definită în termeni vagi ca fiind momentul în care fetusul poate supraviețui singur în afara trupului mamei.

În cei 50 de ani care s-au scurs de atunci, știința a avansat enorm de mult, astfel încât prin mijloace asistate fetusul poate trăi și supraviețui în afara trupului mamei de la o perioadă de timp cu mult înainte de împlinirea sarcinii.

În cei 50 de ani, forțele pro-viață creștine au convins politicienii din statele conservatoare că principiul viabilității trebuie revizuit în lumina avansării științei. Au fost legiferate restricții care au reglementat avortul ducând la închiderea multor clinici de avort. După multe eșecuri în tribunale, dar și multă perseverență, cazul Dobbs a ajuns în fața unui Tribunal Suprem conservator, format din 6 judecători conservatori și 3 progresiști. Din cei nouă, 7 se declară creștini și doi evrei.

Tribunalul Suprem a evitat argumentele complicate privind momentul în care ființa nenăscută devine viabilă în afara trupului mamei și a atacat problema în mod frontal, ajungând la concluzia că dreptul la avort nu se poate întemeia pe Constituție. În acest fel, a abrogat dreptul la avort în vigoare în ultimii 50 de ani, dar eronat acordat de Tribunal în 1973. Cu alte cuvinte, Tribunalul și-a revizuit poziția originală formulată acum 50 de ani.

Decizia, însă, nu abrogă în întregime avortul și nici nu scoate în afara legii practica avortului. În unele state americane avortul va fi interzis, iar în altele va fi desemnat ca și drept prin lege. Bătălia pentru avort în America, cu alte cuvinte, va fi dusă înapoi în timp la anii de dinainte de ianuarie 1973. Am putea spune că bătălia pentru avort a început din nou.

Decizia Dobbs va avea consecințe imense privind valorile, atât la nivel de SUA, dar și la nivel internațional. Dreptul internațional nu recunoaște dreptul la avort, iar CEDO a refuzat și ea să recunoască un drept la avort în Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Decizia Dobbs este o decizie istorică. Una monumentală. Una crucială. Una care va decide direcția valorică a Americii și nu numai pentru mulți ani în viitor. Este o moștenire spirituală și valorică pe care generația creștină a celor mai în vârstă o lasă copiilor și nepoților lor.

24 iunie 2022: o zi memorabilă

O zi de sărbătorit pentru toți creștinii din lume și a iubitorilor copiilor nenăscuți. O zi care încurajează. O zi care a răsplătit eforturile imense ale mișcărilor pro-viață și pro-familie din Americă. O zi care, am putea spune, stă la încrucișarea drumurilor istoriei. O zi care a dăruit o biruință Fiilor Luminii în bătăliile lor cu Fiii și Fiicele Iluminismului. O zi care, speram, va marca reîntoarcerea din barbarism la civilizație prin recunoașterea implicită în Dobbs a dreptului la viață al copiilor nenăscuți.

Perseverența creștinilor face minuni

Cei care cred, merg din putere în putere, așa spune versiunea parafrazată a unui verset din Scriptură. Fac și minuni. Evenimentul istoric din 24 iunie, când dreptul la avort a fost abrogat în America, dovedește lucrul acesta. Perseverența creștinilor a dus la acest rezultat care de-a dreptul poate fi numit o minune. În epoca secularizării, în vremuri când secularizarea se întețește și devine tot mai agresivă, întoarcerea la valori tradiționale este o realizare incontestabilă și de mari proporții de care creștinii pot fi mândri.

Bătălia pentru și contra avortului este de durată lungă. Rusia Sovietică a legalizat avortul pentru prima data în 1918, un eveniment care a îngrozit Europa și pe care europenii la vremea aceea îl considerau ca un act barbar. Încercări de a legaliza avortul în Occident în anii 20 și 30 au eșuat. În Germania, iar apoi în Danemarca în 1934, referendumuri naționale au respins propuneri legislative de legalizare a avortului. Dar disputele privind avortul au continuat, mai ales după Război, când mișcarea pentru drepturi ale femeilor s-a extins. Disputele s-au întețit și dincolo de Atlantic începând din anii 50, iar apoi anii 60. Femeile care conduceau mișcarea pentru drepturi ale femeilor erau, în general, femei creștine care nici nu concepeau legalizarea avortului.

La început timide, grupurile pro-avort din mișcarea pentru egalitate a femeilor, au devenit mai vocifere în anii 60 cerând ca mișcarea femeilor să includă în platforma ei oficială legalizarea avortului. Avortul a devenit linia de separare între femeile pro-viață și pro-avort din mișcarea femeilor. În timp, linia de separare a devenit linia lor de despărțire.  În anii 60 și la începutul anilor 70 congresele femeilor din Ohio, Washington, iar apoi Houston, au divizat și mai mult femeile în cele două grupuri. Conferința națională a femeilor, ținută în Houston, a rezultat în sciziunea mișcării femeilor. Femeile pro-viață au părăsit conferința și au ținut o conferință separată într-o biserică din oraș.

Sciziunea oficială s-a produs în 1971 la Washington, D.C. când, cu un vot minim, conferința femeilor a decis includerea dreptului la avort în platforma mișcării pentru drepturi a femeilor. Voturile finale s-au dat după miezul nopții, după dezbateri furtunoase și după ce majoritatea femeilor pro-viață au părăsit conferința în dezgust.

Doi ani mai târziu, Tribunalul Suprem a legalizat avortul. Moment în care femeile și creștinii au început să se mobilizeze împotriva deciziei. La început s-au mobilizat catolicii, iar apoi evanghelicii și bisericile ortodoxe. Frontul lor comun a crescut, a devenit influent și a țintit clasa politică cu scopul precis de a abroga dreptul la avort. A urmărit plasarea de judecători conservatori în tribunale, ajungând după aproape 50 de ani de muncă asiduă, să-și realizeze visul.

Perseverența este o virtute creștină. La fel, și conservatoare. Și noi ne confruntam cu provocări similare în România și Uniunea Europeană. Putem și noi face la fel în România și Europa. Fiți încurajați! Implicați-vă!

Respect pentru democrație și statul de drept

Reacționarilor, neo-marxiștilor, anarhiștilor si "progresiștilor" le pasă putin de democrație si de statul de drept. De aceea, e timpul să reafirmăm suveranitatea și autoritatea supremă a cetățenilor în raport cu statul și elita politică. Dar și în raport cu tribunalele. Decizia Dobbs din 24 iunie a făcut exact acest lucru, într-o oarecare măsură.

Printre altele, Tribunalul Suprem a enunțat ceva ce este, ori ar trebui să fie, evident: autoritatea competentă privind avortul și soarta lui nu sunt tribunalele, ci cetățenii. Nu este de competența tribunalelor să decidă chestiuni sensibile privind politicile sociale din societate. Deciziile acestea trebuie făcute de cetățeni, la nivel de inițiative cetățenești ori prin intermediul legiuitorilor aleși în mod direct și democratic de ei.

În ultima jumătate de secol, tribunalele au devenit mici tirani pe ambele maluri ale Atlanticului. Și-au extins autoritatea în mod unilateral, în afara unei autorități constituționale, și decid chestiuni care nu sunt de competența lor. CEDO, de exemplu, își asumă autoritatea de a defini, pentru întreaga Europă si pentru aproape un miliard de ființe umane, familia, căsătoria, și alte instituții sociale. Nimeni nu a acordat CEDO aceste atribute. De fapt, Convenția Europeană a Drepturilor Omului nici nu conține termenul de "orientare socială". Dar cu toate acestea, CEDO redefinește chiar noțiunea de drepturi ale omului, în măsura în care ele au devenit, în aceste zile, eminamente drepturi ale "minorităților sexuale". Ca și când noi ceilalți nu am exista.

Tocmai in acest sens, decizia Dobbs este una extraordinara: restabilește autoritatea cetățenilor de a decide chestiuni de moralitate pentru societate, fie ele chiar sensibile ori controversate.

Judecătorul de culoare din Tribunalul Suprem, catolicul Clarence Thomas, de fapt, sugera că soarta căsătoriilor unisex ar trebui și ea sa fie luată din mâinile tribunalelor și, la fel ca avortul, să fie pusă în mâinile cetățenilor. Suntem de acord. Ne-am obișnuit de prea mult timp cu furtul și subminarea de către stat a autorității noastre ca cetățeni. La fel și cu tribunalele care își extind autoritatea, devenind în ultimele decenii instrumente politizate și ideologizate ale sistemului secular totalitar și al revoluției sexuale.

Update privind casatoriile homosexuale

Ca notă de încheiere, revenim la CEDO. De doi ani, pe rolul CEDO se află cazul împotriva Rusiei pentru recunoașterea unui drept la căsătorii homosexuale în Rusia. La scurt timp după instituirea acestui caz, mai multe cupluri de același sex din România au dat România în judecată, tot la CEDO, pentru cauze similare.

Rusia deja a anunțat, acum un an, că nu va implementa decizia CEDO în caz că îi va fi ostilă.

La CEDO e o tăcere de mormânt privind subiectul. Pe moment. E îndoielnic că o decizie ostilă Rusiei va fi dată atât timp cât armatele lui Putin amenință Europa. Ironic? Fără îndoială. Indirect, asta favorizează și România. CEDO a informat petenții români că le va decide cazurile după ce va decide cazul Rusiei.

ASOCIAŢIA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA