Eroii nu mor

 

 Uneori  viața  ne umple golurile trăite și dacă obiceiul căsătoriei de regulă  este unic, apoi mutatul și stră-mutatul  uneori  devin obiceiuri ale pregătirii tehnice, ale serviciului, căsătorii și altele...

    Așa m-am văzut și eu flotant de Baia Mare, unde soarta mi-a oferit  școala în care m-am  împrietenit cu orașul, colegii și  nu  mai puțin cu stația de radioficare a orașului, de unde DARVAI ne-a spus  că: ”PINTE nu a murit-u, doar un pic s-a hodinit-u” după ce au mai trecut anii, eu am parafrazat acest  vers cu o butadă de- a mea : ”Nu doar PINTE n-a murit/ Moroșenii s-au trezit”. 

    Și asta  și în localitatea Baia Mare, care avea actele imprimate ca și COMUNA,  deci nu vă mirați că în 1957 Sighetu Marmației  avea cu aproape zece mii de locuitori mai mult ca și ”comuna Baia Mare”...

    Am folosit   ”moroșenii s-au trezit” deoarece eu eram mândru  de Baia Mare (aici erau mai mult de o mie de rodneni, chemați  pentru  minele care trebuiau să umple bugetul țării).

    După școală, ne-au cazat la noile bărăci (astea erau construite din bolțari de suitoare) și practic la sfârșit de schimb, cum poarta 3 era spre bărăci  și Frații Petreuș erau angajații Minei Săsar, firește că  Ioan și Ștefan ieșeau din schimb tot pe poarte 3.

    Un coleg mi-a arătat pe acești OAMENI,  care fără exagerare  au înveselit LUMEA, din toți rărunchii lor.

    Participau la Taraful Săsar, la Brigada artistică, unde erau și frații Hrișcă - pictorii, coordonator era teh. Ionel Pop.

     La clubul Săsar repeta muzica tarafului dar și fondul muzical al Brigăzii artistice, mai mult pe muzica lor  s-a făcut și ”Dansul minerilor”, care a fost reluat, apoi, de o echipă din Moscova.

    Nu am întâlnit oameni  mai îndatoritori și onești ca cei doi artiști profesioniști, de remarcat că erau minunați (după un timp a apărut și Ioana în acest trio).  Nu ascund, că  cineva, le-a spus că am dat  gradul didactic I și din proprie inițiativă au venit și ne-au bucurat musafirii veniți din București.

    Pentru gestul lor nu mi-au luat nici un leu. Și de altfel asemenea gesturi nu au fost  singulare.

    Dacă  cântecele lui Liviu Borlan le cântam în 1963 în armată, apoi cântecele Petreușilor le vom cânta toată viața.

    Am fost și eu alături de Mihai Cupcea, Ion Burnar, Dumitru Rusu și alții, care au propus ca una din melodiile lor să fie IMNUL țării și de s-ar pune la referendum ar „FI”...

    Dumnezeu să-i odihnească! Și cu sufletul îndoliat, ne îndurerează că nu-i mai avem printre noi!

    Toma G. Rocneanu