de Gheorghe Pârja
Cu ani în urmă, înnoptând în casa în care s-au născut
Frații Petreuș, din satul Glod, l-am cunoscut pe bunul lor tată, care era un
țăran în rând cu lumea, dar colindat și de măiestria de a construi viori. Un
amănunt extrem de important pentru devenirea în lumea cântecului maramureșean a
fraților Ștefan, Ion și mai apoi Ioana. Satul Glod, pentru mine, este coborât
direct din cer și s-a prelins pe povarna Măgurii, fiind ținut laolaltă de un
pârâu care adună bucuriile și lacrimile oamenilor. Acolo, în casa aceea
bătrână, am avut iluminarea ivirii în lumea noastră a fraților de cântec și de
dor. Toate erau rânduite după cântecul interior al sufletului din vreme.
Ferestrele îmi sugerau ieșirea în lume, țâșnirea păsării nevăzute. În satul
Glod am priceput că, între cer și pământ, este o armonie care se așteaptă să
fie întrupată în cântec.
Și s-a întâmplat prin Frații Petreuș. Ei sunt un
miracol firesc, adică după coacerea stării de spirit în dogoarea locului, omul
de la munte capătă însemnul rodului. Iar cântecul acesta profund și neasemuit,
de o bună vreme, poartă numele Frații Petreuș. Cei care au reușit să trezească
din liniștea vetrelor focul mocnit al horilor noastre. Au fost sortiți de a
îmbrăca veșmântul vechi al cântecului, care are un rost purificator, dar și
înălțător. Cred că Frații Petreuș au avut destinul unui început. Parcă au fost
predestinați. Au întemeiat un alt fel de a înțelege horile oamenilor. Pe care
au altoit ramuri noi, pe măsura vremii care i-a cerut. Au țâșnit în peisajul
cântecului maramureșean ca un izbuc. Ei au conturat un simbol al Maramureșului
Istoric. L-au dus în țară și în lume. Nu au avut mulți înaintași de valoare în
zonă.
Eu le știu pe Victoria Darvai și Maria Trifoi. Prin
proza acestei lumi ei au sublimat noblețea cântecului din Nord. I-au ghicit
taina și au avut harul de a-i da o identitate. Un fel personal de a fi. La
apariția lor, cei care moțăiau pe marginea realității au fost impresionați și
încântați de noile cântări. Ne-au plăcut, deoarece veneau chiar de la izvoare.
Din acel sat, Glod, unde zborul vulturului atinge degetul lui Dumnezeu. Într-o
secundă divină și-a îndreptat privirea spre Măgură și a fost suficient să se
prelingă pe obrazul lumii lacrimile din cântec. Ei au dat o interpretare nouă
veseliei prin îmbinarea cuvântului cu unduirea melodică. Nu voi fi niciodată în
stare, deși m-am născut pe o uliță cu hori, să surprind cum se cuvine această
nouă postată de viață muzicală a Maramureșului. Cu numele Fraților Petreuș.
Mulți le-au călcat pe urmă, dar începutul are
miracolul lui. După plecarea lui Ion, dincolo de zarea lumească, în urmă cu 20
de ani, s-a rupt stâlparea cu horile. Din cea prăbușită se prelinge dor. În cea
rămasă mai zvâcnește cântec. Ion Petreuș a avut un cer deasupra lui, din care
s-au pogorât darul și harul. Mi-a fost un om aproape prin lumea satului, prin
rânduiala comună care ne lega. Chiar ne pregăteam să lăsăm moștenire o carte,
despre ei, ca miracol firesc. Dar Ion s-a dus, pe raza cerului în sus. Îmi pare
rău. În primul rând de Ion, apoi și de posibila mărturie scrisă. Mai ales că el
era un povestitor dăruit cu cuvinte alese. A făcut și texte pentru horile lui.
Erau mulate după versul vechimii. Ion rămâne un început de a hori în Maramureș.
Cu cerul lor. Pentru mine rămâne de neuitat.
Observ cu mare bucurie că nici alții nu-l dau
uitării. Mă simt aproape de Festivalul-Concurs Național de Folclor „Ion
Petreuș,” care are loc sub oblăduirea Ansamblului Național „Transilvania.”
Doamna Iuliana Dragoș, directoarea acestei instituții, a fost inspirată în
dăinuirea manifestării care certifică noi valori ale muzicii românești. Astăzi
și mâine, la Baia Mare, are loc cea de-a XIV-a ediție a acestei manifestări.
Îmi este dor de Ion, un dor îndurerat. Și nu uit noaptea aceea, din casa lui
părintească din Glod, când tatăl lui ținea în mâini o vioară. Acum vioara aceea
cântă singură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu