de Gheorghe Pârja
Cei care pun cap la cap evenimentele lumii și le
observă știu la ce vreau să mă refer. Așa cum știm și noi, cititorii. Sunt
constatări pe ambele sensuri. Ba că se repetă, ba că nu! Mai are cum timpul
trecut să ne mai locuiască prezentul? Ciclurile istoriei, cred eu, au fenomene
care seamănă între ele și se regăsesc după perioade mai mari de timp. Spirala
lor este mai relaxată. Dar când simptomele asemănării apar în timpul vieții
unui om, pasiunea pentru cunoaștere sporește. Așa este și cu apariția bruscă și
agresivă a termenului de neomarxist. La început, nu prea l-am luat în seamă,
socotind că face parte din inventarul luptei politice. Nici nu m-am străduit
să-l pricep până la capăt, deoarece nu mă recunosc stăpân pe universul
doctrinar profund. Dar de ceva polenizare am avut parte prin lecturi pornite
din nevoia de a cunoaște. Așa am reușit să zăbovesc mai mult asupra termenului.
Cu o vreme în urmă, comentam și eu că presa italiană
scotea la iveală un document de lucru al Comisiei Europene, care urma să fie un
fel de ghid privind modul în care se adresează oamenii unii altora. Comisăreasa
malteză Helena Dalli, inițiatoarea acelui document, propunea eliminarea
cuvântului Crăciun din limbajul curent și înlocuirea cu expresia sărbători de
iarnă, pe motiv că unii nu serbează Crăciunul și ar putea fi ofensați. Doamnă
Helena, dar pe mine, ortodox din Desești, nu mă deranjează când musulmanul de
alături spune Ramadan, ori evreul de aproape serbează Hanuka! Asta nu-i
egalitate? Apoi, venea rândul cuvintelor „domn” și „doamnă”, înlocuite cu
„coleg” și „colegă”. Iar mai nou s-a intensificat ideea de a renunța la
cuvintele născătoare, mamă și tată, înlocuindu-le cu numere. Sau și mai rău, să
nu mai spui El sau Ea, ci Ei.
Așa se rostogolește lumea! La început credeam că e
doar o glumă de prost-gust, venită din câteva minți rătăcite. Dar gluma se
infiltrează perfid și începe să devină realitate. Am un exemplu prin care putem
susține că istoria se repetă. Nu în termeni civilizatori. Sever Voinescu, o
voce aparte a jurnalismului cultural românesc, m-a ajutat să descopăr mai
repede partea asemănătoare din comparație. Adică în octombrie 1977, șeful
statului de atunci promulga Legea privind normele de adresare în relațiile
dintre cetățeni. Ce scria la articolul 1? „Cetățenii Republicii Socialiste
România vor folosi în relațiile de muncă și de serviciu, în raporturile cu
unitățile economice, social-economice, cu organele administrației și celelalte
organe de stat, cu organizațiile de masă și obștești forma de adresare
«tovarăș» sau «tovarășă.» De asemenea, se poate folosi și forma de adresare
«cetățean» sau «cetățeană»”.
Poate unii nu veți vedea asemănări izbitoare între
cei doi termeni ai comparației. Comentatorii, care nu au întârziat să apară, au
apreciat inițiativele drept o stângăcie, o prostie, sau o gafă. Dar spre
deosebire de legea comunistă, aici a lucrat democrația. Și lucrează! Lumea a
reacționat și reacționează. Chiar și Papa Francisc! Inițiatoarea de la
Bruxelles și-a retras documentul, dar ideile se rostogolesc. Chiar dacă se
formulează opinii cu rost liniștitor. Nu interzicem și nici nu descurajăm
folosirea unor asemenea cuvinte, sau a cuvântului Crăciun, a transmis Helena
Dalli, în scandalul iscat de documentul intern pe care Comisia Europeană l-a
întocmit pentru angajați. Dar ideea nu a fost abandonată, ci doar amânată. În
laboratoarele Comisiei se lucrează, deoarece se crede că Europa are nevoie de o
directivă despre cum trebuie să vorbim unii cu alții. Și de peste Ocean vin
asemenea vești. Se apreciază că, deși documentele își au originea în sisteme politice
diferite, le aseamănă justificarea. Sunt emise în numele egalității.
Revenind la ideea de Crăciun, oare, Comisia
Europeană nu are altă treabă decât să cheltuiască energie și bani pentru
asemenea năzbâtii? Dacă mă gândesc la profunzimea creștină a Maramureșului, nu
ar fi mare motiv de îngrijorare. Dar nu uit că și statornicia are adversari
vicleni. De aceea, este bine să știm de unde bat vânturi neprielnice, să le
putem pune stavilă la timp. După cum am mai spus, sunt proeuropean, și accept
că lumea e deschisă, dar asta nu înseamnă că nu pot avea păreri și să nu spun
în ce lume vrem să trăim. Dacă politicienii tac, presa pare mai vivantă. Am
consemnat la vremea aceea, reacția fermă a Papei Francisc, care a spus:
„Uniunea Europeană să nu deschidă calea unei colonizări ideologice.” Iar
atitudinea Vaticanului merită atenție.
Să sperăm că și El va rămâne el și Ea la fel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu