A început căutarea vinovatului pentru creșterea prețurilor. Oare băncile centrale au tipărit prea mulți bani vreme de prea mulți ani? Este oare de vina China, acolo unde s-a concentrat producția manufacturieră, iar restricțiile pandemiei au dus la închiderea economiei chineze și apoi la ruperea lanțurilor de aprovizionare? Este oare de vină Rusia, care a invadat Ucraina și asta a dus la criza gazelor, a petrolului, cerealelor și îngrășămintelor? A fost oare vina trecerii discrete de la austeritatea de dinaintea pandemiei la larghețea fiscală de după?
Răspunsul este: „Toate cele de mai sus și niciuna
dintre ele”, scrie, pentru Project Syndicate, Yanis Varoufakis, fost ministru
de Finanțe al Greciei la apogeul crizei datoriilor suverane, acum profesor de
economie la Universitatea din Atena.
Crizele economice majore au deseori explicații
multiple și toate sunt corecte, însă toate sunt pe lângă subiect. În 2008, când
s-a prăbușit Wall Street-ul, ducând la o recesiune globală, au fost oferite mai
multe explicații:
fie că finanțiștii i-au înlocuit pe industriași la
vârful lanțului trofic al economiei, fie că a fost o înclinație culturală către
produsele financiare riscante; fie că politicienii și economiștii nu au putut
să facă diferența între o nouă paradigmă economică și o uriașă bulă; fie alte o
mulțime de teorii. Toate erau valide, însă niciuna nu mergea până în miezul
problemei.
Același lucru este valabil și astăzi. Există
monetariștii care ne spun că ne-au atras atenția, care au prezis că va urma o
mare inflație, odată ce băncile centrale au pompat bani în economie. Asta îmi
aduce aminte de bucuria stângiștilor care vorbeau, în 2008, despre moartea
capitalismului.
E drept, pompând bani pentru bancheri, în speranța
că acești bani vor ajunge în economia reală, băncile centrale au dus la o
inflație de proporții a cotațiilor activelor, iar asta a dus la creșterea
prețurilor pe piața imobiliară, la nebunia criptomonedelor și la multe altele.
Însă această abordare monetaristă nu explică de ce
marile bănci centrale nu au reușit în deceniul 2009-2020 să majoreze cantitatea
de bani care circulă în economia reală, fără a mai vorbi de faptul că nu au
reușit să majoreze inflația la ținta de 2%. Înseamnă ca alta este cauza
actualei inflații.
Întreruperea lanțurilor de aprovizionare din China a
avut fără îndoială un rol, la fel și invazia rusă în Ucraina. Însă niciun
factor nu poate explica ”schimbarea de regim” abruptă din capitalismul vestic,
de la deflație la inflația puternică, cu toate prețurile crescând simultan.
Asta ar însemna că inflația salariilor să fie mai
puternică decât inflația prețurilor, ducând la o spirală în care creșterea
salariilor alimentează creșterea prețurilor și viceversa. Abia în această
situație bancherii centrali ar putea să ceară disponibilizări și înghețarea
salariilor.
Însă astăzi este absurd să le ceri angajaților să nu
mai revendice salarii mai mari. Datele disponibile arată că, spre deosebire de
anii 1970, salariile cresc mult mai lent acum decât prețurile, iar această
creștere a prețurilor nu este doar continuă, ci și foarte accelerată.
Deci ce se întâmplă? Răspunsul meu: vreme de
jumătate de secol am avut de-a face cu o politică de forță a corporațiilor, a
Wall Street-ului, a guvernelor și a băncilor centrale, iar această strategie
s-a terminat prost. Rezultatul este că autoritățile din Occident au acum de
făcut o alegere imposibilă – fie aleg să falimenteze o mulțime de corporații și
chiar state, fie aleg să lase inflația să-și facă de cap.
Vreme de 50 de ani, economia SUA a susținut
exporturile Europei, Japoniei, Coreei de Sud și apoi ale Chinei și altor
economii emergente. Partea leului din profiturile făcute de străini mergea pe
Wall Street, pentru a fi multiplicată pe bursă. A fost un adevărat tsunami de
capital care venea mereu peste America.
Pe creasta acestui val se aflau finanțiști care
creau piramide din banii privați, cu care erau finanțate apoi corporațiile
pentru a construi un labirint de porturi, flote, depozite, șosele, căi ferate.
Când a venit criza din 2008, aceste piramide au fost dărâmate și tot labirintul
lanțurilor de aprovizionare a fost pus în pericol.
Pentru a-i salva pe bancheri, dar și acest labirint,
bancherii centrali au pus la bătaie bani publici pentru refacerea piramidelor
corporațiilor. Guvernele reduceau cheltuielile publice, salariile, locurile de
muncă și serviciile pentru a ajuta corporațiile să-și reclădească piramidele
financiare.
A fost un soi de socialism pentru capital și
austeritate pentru angajați. Salariile s-au prăbușit, prețurile și profiturile
au stagnat, însă prețul acțiunilor cumpărate de cei bogați au explodat.
Investițiile au ajuns la un minim istoric, capacitatea de producție s-a redus,
influenta piețelor a crescut însă, la fel și averea capitaliștilor, care se
puteau baza mai mult ca niciodată pe băncile centrale.
Aceasta a fost tot o politică de forță. Lupta
tradiționala dintre procentul din PIB al capitalului și al muncii nu a mai fost
sursă bogăției. După 2008, austeritatea a devenit universală și investițiile
(cererea de bani) au scăzut, iar lichiditățile pompate de băncile centrale au
ținut dobânzile (prețul banilor) foarte jos, aproape de zero.
Având în vedere că a scăzut capacitatea de producție
(chiar și în sectorul imobiliar), că locurile de muncă erau puține și salariile
stagnau, bogăția a triumfat pe piața imobiliară, piață care a fost decuplată de
economia reală.
Apoi a venit pandemia, care a schimbat un lucru
foarte important. Guvernele vestice au fost obligate să canalizeze o parte din
fluviile de bani tipăriți și spre masele captive din economie, care, de decenii
bune, nu mai aveau capacitatea de a produce bunuri și depindeau de lanțurile de
aprovizionare pe care pandemia le-a rupt.
Pe măsură ce oamenii simpli își cheltuiesc banii pe
produse tot mai rare pe piață, prețurile au crescut. Corporațiile cu profituri
uriașe au reacționat și au făcut uz de uriașa lor putere pe piață, împingând
prețurile tot mai sus.
După două decenii în care băncile centrale au
contribuit la creșterea prețului activelor, este nevoie doar de puțină inflație
a prețurilor pentru a pune capăt unei politici de forță ce datează din 2008 și
care a contribuit la renașterea clasei conducătoare mondiale. Ce urmează?
Nimic bun, cel mai probabil. Pentru a stabiliza
economia, autoritățile trebuie să pună capăt puterii uriașe pe care o mână de
oameni o au asupra procesului politic de creare a averilor pe hârtie și a
datoriilor. Însă această mână de oameni bogați și influenți nu vor ceda fără să
lupte, chiar dacă asta înseamnă să se ducă de râpă și să tragă și societatea
după ei”.
https://www.project-syndicate.org/…/inflation-is-result…
Ce-am spus în postările anterioare? Capitalismul
și-a atins limitele. A dus la o polarizare excesivă a resurselor financiare
globale. Aici trebuie să fii lucid ca să înșelegi. Nu dogmatic. Proștii, dobitocii,
te acuză de comunism!
Autor:
David Angelo
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu