de Gheorghe Pârja
În studenție am avut norocul să cunosc, cu unii să
devin prieten, scriitori consacrați, dar și tineri cu emoția primei cărți.
Uimirea mea s-a transformat în prețuire sporită. Cel mai la îndemână respect
era citirea cărților. Nu pot uita întâlnirea cu Marin Preda, care umbla, când
l-am cunoscut, cu o geantă în care purta un manuscris. Martorul întâlnirii,
poetul și traducătorul Romulus Vulpescu, mi-a spus că în geantă este trilogia
“Cel mai iubit dintre pământeni”, manuscris ferit de cei care doreau să știe ce
scrie în carte înainte de a vedea lumina tiparului. Apoi, Sorin Titel, George
Bălăiță, Gheorghe Pituț, Virgil Mazilescu, Ana Blandiana, Angela Marinescu și
lista este lungă. Mulți dintre ei au fost oaspeți la Manifestarea literară de
la Desești.
Printre cei care publicaseră câteva romane se număra
și prozatorul Bujor Nedelcovici, născut la Tutova, în anul 1936. Deși era mai
în vârstă, având darul prieteniei, ne-am apropiat. S-a atașat de mine pentru
a-i spune povești despre Maramureș. Și așa s-a întâmplat. După plecarea mea din
București, am ținut legătura cu el prin cărți. Sau prin prieteni comuni. Dar
prin 1986, toamna, Bujor Nedelcovici a plecat la Paris. Avea motive întemeiate.
S-a aflat încă din tinerețe sub pecetea unei pedepse pentru că tatăl lui,
ofițer în fosta armată regală, a fost deținut politic. Din această cauză,
drumul profesional s-a fracturat. Ca tânăr avocat, a fost în Baroul din
Ploiești, de unde după un an a fost exclus pe motive politice și trimis pe
șantiere, unde, vreme de 12 ani, făcea munci necalificate.
Debutează la maturitatea timpurie, 34 de ani, cu
romanul “Ultimii”. A prins și perioada de relativ dezgheț ideologic, după
evenimentele de la Praga, la care România nu a participat. Continuă să scrie și
să publice până în 1986, când cenzura refuză publicarea romanului “Al doilea
mesager”. Nemaiavând drept de semnătură și fiind concediat de la “Almanahul
literar”, unde era director, cere azil politic în Franța. După 1990, revine în
România. L-am revăzut rar. O dată în biroul lui Laurențiu Ulici, pe atunci
președinte al Uniunii Scriitorilor din România și altă dată la o întâlnire de
la Hoteni. Atunci am tras o fugă până la Desești. Cum s-a întâmplat și cu
marele violonist Șerban Lupu.
Opera literară a lui Bujor s-a născut din multe
fracturi biografice, detenția și apoi moartea prematură a tatălui, alungarea
lui din postura de avocat, cei 12 ani de muncă pe șantiere, dar și multe șicane
în jurul cărților lui. “Zile de nisip” este un roman politic, dar și o
parabolă, cu personaje ambivalente. Filmul lui Dan Pița, “Faleze de nisip”,
ecranizarea cărții, va fi interzis de la cel mai înalt nivel al sistemului de
atunci. Romanul “Al doilea mesager” va fi publicat în Franța, unde va obține și
un premiu. Este primul roman în care apare eroul-scriitor. A fost ecranizat de
Mircea Veroiu: filmul “Somnul insulei. Spovedania scriitorului s-a regăsit în
literature memorialistică. De aici aflăm multe detalii despre întâmplările
biografice și literare ale scriitorului.
Cinstit, recunoaște că nu este ușor să te impui
într-o literatură străină. Când a schimbat radical tematica legată de România,
vocea scriitorului și-a pierdut singularitatea. De aceea cărțile publicate în
limba franceză nu s-au ridicat, ca percepție publică, la nivelul romanelor
anterioare. Scriitorul evadat dintr-o dictatură scrie despre realități pe care
le-a trăit, precum și despre libertate. După cum se știe, în Occident
libertatea are vechime, despre ea s-au scris romane, poezii și filosofii. Cei
care l-au cunoscut în ultima parte a vieții, cum este Serenela Ghițeanu, au
spus că deși locuia o bună parte a anului la Paris, trăia doar fizic acolo.
Sufletul și spiritul erau în România, pe dealurile Tutovei. Era dezamăgit de
evoluția politică a României după 1989. Obsedat de ideea justiției politice, îl
întâlnește pe unul dintre torționarii tatălui său, devenit pensionar de lux,
care nu avea nimic să-și reproșeze. Nimeni nu-și cere iertare!
Cărțile lui sunt mărturia unui scriitor revoltat.
S-a stins din viață, recent, la Paris. A devenit simbolul vameșului fără somn.
Ultima imagine cu Bujor Nedelcovici o păstrez din filigoria de la Hoteni, de
unde privea măreția Gutâiului. Așa mi-a lăsat câteva cuvinte de piatră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu