luni, 20 mai 2024

Am fost staroste în Spania...

 

Și... ne-am apucat de treabă. O ,,scurtă introducere", despre cine sunt și care este rolul meu aici - acela de o reprezenta ,,înălțatul împărat", în toate drumurile sale - acasă la nași, acasă la mireasă, dar cel mai frumos lucru - sunt împuternicitul mirelui pentru a vorbi în locul lui, în fața părinților, fraților/surorilor, cumnaților/cumnatelor, nepoților, în fața tuturor celor de față. A cere iertare și binecuvântare părinților!
,,Mirele, prin gura mea,
Zice către mama așa!"
sau:
,,Frunzuliță foi de prun,
Se-ntoarce mirele, acum,
Inspre tatăl său cel bun!
Și zice prin gura mea,
C-ar zice dac-ar putea!"...
Și-apoi, frumoasa poezie din acest ceremonial, numit ,,cerutul mirelui", sau ,,acasă la mire", urmând ca la sosirea alaiului acasă la mireasă, tot așa să procedez. Nici nu începusem să vorbesc de multă vreme, că, în ochii părinților, apar lacrimile. Eu, le numesc, lacrimi de bucurie, lacrimi de fericire, lacrimi de emoție. Și-acum, între noi fie vorba, mi-ar face plăcere să știu că, în viață, atunci când veți plânge, o să plângeți doar de bucurie, doar de fericire. Ce frumos ar fi să fie doar așa! Dar, știm că în viață ne întâlnim și cu supărări, și cu întristări care ne aduc lacrimi pe obraz. Uneori urci! Alteori cobori! Trebuie să știi să urci și să cobori, iar atunci când ești căzut, să știi să te ridici și să mergi mai departe. Trebuie să fii puternic! Nu trebuie să te lași doborât!
Pentru cei prezenți, toate acestea au fost extrem de interesante. Au plăcut. Am văzut lacrimi... asta e! Mirele, a primit
,,Sărutarea și binecuvântarea părinți lor,
A primit iertarea lor,
Pentru că nu-i prunc pe lumea asta
Să se nască
Și să crească
La părinți să nu greșească,
Numai floarea câmpului
Și iarba pământului,
Dar, și astea cresc și înfloresc,
Iară toamna-ngălbenesc!".
Pentru toți cei prezenți a fost un moment inedit, apreciat și savurat. Am simțit asta în ochii lor. Am simțit că le-a fost pe plac. Înseamnă că nu am ajuns în această parte de lume, ,,doar de dragul dragului" de a nu sta acasă. Cei care au stat în spatele momentului surpriză - Andreea și Puiu Velker, au știut, cu siguranță de ce fac acest pas.

Vasile BELE
Toate reacţiil

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu