Se afișează postările cu eticheta functii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta functii. Afișați toate postările

joi, 8 februarie 2024

Cristian Tudor Popescu atac la președintele Klaus Wernner Iohannis!


Celebrul ziarist CTP  a atras atenția în ultima sa postare de pe rețelele sociale asupra unui gest făcut de președintele Klaus W. Iohannis în plenul Parlamentului European. Gazetarul critică discursul șefului statului, care a cerut mai multe persoane din Europa de Est în funcții de conducere europene.

„Însă Klaus Iohannis a dat acum lovitura la Bruxelles, depășindu-i magistral în proba de ridicol pe toți ceilalți președinți. Mi-a amintit de o cerșetoare româncă dintr-un film suedez, care, întrebată cu milă de un localnic „Să-ți iau ceva de mâncare?”, răspunde pe loc și înțepată: „Ciabatta cu ton, fără ceapă”.

Mai întâi, o tâmpenie: cum poți să reproșezi UE, cu termenul ceaușist „s-a greșit”, că în 2019 trebuiau numiți și niște inși din Europa de Est, nu doar din Vest, în funcții de conducere?!

Înseamnă să discriminezi pozitiv est-europenii în stil de „corectitudine politică”, distribuindu-i procentual ca pe negri, persoane cu dizabilități, femei sau minorități sexuale în producțiile Hollywood.

Să propui alt criteriu decât competența pentru posturile de nivel înalt, în plenul Parlamentului European, nici măcar într-o discuție privată, a stârnit cu siguranță, în mintea puținilor aflați în sală, întrebarea: „Adică, vrei să punem din Europa de Est un nătărău îngâmfat ca tine?!”.

Iohannis și-a respectat promisiunea: cuvântarea sa către Europa e istorică, va fi ținută minte…”, a scris în final Cristian Tudor Popescu.

Sursa: NN 

vineri, 10 iunie 2016

Nişte alegeri triste, care se pot înveseli

15 miliarde de euro, mai mult de un miliard de euro pentru fiecare lună a anului, bani din care să tot plăteşti; pe de altă parte mă gândesc că nici dacă ar rămâne cu toţii în administraţie, grupul interesant (eufemism, da?) de care vorbeam mai sus şi care îşi are, sunt convins, corespondenţi în mai toate localităţile din ţară nu ar mai putea schimba mersul lucrurilor în bine.
Spun asta pentru că un mic sondaj pe care l-au făcut colegii mei arată că 44% dintre oameni, un procent destul de important, spun că localitatea lor s-a schimbat în bine, iar 47% cred că lucrurile se vor schimba în mai bine şi după alegerile locale. Mă gândesc că dincolo de figurile aparte ce caută să iasă în faţă, urcă şi un val de schimbare, menit să primenească kakistocraţia.
Un sociolog pe nume Diego Gambetta a scris o carte numită Codes of the Underworld: How Criminals Communicate, în care analizează multele faţete ale fenomenului mafiot şi ajunge la o concluzie interesantă, o confirmare pentru mine: este vorba de incompetenţa criminalilor, de faptul că mafioţii nu se pricep la nimic, în afara faptului că inspiră şi guvernează prin teamă. Mai mult, aşa cum unele specii de animale comunică prin culoare sau mirosuri sau zgomote, mafioţii comunică prin incompetenţa lor.
Incompetenţă care inspiră încredere: „iată-mă, sunt bătut în cap, deci nu o să fac nimic pentru a-mi depăşi poziţia, o să fac orice şi o să îmi plătesc datoriile la timp“, iar grupul îl adoptă şi îl apără pentru aceste aşa-zise calităţi.
Gambetta a descoperit aceeaşi schemă în sistemul academic italian, unde ierarhiile şi promovările se fac printr-un sistem asemănător. Şi, fireşte, cei mai puternici din sistem sunt cei mai puţin înzestraţi intelectual.  „O kakistocraţie academică, adică guvernarea celui mai prost“, spune Gambetta.
Lumea ar trebui convinsă să înceapă, sau poate o fi început deja, să ignore politicul şi puterea aparentă pe care o are. Suntem tentaţi să credităm politicul ca fiind mult mai influent în afaceri decât este în realitate; la fel de adevărat este că în România politicul te poate pisa cu taxe, controale, idei absurde sau legi aiurite. Dar, eliminând bombardamentul media, perspectiva se poate schimba radical, în bine.
România nu trebuie condusă asemenea unei companii. Asta o spun analiştii care vor să pară originali, că un stat poate fi condus numai după principii corporatiste, de eficientizare maximă şi de profit. Statul trebuie să folosească aşa ceva, dar nu trebuie să fetişizeze astfel de principii. Un stat trebuie să dovedească empatie şi să lucreze cu noţiuni precum cheltuieli sociale, persoane defavorizate, educaţie, egalitatea de şanse. Un stat ar trebui să comunice cu cetăţenii şi să se comporte asemenea unui administrator şi nu ca un stăpân. Trebuie să fie risipitor, dar trebuie să aibă o viziune pe termen foarte lung şi să accepte minusuri astăzi pentru a obţine plusuri peste ani.
Putem fi tentaţi să confundăm apariţiile televizate sau comunicatele de presă pline de clişee şi emfază cu comunicarea efectivă, tot aşa cum putem crede că dacă ne adunăm periodic într-o sală şi vorbim unii cu alţii, ţinând ceea ce se cheamă şedinţe, asta înseamnă colaborare. Atâta vreme cât companiile sau statul se vor învârti în jurul unui lider autocrat – şi în general în România acesta este modelul, totul pe un fond agresiv şi gratuit-competitiv – iar entităţile nu vor învăţa să colaboreze şi să comunice, să caute idei care să se completeze şi să se împerecheze, rezultatul poate fi pozitiv, dar în niciun caz nu va fi favorabil. Concluzia firească este că un lider luminat şi o democraţie reală trebuie să încerce să amestece, în proporţii corecte şi bine determinate, autoritatea, comunicarea, presiunile şi empatia.Dincolo de cele 61.462.942.941 de lei, aceasta poate fi miza unor alegeri triste, care se pot înveseli.
                                                                                   Dorin OANCEA