Guvernare, nu limba română!

       de Gheorghe Pârja

A început campania electorală! Dar mă întreb, când a luat ea pauză? În ultimele trei decenii, de când experimentăm noua democraţie, ne-am obişnuit cu discursuri vaporoase, cu exagerări, adică să-i ascultăm pe lideri, dar să-i credem doar pe jumătate. Sau deloc. Nu ştiu cine a inventat obiceiul de a deforma realitatea pentru a convinge cetăţenii să-i urce, pe doritori, în scaunul puterii. Partidele politice au devenit extrem de sensibile la orice observaţie venită din for public. Vocea opiniei cetăţenilor este discretă. Când se ridică tonul, sar pompierii de serviciu pentru a reduce vocea la tăcere. Ba mai apar şi hulitorii. Care-i batjocoresc pe cei ce îndrăznesc să aibă altă părere decât patronii politici din umbră. Am auzit cuvinte grele adresate unor personalităţi ale culturii române.

Filosoful Mihai Şora a avut parte de umiliri nepermise. Pentru simplul motiv că nu este încolonat. Marele actor Victor Rebengiuc şi alţi confraţi de scenă au fost apostrofaţi, jigniţi, deoarece s-au solidarizat cu magistraţii protestatari. Aceşti oameni de seamă ai timpului nostru nu au furat, n-au lovit, nu au făcut nimic în afara legii şi totuşi au avut parte de un tratament inuman, subcultural. Deoarece au avut altă părere decât cei din lojile puterii. Este o probă de descurajare pentru mulţi cetăţeni, care ar avea ceva de spus. Aşa unii devin indiferenţi, îşi văd de treaba lor, alţii sunt prudenţi pentru a nu supăra pe unul sau pe altul, iar cei cu păreri ferme aţi văzut ce urmări au.

Îmi trece prin minte o iluzie a potrivirii părerilor partidelor politice când este vorba de interesul ţării. Că de aceea sunteţi acolo, aleşi, să nu lăsaţi ţara să se prăpădească. Cine poate delimita, prin viziune doctrinară, în peisajul politic actual, care este stânga şi care dreapta? Pentru scopurile majore ale ţării nu s-a găsit un acord, o tocmeală, între social-democraţi şi liberali. Şi cu ceilalţi sateliţi politici. Nici vorbă! Se năpustesc unii asupra celorlalţi într-un limbaj trivial, fără argumente, arţăgos şi plin de ură. Domnilor, vă priveşte ţara! Credeţi că ne cade bine când polemizaţi deformând realitatea şi vă ponegriţi între voi? Până şi dicţionarele sunt discrete cu unele cuvinte lansate în spaţiul public.

De multe ori se întrece măsura în ambele tabere politice. Nici apucăturile lingvistice ale unor protestatari nu-s de pus în ramă. Ce e mai nobil decât a avea o opinie! Cobor din raft cărţile unor parlamentari de odinioară: Mihail Kogălniceanu, Delavrancea, Nicolae Iorga, ori Nicolae Titulescu. Modele de respectare a cuvântului, rostire frumoasă şi convingătoare. Polemicile aveau formulări aforistice ori metaforice, combustia sufletească ilustra inteligenţa românilor şi aderenţa naţională la un sistem politic democratic. O, dar ce limbă română! Nu toţi putem fi ca iluştrii înaintaşi pomeniţi mai sus. Dar în Casa Ţării se cuvine respectul adresării. Exprimarea curată.

Mai zilele trecute, am auzit, pe un post de televiziune, spusa unei doamne care până mai ieri cânta într-un guvern „Codru-i frate cu românul”. Răspunde doamna, plină de sine, la întrebarea, dacă nu o deranjează exprimările greoaie ale unor colegi de politică: „Contează guvernarea, nu limba română”. Mai nefericită formulare nici că se putea. În acelaşi ton a răspuns şi doamna cu nume de poezie bacoviană. Eu care am trudit o viaţă întru limba română sunt derutat. Cum este posibil să-ţi sfidezi limba poporului tău pentru vremelnice treburi politice? Vedeţi, mă întristez calm şi dureros. Vorbesc limba în care se poate ierta. Dar memoria nu uită.

A început furios campania pentru europarlamentare. Un confrate crede că istoria se va scrie într-o zi de mai. Soarta unei generaţii s-ar putea să depindă, multă vreme, de plimbarea până la secţia de vot. Închei prin a vă reaminti spusa lui Nichita Stănescu: ”Limba română e patria mea”. Iar poetul are mare dreptate!