Joi se va da votul pe
moţiunea de cenzură. Preşedintele Iohannis s-a grăbit să spună că „săptămâna
viitoare vom avea un nou guvern”. Chiar dacă moţiunea va trece, în niciun caz
nu se va forma un nou guvern imediat. Sau „de îndată” ca să folosim o expresie
la modă luată din limbajul juridic.
Presupunând că toate partidele semnatare se vor ţine de
cuvânt, că niciun parlamentar nu va trăda, conform calculelor vor fi mai mult
decât suficiente voturi pentru adoptarea moţiunii.
Odată trecută, guvernul este considerat demis, dar continuă
să funcţioneze până la formarea unui nou guvern. Procesul poate dura săptămâni
în şir.
Dacă există o înţelegere între partide şi toate se ţin de
cuvânt, un nou guvern se poate instala într-un timp record. La o astfel de
variantă se referea Klaus Iohannis. Pe scurt, Ludovic Orban este desemnat cu
formarea guvernului, acesta îşi prezintă echipa, bănuim gata formată, pleacă în
faţa Parlamentului, noul guvern este votat, se prezintă în faţa preşedintelui,
primul ministru şi membrii guvernului depun fiecare pe rând jurâmântul de
credinţă din Constituţie, articolul 82, ciocnesc un pahar de şampanie, se
despart cu un zâmbet larg pe faţă şi, de îndată, fiecare la ministerul lui, se
apucă de lucru.
Lupta dintre palate încetează, iar campania electorală îşi
continuă cursul. Cu Ludovic Orban, de data aceasta prim ministru, şi Klaus
Iohannis, preşedinte, PNL organizează mitinguri electorale în marile oraşe, bat
ţara-n lung şi-n lat şi alegerile prezidenţiale sunt ca şi câştigate.
Căderea guvernului PSD, formarea unui guvern în jurul PNL,
care să rămână şi după alegerile prezidenţiale, cu un Klaus Iohannis reales, nu
este atât de simplu de realizat.
Victor Ponta a şi avansat deja varianta unei coaliţii între
Pro România, ALDE şi PSD. Cele trei partide au majoritatea parlamentară
necesară formării unui guvern, dar atâta vreme cât Iohannis este preşedinte
sunt şanse minime de a fi învestit. Mai degrabă, Victor Ponta avea în vedere o
victorie a candidatului susţinut de partidul său. Într-adevăr, Mircea Diaconu
se află în plutonul doi, dar cu procente mai mici decât Viorica Dăncilă şi Dan
Barna.
Este posibil ca Victor Ponta să fi avut în vedere victoria
candidatului PSD, Viorica Dăncilă? Puţin probabil. Să se fi gândit la Dan
Barna? Şi mai puţin probabil. Victor Ponta avansa varianta unui guvern de
stânga cu Iohannis la Cotroceni. Ceea ce presupune amânări după amânări,
refuzuri după refuzuri, într-un final intrarea într-o criză ce se poate
prelungi până la alegerile parlamentare.
Cel mai simplu, în cazul căderii guvernului Dăncilă, este
formarea unui guvern Orban. Dar când s-a ales în politica din România calea cea
mai dreaptă? Într-o altă perioadă de criză, prin anul 2009, preşedintele
Băsescu a refuzat să-l numească pe Iohannis prim ministru. Este vorba despre
celebra „soluţie imorală”, pe vrema aceea Klaus Iohannis fiind propus prim
ministru de adversarii lui de acum.
La rândul lui, dacă i se va propune de către o majoritate
parlamentară un guvern PSD – ALDE – Pro România are ocazia de a reutiliza
formula „soluţie imorală”.
După zece ani fostul preşedinte Traian Băsescu declară că în
turul doi îl va vota pe Klaus Iohannis.
Dar să aşteptăm rezultatul votului pe moţiunea de cenzură,
mai ales că după datele pe care le are Viorica Dăncilă moţiunea nu va trece.
Autor: Dumitru
Păcuraru
Sursa: Informaţia
zilei de Maramureş

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu