Programul pentru public al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare se va relua gradual și diferențiat, doar la sediul central, începând de luni, 18 mai 2020. Menționăm că, până la stabilirea unor reglementări precise ale autorităților din cultură, programul nostru va fi și experimental. Astfel, vom oferi serviciu de împrumut carte la domiciliu, conform următorului program:
- luni: 10-14
- marți, miercuri, joi: 10-17
- vineri: 10-14
În situația în care vor apărea alte reglementări transmise de Ministerul Culturii sau Consiliul Județean Maramureș, programul bibliotecii va fi adaptat în consecință.
Informăm utilizatorii care doresc doar să restituie cărțile împrumutate înainte de perioada decretată ca stare de urgență, că termenul de returnare va fi prelungit automat până la data de 12 iunie, fără nicio penalizare pentru nerespectarea termenelor de împrumut.
Pentru evitarea aglomerării și pentru a respecta condițiile de siguranță și distanțare impuse de autorități, oferim, de asemenea, posibilitatea de împrumut a documentelor la domiciliu prin rezervare online: fie rezervare directă în catalog, fie rezervare prin intermediul unui email, cu mențiunea că aceste rezervări online vor putea fi completate și trimise începând cu data de 17 mai 2020. În vederea soluționării cererii dvs., transmisă online, este necesară verificarea, în prealabil, a disponibilității titlului/titlurilor în catalogul online al bibliotecii https://bibliotecamm.ebibliophil.ro/ (sau http://www.bibliotecamm.ro, selectare buton Catalog online eBibliophil).
Cum se procedează:
- PENTRU REZERVARE ÎN CATALOG
Primul pas este să vă înregistrați/autentificați în catalogul online bibliotecamm.ebibliophil.ro/ (iconița – dreapta sus).
Pentru crearea unui cont în catalogul online este necesar ca adresa dvs. de email să fie introdusă în baza noastră de date. (Această operațiune se face, de regulă, la emiterea permisului de bibliotecă sau la vizarea anuală a acestuia. Dacă nu ați furnizat bibliotecii o adresă de email, nu uitați să o faceți la următoarea vizită).
Dacă aveți deja cont, iar parola dvs. nu este acceptată, softul eBibliophil vă poate solicita să vă resetați parola. Un email de resetare parolă va fi trimis automat pe adresa dvs. Dacă nu-l regăsiți în INBOX, verificați mesajele din SPAM.
Se pot rezerva maximum 3 titluri, de la următoarele compartimente: Împrumut carte pentru adulți, Multicultural, Secția copii, American Corner și Mediatecă.
- PENTRU REZERVARE PRIN INTERMEDIUL UNUI EMAIL
După ce v-ați asigurat de disponibilitatea titlurilor (verificând în catalogul online https://bibliotecamm.ebibliophil.ro/), vă rugăm să ne transmiteți solicitarea dumneavoastră la adresa de email bjpd.rezervare@gmail.com, specificând următoarele detalii:
- numele și prenumele;
- adresă, număr de telefon;
- numărul permisului de utilizator al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare (numărul alăturat codului de bare);
- autorul, titlul, editura și anul lucrării/lucrărilor pe care doriți să o/le împrumutați;
- alte informații pe care le considerați relevante.
Indiferent de modul în care ați făcut rezervarea, angajații bibliotecii vă vor confirma primirea acesteia, vor pregăti documentele solicitate și vă vor anunța, prin e-mail sau telefonic, intervalul orar în care sunteți așteptat să ridicați coletul. Programarea ridicării coletelor este o măsură necesară pentru evitarea aglomerării.
Vă asigurăm că pentru pregătirea coletelor se vor respecta toate normele de igienă și prevenție instituite de autoritățile competente.
Pentru informații și detalii suplimentare, vă punem la dispoziție numărul de telefon al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare: 0262275583.
Pe perioada stării de alertă, filialele bibliotecii vor rămâne închise.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu