N-ar fi existat acest subiect dacă ieri n-aş fi citit atâtea comentarii, unele ipocrit - pudibonde, altele tembel - isterice, ale unor "babe" habotnice, dar nu numai, vis - à - vis de "crima de videochat" comisă de Oana Lovin.
Şi am zis să amintesc pentru cei ce-au uitat, sau se fac că uită, cine-au fost și cine sunt damele de la vârful țării din ultimii douăzeci de ani, moravuri, năravuri, obiceiuri, cu ce s-au ocupat şi cu ce se mai ocupă ele, fără ca acest lucru să scandalizeze în vreun fel populația României.
Luând-o aşadar în ordinea numerelor de pe tricouri şi în ordinea vizibilității, prima la zar nu putea să fie alta decât Udrea Elena Gabriela, Nuți pentru Băsescu şi Doamna pentru restul sclavilor de pe plantație. Da, da, nu vă mirați, DOAMNA i se spunea lui Nuți (chiar și-n absență) de către toată gașca portocalie care-o pupa în cur neîncetat, de dimineața şi până seara, dar care, în aceeași timp, se şi scăpa în pantaloni de frica ei.
Şi nu fără temei aş zice, pentru că Udrea avea puterea de a zbura instantaneu din funcție pe oricine ar fi calcat-o pe bombeu, fără a mai lua în calcul şi posibilitatea de a fi săltați de poteră şi plimbați în cătuşe prin fața camerelor de luat vederi în prime- time-ul televiziunilor de știri. Cu sau fără motiv, măcar pentru 24 de ore, oricine putea face cunoștință cu Beciul Domnesc dac-o supăra pe Nuți.
Plecată de la țară din Pleşcoi, cu liceul la Haşdeu în Buzău, a fost racolată din fragedă adolescență de o "madamă" cunoscută în cercurile înalte, care-o plasa pe Nuți potentaților vremii dispuși să plătească gras pentru servicii sexuale. Aşa a ajuns să fie "angajată" împreună cu Laura Andreşan (o mai țineți minte?!) de către Cosmin Guşă şi să formeze amândouă replica ABBA din secretariatul general din Kiseleff al PSD-ului de atunci.
Apoi, intrată în anturajul grupării Petrache - Bittner (mafia imobiliara din nordul Capitalei, vă mai amintiți?!) şi măritată cu Cocoş pentru statutul onorabil de femeie măritată (cine n-a văzut filmul cununiei de la New York, nici nu știe ce pierde!) este băgată în patul lui Băsescu, pe atunci primar al capitalei. Aşa s-a format cuplul care din 2005, timp de 10 ani, a tăiat şi-a spânzurat în România. Iar Nuți, încă din primul moment, (citim asta în cartea Adrianei Saftoiu), deși în poziția de amantă, a preluat cu tupeu şi fermitate rolul primei doamne.
TUPEU, de tupeu am vorbi dacă-ar fi s-o caracterizăm pe Nuți printr-un singur cuvânt, tupeul este acela care-o definește cel mai bine, un tupeu nemărginit, un tupeu fantastic, un tupeu aproape inuman. Şi cu tupeu, obrăznicie şi nerușinare, s-a pus pe căpătuială comițând întru căpătuire tot ceea ce în codul penal este denumit infracțiune.
Ceea ce ştim noi - rușii de la ALRO, ANRP-ul, Microsoft (deşi aci ieri i s-a închis dosarul, rămâne soțul Cocoş cu prăduiala celor 9 milioane de euro recunoscuți), gala Bute, plus bugetul de 4 miliarde pe timp de trei ani de la Ministerul Dezvoltării pe care l-a sifonat barbar prin parandărături ( terenuri de fotbal în pantă, parcuri în pădure, inepte săli de sport la țară, telegondole şi alte golănii) - sunt doar o mică parte din seria de hoții de la care Udrea n-a avut nici o opreliște. Iar dacă ar fi dreptate pe lumea asta, Nuți ar trebui condamnată la pușcărie pe viață plus încă o mie de ani după, pentru întreg codul penal încălcat în cei 10 ani în care i s-a spus Doamna. Şi pentru sfidarea la care a fost supus întreg poporul român.
Ce făceam noi în acele timpuri? Păi ceea ce facem şi acum, asistăm pasiv la spectacolul care înseamnă şi viața noastră. Asistam la scene grotești în care o prostituată, o melteancă kichoasă, era pupată în cur în spectacole ce aminteau de Epoca de Aur, produse în direct de gașca portocalie a PDL-ului (actualii PNL-işti).
Rămân în antologie băiatul ăla (săracu de el!) care spunea că doarme cu poza ei sub pernă, Raluca Turcan care-o compara cu Kill Bill, Roberta Anastase care-o vedea drept Soarele care răsare, sau penibilul Baconschi care era vrăjit de frumusețea ei orbitoare.
Da, am fost contemporani cu asemenea abominații, am fost martori la aceste grețoşenii şi am tăcut. Ba mai mult, am şi iertat şi ne-a părut rău când pe (săraca) Nuți a smotocit-o nițeluș statul de drept. Am uitat cum timp de 10 ani această curvă lacomă și tupeistă ne-a sfidat, ne-a scuipat și s-a pişat cu boltă în capul nostru.
Am trecut cu vederea ordinăriile lui Nuți, dar acum, pudibonzi şi moralizatori, înfierăm inchizitorial şi cu mânie proletară videochatul (care nu deranjează pe nimeni) al unei fete, doar pentru că aşa ne îndeamnă propaganda unor securişti ruginiți. În țara în care lu' Nuți i se spunea Doamna, pe noi ne deranjează videochatul lui Oana?! Păi dacă-i aşa, dacă nici măcar din experiențele noastre nu învățăm nimic, atunci bine! Bravos popor român, de cap să-ți fie!
Dorel BĂLAŞA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu