Cu mâinile pe bancă

 

                                                                                            de Gheorghe Pârja

 Acest text începe cu o poveste din școala primară. De pe când eram elev. La prima oră, domnul învățător Fodoruț ne spunea, cu blândețea vorbei, să punem mâinile pe bancă. Cu o privire ocrotitoare, se plimba printre rândurile de bănci și ne privea mâinile. Îl interesa dacă avem mâinile curate și unghiile tăiate. Știa el ce știa. Mulți dintre noi eram mai zburdalnici, ori eram trimiși de părinți să trebăluim prin gospodărie și rămâneam cu urmele care nu se potriveau cu școala. Dar nici cu viața de zi cu zi. Așa începea educația sanitară. Unii o aveam de acasă. Nu era nimic umilitor. Apoi începeam lecțiile. Vremea a trecut, domnul în­vă­țător a plecat departe, iar noi ne-am risipit prin viață. Mulți din clasa mea au plecat la școli profesionale.

Acum, este altă lume. Ne controlează mâinile chiar președintele țării, cu îndemnuri repetate: spălați-vă pe mâini! Și asta o spune oamenilor în toată firea, nu unor prunci disciplinați, care puneau calm mâinile pe bancă. Acum, este altă lume! În acest timp se discută mult. În treizeci de ani, școala românească a avut peste douăzeci de miniștri. Societatea actuală duce lipsă de meseriași, pe măsura timpului nostru. După nesfârșite amânări și bâlbâieli, s-au adus în discuție publică proiectele noilor planuri-cadru pentru liceu și școala profesională. După ce, în ultimii trei ani, câțiva miniștri le-au pasat de la unul la altul, fără a se concretiza ceva. Măsurile vin pe un teren denivelat, într-un moment când pandemia și criza școlii online s-au suprapus peste modul defectuos al noii curricule pentru învățământul primar și gimnazial. Cum nu mai sunt demult la catedră, las pe cei pricepuți să-și spună părerea despre viața de astăzi din învățământul românesc.

După citirea cărții „Deșcolarizarea României” (2020), o lucrare de excepție a universitarului ieșean Mircea Platon, dobândești pârghii sigure, cercetate de autor, pentru a-ți face păreri fără fabulații. Și fără conotații, politice, care îmbată realitatea de cap. Sunt trecute în revistă experimentele și ingineriile sociale de la noi, având ca sursă de inspirație o serie de modele occidentale. Autorul nu le respinge, ci le analizează și comentează. Dar constată că, după atâtea reforme și cheltuirea multor sume, cel mai evident rezultat este analfabetismul funcțional. O tristețe națională, aparent nevăzută, disecată până la lacrimi de scriitorul Augustin Buzura. Cine mai ține seama de opiniile scriitorilor? În cartea la care ne referim, se spune că traversăm o epocă întunecată a culturii și educației. Filosofia strictului necesar a indus deja percepții deformate.

Autorii proiectelor amintite vin cu un val de inovații cu efecte dăunătoare. Au introdus, în premieră mondială, sistemul de alocare a doar o oră pe săptămână pentru studierea unor discipline fundamentale. Intervenția atentă a profesorului Constantin Toader, pe marginea cărții, arată că oamenii-foarfecă din minister au descoperit că nu se poate învăța atât de mult. Au înconjurat cu creta iluzorie disciplinele inutile, după ei. Sunt vizate disciplinele identitare. Deranjează Limba și literatura română, Istoria României, Geografia României și Limba latină. Ce profil al absolventului se are în vedere? De când cu școala online, am asistat și eu la câteva ore de literatură română. Evident, la teleșcoală. Am rămas siderat că un scriitor român, ca Mihai Sadoveanu, a fost supărător minimalizat, de către o dăscăliță, aducându-se sub lupa analizei nefericitul „Mitrea Cocor” al autorului. Unde este Ceahlăul prozei românești?

În educație nu se ține seama de axiologie, de valorile care au trecut proba: Binele, Frumosul, Dreptatea, Sacrul, Sănătatea. Aceste valori vin din vechime, au fost revigorate de Renaștere și configurează dimensiunile esențiale ale personalității și în ziua de astăzi. Profesorul de la catedră susține că noul curriculum a venit cu planuri mult mai proaste decât cele aflate în uz. Care este sensul educației din perspectiva noii reforme? Se va transmite moștenirea culturală? Și cum se va întâmpla asta dacă se elimină cultura din educație?

Mitul competențelor fără informații umaniste duce la negarea sensibilității în educație. Dar câți dintre elevi doresc să fie muncitori, meseriași pricepuți? S-a conturat disprețul pentru munca fizică, atitudine mai veche. Era și pe vremea când domnul învățător ne ruga să punem mâinile pe bancă. Că noi tocmai de acolo, din șura cu fân, porneam spre școală. Că literatura, istoria, geografia și celelalte materii se învățau cu mâinile curate și sufletul deschis. Cei care răspundeți de învățământul românesc, puneți mâinile pe bancă! „Cum arată azi școala, va arăta mâine țara,” repeta Spiru Haret. Cui îi pasă de România de mâine? Mie, da. Dar, nu numai mie!