Spectacolul amăgirilor

 

                                                                                                de Gheorghe Pârja

Războiul este la fruntariile țării, iar în centrul ei se înfruntă crizele. Au crescut aberant prețurile și încă nu li se află leacul. Crizele au venit cu avionul, au aterizat în locuri misterioase și de acolo purced spre oameni. Nimeni nu le-a așteptat cu pâine și cu sare. Cică s-au cazat în România sub nume fals. De aceea nu le pot stabili identitatea. Sunt tratate ca niște necunoscute. Unii nici nu le iau în seamă. Dar cei mai mulți le simt dogoarea în preajmă. Cei care nu le iau în seamă spun că sunt niște doamne, în haine vaporoase, care se arată seara pe linia orizontului. Parcă ar fi niște fantome. Se erijează în aristocrați ai iluziei. Da, sunt semeni cărora nu le pasă de o realitate ce lovește lumea, țara, omul.

Îi aud cum vorbesc la televizor. Trăiesc într-o altă realitate. Cei mulți sunt lucizi, cu ochii deschiși și cu multe, multe întrebări. O văd pe Fata Pădurii încălțată cu potcoave de cal. Cutreieră țara pentru a cere. Nu dăruiește nimic. Se întrupează în mitologia cotidiană. Am auzit că are prieteni și pe rețelele de socializare, cum se spune acum. A prins gustul multiplicării. Se întrupează în felurite personaje. Își pune măști hazlii și joacă noaptea în piața publică. Lucrează cu tenacitate la șubrezirea edificiului național. Se plimbă prin lume sub nume fals. Cu pseudonime semnează prin ziare de tiraj articole cu titluri încurajatoare. Despre poporul care o duce bine. Și-a procurat statistici cu semnul plus. Economiștii, finanțiștii, unii oameni cu mintea limpede văd că lucrurile stau altfel. Ei i-au dat un nume clar: Doamna Criză.

Dar ea ne predă, fără rușine, lecția euforiei. Arma ei este amăgirea poporului. Ni se arată sub chipul unui ministru al muncii care de vreo trei ani tot promite pensii. Însă realitatea este dincolo de orizont. Aburul din capul oamenilor a devenit greu. Greu de îndurat. Cu un instinct fariseic scoate la tabla națiunii personaje obosite, ridicole, care spun aproape în fiecare seară aceleași vorbe. Stau cu spatele la noi și cu mâna pe cretă. O secvență tristă din spectacolul amăgirilor. Dar Criza ronțăie cu tenacitate. Firmă după firmă. Câțiva trecători din tulburata noastră lume i-au descoperit intențiile. Într-o zi cu lumină au arătat-o poporului. În clipa aceea, nevând încotro, a mărturisit multe. Cine a lăsat-o să intre în țară, cu cine a trăit în concubinaj, cât a furat unul, cât a luat altul.

Cei care s-au simțit cu buzunarele pline, având putere, au ordonat să i se pună cătușe. Ascundeți-o!, strigau cei care aveau mandate date de popor. Fantoma asta ne strică rău planurile noastre. Fata aceea cu potcoave de aur a devenit doamnă, după atâtea nunți cu unii din mai-marii țării. Și-a continuat mărturisirile. Așa a spus că a apărut în lume în chip de deputat și senator, de ministru și chiar de președinte de țară. Toți am văzut-o, dar nu știam ce se ascunde în spatele măștilor. Noi credeam ce ni s-a spus la școală. Adică aleși ai poporului ajunși în Casa Țării cu gânduri bune, guvernanți care nu dorm noaptea de grija celor mulți și un președinte care ne vrea liniștea în casă.

Unii dintre noi au avut viziunea cea limpede. Aveau ochelarii lustruiți de însuși Spinoza. Așa pe alocuri a crăpat țeasta minciunii. S-a văzut, și se vede, că mulțimea a fost prostită cu amăgiri. Cu un șir lung de amăgiri. Cei care mai poartă tâlcul măștilor pe față, să știe că Doamna aceea a început să spună în ce roluri a jucat. Și mai joacă. Cine i-a dat să interpreteze texte amăgitoare, dar mai ales cine au fost regizorii. Care nu spun clar ce vor și de aceea spectacolul iese prost. Mă încearcă un sentiment ciudat. De ce suntem socotiți naivi, să nu zic proști, de către mulți dintre cei care ne conduc? De ce nu sunt sinceri cu noi? Cine cunoaște adevărul îndură mai ușor și necazurile. Chiar și taxele.

Dar nu scumpirea aberantă a carburanților. Amăgirea nu este o soluție pentru popor. Este dezamăgire.