Truda și onoarea scriitorului

 

                                                                                                  de Gheorghe Pârja

Despre confratele Săluc Horvat am mai scris! Fie cu prilejuri aniversare, ori despre cărțile dumisale, care croiesc cărări mai puțin bătute, deși subiectele abordate vin dinspre valorile clasice ale literaturii române, care au fost analizate de mari critici ai noștri. Demersul lui este cu atât mai incitant, cu cât adaugă idei originale la edificiul altora. A scrie despre Eminescu, după atâtea scrieri fundamentale, este un curaj intelectual, o datorie, dar mai ales o vocație. Știe bine lecția lui G. Călinescu, care afirma că opera lui Eminescu este un subiect de cercetare continuă. Săluc Horvat s-a încumetat, și a reușit, descoperind noi reliefuri în opera eminesciană. Cartea istoricului literar Săluc Horvat, cu aprecieri entuziaste din partea cunoscătorilor, „Mihai Eminescu – Dicționar cronologic”, este de referință.

Despre care academicianul, criticul literar din Chișinău, Mihai Cimpoi, a avut aprecieri elogioase, fiind cartea pe care o ține în primul raft al bibliotecii sale. Iar profesorul Gheor­ghe Bulgăr scria că este un act de cultură, de pietate, de erudiție, indispensabil cercetătorilor și iubitorilor de Eminescu. Cu aceeași râvnă și respect cărturăresc, s-a aplecat și asupra operei lui Liviu Rebreanu. Se vede că Săluc Horvat este tipul scriitorului truditor, om al meseriei, cufundat în profesiunea sa cu toată ființa, care a surprins în cărțile sale tocmai dinamismul organic, ce ființează ca latență în cuprinsul unei opere. Scriitorului i-a fost limpede că trebuie să modeleze energia vie, suflarea contemporană a cărților. Numai acolo unde scrisul poartă prețuirea înaintașilor, într-un prezent preocupat de alte priorități, stă lumina duratei.

Trei repere am detectat în biografia intelectuală a lui Săluc Horvat: biblioteca, universitatea și revista „Nord Literar,”al cărei fondator este. Da, el este omul care și-a desă­vârșit truda în lumea cărților. Pentru el, biblioteca are semnificația ordinii, dar și a deslușirii misterului. Cunoscut, și recunoscut, este studiul despre arta și nevoia de a fi bibliotecar. Cartea a avut ecou național, fiind o lucrare de începuturi în domeniul biblioteconomiei, care a ajuns și pe masa de lectură a celor care învățau despre acest domeniu. Scrie fără complexe despre autorii actuali, analizând ineditul operei, menirea ei, dar și autonomia spirituală. Crede că un scriitor adevărat este un ziditor, preocupat de împăcarea și adâncirea întru frumusețe și bunătate a relațiilor dintre oameni.

Astfel ancorat în menirea sa, caută drumul spre limpezirea lumii literare, de care este fascinat. Iar confratele Săluc Horvat știe că scrisul este o trudă, dar și știința liniștirii omului. Calea spre această știință nu este ușoară! Dar orice izbândă se răsfrânge în primul rând în sufletul semenilor și apoi flama operei se întoarce înspre laboratorul autorului. Care își trăiește singur onoarea muncii lui. Apoi vin reverențele, când vin, din partea celorlalți. Scriitorul Săluc Horvat a avut și are parte de sărbătoarea prețuirii pentru opera sa. Aprecieri în scris argumentat, nu în vorbe trecătoare. Spuneam că un scriitor se recunoaște și după firea lui, pentru zidirea culturii în lumea care viețuiește. Pune la îndemâna semenilor cântarea de aur a cuvintelor Limbii Române. A ideilor literare care ne lustruiesc spiritul. Îl ține în stare de veghe.