Fotografia zilei - Poetul Vasile Bele: ”Mă călugăresc!”

 

Legile nu le facem noi! Jandarmeria Română, adică cea maramureşeană, mai săracă prin trecerea în rezervă a domnului Aurel Bele!

 

Se acordă domnului plt. adj. șef (rz.) BELE AUREL, la trecerea în rezervă, pentru întreaga activitate desfășurată sub drapelul sacru al ,,OAMENILOR DE ARME", pentru devotamentul, abnegația și responsabilitatea de care a dar dovadă, în cei peste 30 de ani de activitate.

Semnează

INSPECTORUL ȘEF AL INSPECTORATULUI DE JANDARMI JUDEȚEAN MARAMUREȘ

Col. Petru-Marcel FLORIȘTEANU

Mulțumesc, domnule colonel, pentru toate vorbele rostite și pentru aprecierea activității în acest inspectorat!

Mulțumesc, tuturor colegilor jandarmi, pentru bună colaborare, pentru prietenia de care ne-am bucurat, de-a lungul timpului.

Mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dăruit aceste clipe de bucurie.

Mă onorează și mă obligă!

Mereu, în adânc de suflet, voi iubi Jandarmeria. Din cei peste 170 de ani de istorie și tradiție, iată 30 de ani, am făcut și eu parte ... cu bune și cu rele ... cu nopți nedormite ... cu misiuni îndeplinite.

2013 - un mare și din suflet mulțumesc, pentru numirea mea ca JANDARMUL ANULUI. Mulțumesc pentru această cinste și onoare. ,,Servesc patria!".

2009 - sub coordonarea gl. bg. Lucian Vasile IRIMUȘ, eram cooptat în colectivul de autori pentru editarea și tipărirea volumului JANDARMERIA MARAMUREȘEANĂ. TRADIȚII ȘI PERSPECTIVE, apărut la Editura Universității de Nord, Baia Mare, 286 p., ISBN 978-606-536-025-2, cu o Prefață, Onor sufletesc Jandarmului, citată, de regretatul Octavian Butuza, fie iertat. Din echipa de colaboratori fac parte: col. Ioan Hossu, preot militar dr. Daniel Achim, mr. Marin Teglaș, mr. Cristian Sabău, mr. Dan Solomon, cpt. Ioan Tălpășan, cpt. Mihai Haiduc, cpt. Sergiu Tomoiagă, cpt. Dan Pop, lt. Mirela Avram, plt. maj. Aurel BELE și sg. maj. Simona Todoruț.

Mulțumesc, pentru toate bucuriile dăruite, Jandarmeriei! Și pentru că poetul tot poet este, voi finaliza toate acestea, cu un vers din poezia Inimă de jandarm, din volumul Încercări desculțe: ,,îmi iau LA REVEDERE și vă spun SĂ TRĂIȚI!"

LA REVEDERE, JANDARMI!

LA REVEDERE, JANDARMERIE!

Chiuzbaia, 12 iulie 2021

Plt. adj. șef (rz.) Aurel BELE, cel care semnează cu pseudonimul Vasile BELE

INTERVIU cu poetul, militarul şi starostele VASILE BELE

AUREL BELE - Pseudonim: Vasile BELE / INTERVIU- START REPORTOFON Pasionat de studierea și cercetarea folclorului și a lăzii de zestre maramureșene:

LIGYA DIACONESCU: - ,,Studiind” profilul scriitorului VASILE BELE, am citit într-un număr al ziarului “NAȚIUNEA” un portret al său, realizat de Romeo Tarhon, care îl descrie atât de bine: “Vasile Bele – poet, militar și … staroste - Vasile Bele este născut la 20 martie 1970, trăiește în localitatea natală, Chiuzbaia, locul unde se regăsește cel mai bine, și activează de buni ani ca militar în Jandarmeria Maramureş. Este, totodată, masterand grupa Etnoturism Cultural – Universitatea de Nord, Facultatea de Nord, Baia Mare. Este un familist convins, cu soție și doi copii minunați, băiat și fetiță. Vasile Bele este pasionat de o ocupație mai rară: stărostitul la nunțile tradiționale … A organizat peste 600 de nunți de neuitat, specifice ritualului maramureșean. Deosebit de talentat ca poet, mereu inspirat și având grijă ca versurile create special pentru fiecare nuntă să fie personalizate, vesele și potrivite mirilor, rudelor și nuntașilor, Vasile Bele este, de fapt, un animator, un artist orator care dă savoare și culoare fericitelor petreceri, iubind și cultivând tradiţia şi folclorul românesc. „Ce poate fi mai frumos când realizezi că vocaţia şi harul tău îţi îndeamnă paşii înspre o treaptă superioară spiritului uman pe care noi toţi o numim creaţie“, mărturisește cu sinceritate scriitorul, autor al mai multor cărți inspirate din activitatea lui de staroste-poet. Ei … povestiți-ne în câteva cuvinte ce reprezintă stărostitul la nunțile tradiționale … și ce rol are starostele!

VASILE BELE: - Permiteți-mi, înainte de toate, să mulțumesc ziarului ,,NAȚIUNEA”, poetului Romeo TARHON, pentru minunatul articol, foarte frumos elaborat și întocmit, iar Dumneavoastră, distinsă prietenă să vă mulțumesc pentru oportunitatea de a fi cuprins în această antologie, așa cum vă mulțumesc pentru publicarea în prestigioasa și valoroasa revistă STARPRESS, de-a lungul timpului, iată, dovedind o colaborare și o susținere continuă de câțiva ani, încoace.

Pentru că veni vorba despre folclor, tradiții sau obiceiuri de nuntă moroșenești (din Maramureș, adică), vă mărturisesc faptul că ,,nunta fără staroste, nu e nuntă!” – o sintagmă auzită de foarte multe ori, în context tradițional. Rolul și rostul starostelui este unul profund, definitoriu, esențial aș mai adăuga. Cu el, (cu starostele, adică), începe ceremonialul nunții, cu el se termină. Între acest început și acest sfârșit de nuntă se derulează întreaga activitate a starostelui.

Azi, în context modern, gândindu-mă că mai sunt nunți și fără staroste, lumea îl confundă pe tradiționalul staroste cu M.C.-ul (englezesc), adică ,,maestru de ceremonii”. Total greșit, pentru că în niciun caz un M.C.-u, nu va face niciodată ceea ce face un staroste. Dar ce au în comun aceste două funcții – starostele (în context traditional) și M.C.-ul (în context modern)? Și unul, și altul vor organiza și vor conduce nunta, cu următoarea diferență – un M.C.-u, nu va vorbi niciodată, ceea ce vorbește starostele. El, starostele adică, va transmite, atât cât îi stă în putință, partea tradițională din ritualul de nuntă, fie în versuri, fie în proză … totul depinde de cât de bun orator este, pe când M.C.-ul, va puncta, scurt, clar, concis, strict la subiect doar momentele de organizare dintr-o nuntă.

Propun o trecere în revistă a cuvântului STAROSTE, prin consultarea DEX-ului, pentru a vedea cu exactitate, care este definiția și ce rol are starostele într-un ritual de nuntă. Starostele va vorbi în locul mirelui/miresei, fiind ales unul ,,dintre cei mai buni oratori”:

,,Iar de crezi că nu-i putea,

Vorbește prin gura mea!”,

sau:

,,Iar de crezi că ți-a fi greu,

Vorbesc eu în locul tău!”,

sau:                                                  

,,M-ai chemat, m-ai arvonit

Și-n locul tău am grăit,

Iartă dacă am greșit,

Iartă de n-am nimerit!”,

sau:

,,Mi-ai dat o arvună bună,

Să vorbesc o săptămână!”,

(texte/fragmente de nuntă din colecția – orația de nuntă, Vasile Bele). Uite că aceste vorbe nu pot fi spuse decât de staroste. Deci, starostele, va conduce în totalitate nunta, și lui i se vor supune toți nuntașii – muzica, socăcițele, mesenii, pentru că este ,,împuternicit al mirelui”. Tot starostele va cere părinților mirelui/miresei, aflați în calitate de socri mari/mici, să fie iertători, îngăduitori, înțelegători, sfătuitori și de acum înainte, și să-i dea pruncului (mirelui)/ fetei (miresei):

,,Părintească sărutare,

Creștinească binecuvântare,

Că nu-i prunc pe lume,

Să se nască,

Și să crească,

La părinți să nu greșească!”

Starostele va rosti rugăciunea de binecuvântare a nunții, în momentul de început al nunții, pentru că:

,,Orice lucru-n astă lume,

Se-ncepe cu-o rugăciune,

Tatăl nostru cum se spune!

asta în varianta în care printre invitații la nuntă, nu se află vreun preot. Ca o concluzie, starostele este sufletul întregii nunți! Cu starostele în fruntea alaiului, se va merge după nănași acasă, pentru a-i aduce acasă la mire/mireasă. Trebuie făcută următoarea remarcă – obligatoriu, la noi în Maramureș, fiecare alai (și al mirelui, și al miresei) are propriul staroste.  Aflat în fruntea alaiului miroilor, el va închina cu toată lumea ce iese în întâmpinarea alaiului, având mereu sticla de horincă, la îndemână. De fapt, sticla de horincă, este un ,,accesoriu” obligatoriu, în ceremonialul nunții, obligația morală, a tuturor participanților, este de a lua sticla și de a închina în cinstea miroilor:

,,Cu horincă de căldare,

Nu cu apă de pe vale!”.

La noi, în Maramureș, starostelui i se mai spune și ,,Mincinos” sau ,,Mincinosul”, pentru că, în contextul nunții, el preamărește, el laudă cu supra măsură pe toată lumea – socri, nași, mire, mireasă, socăcițe, muzică, dându-le o valoare mult mai mare, și toate astea pentru a da fast și măreție nunții, denaturând uneori adevărul – toate aceste fiind permise în cadrul nunții tradiționale. Orațiile de nuntă rostite se numesc ,,iertăciuni” sau (depinde zona folclorică) – bulciug, sau bolciug.

VASILE BELE

 BAIA MARE  VICTOR BABES 31/51 

TEL:0753-53.30.03

email  v_bele@yahoo.com

INTERVIU CU SCRIITORUL ŞI "JANDARMUL ANULUI" VASILE AUREL BELE

PARTEA a III-a

            G.D.: - Nici nu mi-am putut închipui că vom avea un dialog atâta de interesant. Sincer, la început, mă gândeam la unul mai simplu, doar câteva întrebări, structurate elegant, așa cum este obiceiul. Văd, că ulterior, din răspuns în răspuns, și din întrebare în întrebare, aflu lucruri la care nici nu m-aș fi gândit.

            A.B.: - Mă bucur că e așa! Când am vorbit la telefon despre acest interviu, credeți-mă și eu mă gândeam că vor fi doar câteva întrebări simple, răspunsuri, la fel, simpliste, dar uite cum se complică ,,din mers”, lucrurile. Ei, acuma că am ,,făcut lumină”, în ceea ce mă privește, cred că ar trebui să ne apropiem de final. Stau și mă gândesc dacă ar mai fi ceva de spus despre viața, profesia ori creațiile mele.

           

            G.D.: - Sunt ferm convins că dacă am mai avea timp, am mai găsi și întrebări dar și răspunsuri. Nu a fost deloc greu, ba dimpotrivă, totul a decurs extrem de liber, degajat, fără gram de emoție, așa cum îmi închipuiam. A fost o bucurie să dialoghez cu dumneavoastră, din acest punct de vedere.

            A.B.: -  Apreciez și eu efortul făcut de către dumneavoastră, pentru că lejer-lejer, degajat-degajat, a fost și un pic de greutate, haideți să recunoaștem. Am deplină încredere în dumneavoastră, domnule prieten Gelu Gragoș. Văd în dumneavoastră un om minunat și devotat profesiei, și mă bucur să te am ca exemplu de viață. Apreciez și voi aprecia mereu enorma muncă ce o depuneți, ca din acest punct geografic, nordul nostru atâta de frumos, noi  să fim cunoscuți, să fim citiți și de ce nu, să fim apreciați și recompensați, pentru ceea ce facem. A se vedea în acest sens, aparițiile multor scriitori maramureșeni în diverse antologii din țară, datorită ție, domnule! Este o muncă laborioasă ce necesită mult efort intelectual, dar și multă pasiune și dragoste pentru ceea ce faceți. Trebuie să recunosc, și chiar să spun, despre implicarea dumneavoastră în toată această activitate literară. Sunteți un om deosebit, dedicat profesiei, repet, convins că peste ani și ani, munca dumneavoastră va fi mult mai mult apreciată, și de ce nu, susținută de cei competenți și avizați.

            G.D.: - Fac toate acestea din drag, fără a aștepta ceva în schimb. Personal, consider că această-mi este menirea, așa că nu e nevoie să-mi mulțumiți. Mulțumesc, eu! Dar mai am încă ceva de lămurit, și nu vreau să-mi ,,scape printre degete”. Referitor la lansarea de carte ,,7 zile – 7 poeme”, de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș. În susținerea dumneavoastră, nu am vorbit decât despre doamne. Sunt convins că au fost și domni implicați în acest eveniment.

            A.B.: - Desigur! Și nu finalizam eu acest subiect dacă nu aduceam ,,un cuvânt de mulțumire”, domnilor ce m-au susținut. Și credeți-mă, am avut în jurul meu niște oameni deosebiți. Oameni care mi-au înțeles gândurile scrise, care mi-au înțeles emoția momentului, și care m-au ajutat să trec mult mai ușor prin toate astea. Nu a fost o greutate fizică, dar totuși a fost o responsabilitate, am mai punctat acestea. L-am ales drept moderator pe prof. Dragomir IGNAT, un om extrem de sever, obiectiv și talentat. Dumnealui a ,,gestionat” momentul cum nu se poate mai frumos. Trecerea de la un vorbitor la altul, în momentul lansării cărții, s-a făcut cu un adevărat profesionalism. Nu știu ce mă făceam, dacă nu aveam lângă mine asemenea oameni! Apoi, tot cu un cuvânt de mulțumire, mă voi apropia spre conf. univ. dr. Ștefan VIȘOVAN și Mircea FARCAȘ - domni, care mi-au fost profesori la Universitate în anii studenției. Îi știu și-i apreciez enorm, pentru toată muncă dumnealor, și ca dascăli, dar și ca oameni. Sunt adevărate exemple pentru societate. Exemple de viață, exemple morale, exemple de urmat. Sincer, mă așteptam să fie ,,mai duri”, să fiu probabil, ,,pedepsit și taxat”, așa cum făceau la facultate, dar atunci, așa trebuia să fie. Dacă așa nu era, nu cred că ajungeam azi, aici. I-am invitat cu mare drag, știind că părerile dumnealor sunt obiective, sensibile și reale. De asta și emoția evenimentului a fost mare! Au apreciat volumul din toate punctele de vedere – concepție, stil, construcție, structură. Și l-au numit ,,inedit”, dar așa și este. Așa am vrut să fie, iar Bunul Dumnezeu, m-a ajutat. Chiar mi-aș dori ca acest volum să fie citit de cât mai multă lume, și apoi, să încercăm, măcar să încercăm, să fim un pic mai buni, un pic mai prietenoși. Oricum, părerile dumnealor, vor apărea (n.a. dacă nu au apărut, deja!) punctate în presa locală. Le mulțumesc pentru susținerea și încurajarea primită, pentru sfaturile și părerile obiective. Dacă voi mai ajunge astfel de momente, aș vrea să-i rog, încă din această clipă, să-mi mai fie alături, așa ca până acum. Încărcat de emoție a fost și mometul când a fost poftit la cuvânt, Gheorghe URSAN – redactorul șef adjunct al revistei Din vatra satului, unul dintre membri fondatori ai acesteia, fost militar în termen, în Jandarmeria Maramureș. Nu în ultimul rând, mă voi opri, spre a-i mulțumi, bunului meu prieten, doctorand, la această dată (2013), poet și scriitor, profesor Nicoară MIHALI. Un om vrednic de toată lauda, pentru întregul efort și pentru toată munca pe care o depune în slujba oamenilor și a cetățenilor, așa precum noi, jandarmii. De asta mi-am dorit să fie și dumnealui alături! Are cărți de poezie extrem de valoroase, are cărți și studii de cercetare în domeniul etnologiei și etnografiei. Dumnealui a făcut frumos trecerea de la folclor la literatură, sau de la literatură la folclor - sensibil, nobil, elegant. Vă mulțumesc, domnilor, tuturor, indiferent cum sau care a fost ordinea provocării la discuție. Vă mulțumesc pentru că v-ați rupt din timpul dumneavoastră, pentru a fi alături de mine, dar și de jandarmii mei dragi, la acest moment, dar și la aniversarea Jandarmeriei Române – 163 de ani. Ați fost și dumneavoastră contributori la aniversarea Jandarmeriei Române. Nu cred să fi uitat, în acest momnet, pe cineva, iar dacă am uitat, îmi cer scuze, cu promisiunea că voi reveni cu o ,,erată”. (n.a. glumind!).

            G.D.: - Foarte frumoase cuvinte! Mă bucur că ai avut o asemenea susținere. Oameni de  elită – harnici ostenitori, fiecare în parte, pe tărâmul literaturii și literelor. Curajos ați fost, domnule plutonier adjutant Aurel Bele, să vă ,,aventurați” în acest demers. Repet, ți-ai ales extrem de frumos oamenii care să te susțină. Și, au făcut acest lucru la înălțime, așa cum le stă dumnealor în caracter. Dascăli severi și obiectivi, oameni de cultură, devotați dar, din această clipă, și prieteni ai jandarmilor. Critici autorizați sau avizați, astfel încât părerile dumnealor cântăresc extrem de greu în mediul literar.

            A.B.: - Așa este! (râzând!) Mi-am ,,asumat” acest risc, gândindu-mă că părerile dumnealor vor fi sincere și adevărate, așa cum îmi doresc să fie lumea din jurul meu – una curată și sinceră. Într-un fel, am adaptat și cartea cu invitații, dar și invitații cu ea. E valabilă și una și alta. Știu că fiecare în parte urăște minciuna și omul parvenit, urăște fățărnicia și nemernicia vieții. În schimb, chiar ei recunosc faptul că, iubesc dreptatea, adevărul, moralitatea, lucrul bine făcut, iubesc frumusețea. Acesta a fost și motivul pentru care i-am poftit în susținerea mea. Iubesc valorile morale ale vieții, și luptă pentru apărarea lor. Doamne ajută! De la ei am învățat și eu, și voi prețui astfel de oameni! De asta s-a născut și cartea ,,7 zile – 7 poeme”, ca un manual de bună purtare. Să nu faci aia, să nu faci cealaltă, ... lucruri rele, nonvalori, de-altfel. Sau, să faci așa, ... sau așa, ... sau așa ... așa cum am vrea pentru a ne fi bine. Nu spun mai multe, pentru că las cititorilor această curiozitate.

            G.D.: - Oare ce ar mai fi de adăugat unei astfel de confesiuni literare?

            A.B.: - (n.a. fără a-mi da răgaz să mai spun ceva!) Cred că și așa am spus multe! Știu că nu se va întâmpla să trăim într-o lume așa cum apare în carte, niciodată, dar de ce să nu ne-o dorim, măcar. Cu atâta să rămânem! Îmi pare rău că văd în jurul meu oameni care suferă, oameni care jignesc, oameni care împrăștie cu noroi în unii și-n alții, tocmai pentru ca ei, sau imaginea lor, să fie în prim-planul vieții. Moral, asemenea oameni, sunt numiți ,,fără caracter”. Nu doresc, copiilor mei, și nici copiilor noștri, o astfel de lume. Dacă noi n-am avut, sau n-avem, parte de așa ceva, măcar lor să le fie mai bine. Să-i creștem pentru o lume mai bună – a înțelegerii, a respectului reciproc, a respectului pentru valoarea morală, în general. Dacă așa s-ar întâmpla, atunci lumea ar fi fericită, bucuroasă, prietenoasă, bună, plină de încredere. Și, cred că s-ar putea spune încă multe, doar legat de aceste idei sau principii, dar haideți să-i lăsăm și pe alții să-și dea cu părerea. Poate, așa, după citirea cărții, putem doar să încercăm. Facem o asociație, și luptăm împreună, pentru aceste virtuți!

            G.D.: - Cum trecem prin viață?! Uneori ... dar mă rezerv să mai adaug ceva. Mă gândesc la ,,asociația” despre care vorbeați. Ar fi minunat. Aș fi curios să văd câți dintre noi se vor alătura unei astfel de idei. Desigur, ideea de asociație este pur metaforică, fictivă.

            A.B.: - Chiar la asta mă gândesc și eu. Oare câți am fi? Și am fi, pentru că mai sunt oameni care judecă ori gândesc obiectiv. Mai sunt oameni care doresc ceea ce dorim și noi. Poate este un semnal, poate un punct de pornire. Un avertisment către cei ce suntem, un apel spre/către o lume mai bună. Așa am conceput cartea în sine, pe motiv că urăsc necinstea, nedreptatea, nemerniciile, fățărniciile vieții.

            G.D.: - Am răsfoit cartea, dar de citit doresc s-o citesc în liniște tocmai pentru a-i înțelege profunzimea mesajului, și-atunci desigur voi puncta și eu apariția ei. Deocamdată pot spune că mă bucur că am primit și eu un exemplar cu dedicația și autograful autorului. Ne apropiem de finalul ,,finalului” acestui interviu. Domnule Jandarm al Anului, dorindu-vă să ajungeți și ,,Poetul Anului”, vă mulțumesc pentru răbdare și amabilitate. Să vă dea Dumnezeu ceea ce vă doriți. Vă las pe dumneavostră să faceți finalul acestui interviu, care s-a întins, iată, pe câteva pagini bunicele. Finalul vă aparține, în totalitate ...

            A.B.: - Este rândul meu? Iar? Cum aș putea finaliza altfel ... decât gândind pozitiv! Cred într-o lume bună. Cred că mesajul cărții, (și chiar îmi doresc), va fi înțeles așa cum l-am transmis. Cât despre păreri – există și pro și contra, și personale și mai puțin personale – sunt pregătit să le primesc și să le duc și pe cele bune și pe cele rele. Mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în mine. Sper să nu-i dezamăgesc, dimpotrivă, să fiu mai ferm și devotat profesiei,  obiectiv în scris. M-aș bucura să nu dezamăgesc prin scrisul meu, să încurajez și să susțin cât pot ideea de dreptate și adevăr. Vă mulțumesc și dumneavoastră, domnule Gelu Dragoș pentru răbdare. Nu știu dacă m-am ridicat la măsura așteptărilor. Cel puțin îmi place să cred că așa e! Vă doresc sănătate, dumneavoastră și familiei dumneavoastră, succes în ceea ce faceți, salutări ,,cordiale” juniorului. Este talentat. Se vede că seamănă cu cineva din familie. (râdem amândoi!). Să vă vedem cât de des și cât de mult pe acest segment. Știți cum se spune că ,,unde-s doi puterea crește”, așa e și la dumneavoastră. Aveți cine să ducă mai departe dragostea pentru poem și pentru literatură, în general. Salut cititorul și-i doresc doar bine. Să vedem încă un vis împlinit ... și de ce nu, la mai multe împliniri literare, tuturor! Doamne ajută!       

Aprilie 2013

         A consemnat prof. GELU DRAGOȘ și a răspuns plutonierul adjutat AUREL BELE, cel care de ani buni, își semnează creațiile cu pseudonimul VASILE BELE

INTERVIU CU SCRIITORUL ŞI MILITARUL - VASILE AUREL BELE - JANDARMUL ANULUI ÎN 2013 ! (II)

                                             Partea a II-a

 

    G.D.: - Vasile Aurel, ne-am luat cu „vorba dulce” despre ceea ce înseamnă familia şi copilăria pentru un român adevărat ca tine dar nu mi-ai spus nimic despre un eveniment la fel de important din punctul meu de vedere ca prezentarea cărţii tale de poeme, şi anume, faptul că, ai fost declarat "Jandarmul Anului", un trofeu la care au râvnit şi alţi colegi de-ai tăi!

A.B.: - Urmează! Şi sunt pregătit să răspund tuturor întrebărilor. După cum foarte bine se ştie, în fiecare început de aprilie, Jandarmeria Română, este în sărbătoare. Anul acesta, de exemplu, se aniversează 163 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, prilej cu care în fiecare inspectorat din ţară se organizează activităţi specifice. Una din aceste activităţi, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş, a fost şi organizarea unei lansări de carte, şi, cu toată modestia de care pot da dovadă în această clipă, spre bucurie, mie mi-a revenit sarcina să fiu implicat, după ce comanda inspectoratului şi-a dat acceptul. Credeţi-mă pe cuvânt, că nu mai ştiu ca în Inspectoratul nostru să mai scrie cineva, iar dacă aşa ar fi, chiar m-aş bucura. Deci, într-un fel, sunt ,,unicat”, şi vă rog să puneţi ghilimele de rigoare, să se înţeleagă gluma mea. M-aş bucura dacă ar fi mai mulţi jandarmi cu astfel de aptitudini şi calităţi, dar cu regret, văd că nu sunt. Probabil, pe ici pe colo, jandarmii mai cochetează cu poemul, dar din cauza emoţiilor încă nu au ieşit la rampa lansării, aşa cum am făcut eu. Dar şi eu împlinesc anul acesta 10 ani de la prima lansare de carte, că de scris am scris cu mult înainte. Dar atunci am avut curajul de-a pune într-un prim volum gândurile mele, aşternute pe ciornă. Se întâmpla în anul 2003, dar cartea, din motive financiare a apărut abia în anul 2005. Şi  Gelu Dragoş, să vă mai spun un secret, de fapt un lucru ce m-a încurajat şi bucurat şi mai mult: maramureşenilor noştri nu le este străin Concursul şi Festivalul de literatură de la Cicârlău -  Festivalul de poezie  ,,Vasile Lucaciu”. Îl ştiţi doar, un festival extrem de bine organizat şi pretenţios. În acel an, eu, la secţiunea folclor, am participat cu câteva poezii de nuntă, iar juriul cu severitatea bine-ştiută, a decis ca şi eu să fiu premiat la această secţiune, alături de alţi concurenţi. Am primit drept premiu – publicarea manuscrisului de debut, lucru care nu s-a întâmplat niciodată, din lipsa fondurilor. În aceea vreme la Centrul Creaţiei Populare lucra şi domnul profesor Iuga Dumitru (actualmente pensionar) cel care semnează cu pseudonimul Ioan Bogdan. Cu dumnealui am discutat şi am convenit ca poeziile şi oraţiile de nuntă cu care am participat la concurs, dar şi cele ale întregului manuscris, din lipsa fondurilor, să fie publicate în revista Memoria ethnologica – motivându-se că, deocamdată, cu-atâta mă pot ajuta. Şi asta a contat extrem de mult. Aşa că printre alte articole, ulterior publicate în această revistă extrem de interesantă, mă bucur că sunt și eu publicat. Revin, și concluzionez – volumul meu de debut, a fost premiat la Festivalul de poezie ,,Vasile Lucaciu”, de la Cicârlău. Cartea am publicat-o doi ani mai târziu, dar cu surse proprii de finanțare, fără a mai implica și instituțiile care mi-au promis, din motiv că mereu se plângeau că nu au fonduri, că nu sunt bani.

G.D.: - Mai cunoaştem cazuri de acest gen, din păcate la acest festival, dar nu stricăm dialogul! Vă rog!

A.B.: Concluzionez atunci! Ba mi se cerea să mai am răbdare până vor fi bani, şi uite aşa, nu am avut răbdarea care şi-ar fi dorit-o dumnealor, şi am intrat eu în joc. Mi-am asumat răspunderea publicării manuscrisului, ajutat de Editura şi Tipografia de nivel naţional EUROTIP, din Baia Mare. Aici, am găsit oameni absolut minunaţi, care mi-au înţeles dragostea şi pasiunea pentru carte şi poezie. Am doar cuvinte de apreciere, mare laudă la adresa dumnealor. Dumnezeu să le dea sănătate! Uite aşa am debutat! Nu vă spun povestea fiecărei cărţi, deşi, credeţi-mă fiecare carte are câte o poveste a ei. Am vrut doar să punctez debutul meu. Aici, o enormă contribuţie, au avut şi cei din Jandarmeria Maramureş, cei care erau la comanda Batalionului de Jandarmi, pentru că nu eram încă Inspectorat. Dumnealor m-au înţeles şi m-au sprijinit în demersul meu. Rezultatul?  După atâţia ani de la debut, mă întorc iar la Jandarmerie să lansez o altă carte. Am lansat prima carte, cea premiată la Cicârlău, ,,Poezia nunţilor pe Fisculaş”, volumul I, iar acum ,,7 zile – 7 poeme”, cea de-a zecea carte, în ordinea apariţiei lor. Le mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă această întâlnire.   

G.D.: - Este o poveste frumoasă, pe care, trebuie să recunosc, eu nu am ştiut-o! Am ştiut datorită doamnei Gârbea de premiul obţinut la Cicârlău, am citit despre lansarea de carte de la Jandarmeria Maramureş (undeva prin 2005), pentru că s-a reliefat în presa acelor timpuri acest eveniment. Deci, prima carte şi a zecea ... mergem din 10 în 10?!

A.B.: - Deja eu am făcut primii paşi! Probabil că da! Le voi spune cititorilor şi fanilor, că de-atunci, adică de anul trecut (n.a. 2012) de când am editat şi tipărit carte ,,7 zile – 7 poeme”, am mai pregătit două, care în acest moment se află în tipografie. Sunt pe drum către cititori. Deci, în premieră, volumul ,,Clepsidra. Poeme către cei dragi”, este pe drumul cel bun. Cu susţinerea jandarmilor, cu susţinerea dumneavoastră, spre bucuria mea. Mă întorc, totuşi, la volumul lansat la Jandarmerie, dar credeţi-mă, încă mă încearcă emoţia acelui moment. Să nu întrebați de ce? Lucrurile astea sunt foarte delicate. Mai ales când eşti legat și de altceva sau altcineva. Aici, am fost ,,legat”, dar a se înțelege ,,legat sufletește”, de arma jandarmeriei, sub tricolorul căruia lucrez de 21 de ani. De fapt, din anul 1992. Mă gândeam, ferească Sfântul, ca nu-care-cumva, prin acțiunea mea, să fiu înțeles greșit, și să știrbesc imaginea Jandarmeriei, pe ansamblu. E o problemă, pe care mi-o pun mereu. Probabil, e un fix de-al meu. Dar, iubesc prea mult ceea ce fac, și când îmbrac haina militară, și când scriu, și-mi doream, să iasă lucrurile sub emblema perfectului. Nu să trag în jos Jandarmeria, nu! Dimpotrivă, dacă pot, s-o înalț, s-o ridic, sau s-o păstrez cel puțin, la echilibrul în care este. Dacă pot s-o mai ajut cu ceva bun, foarte bine, îmi spun mereu. Uite că aici a fost o acțiune foarte reușită, bine primită și apreciată de toată lumea. Sincer, nu mă așteptam la reacția asta.

G.D.: - Vă înțeleg perfect, pentru că știu ce implică o astfel de inițiativă. Emoții puternice, multă implicare și dăruire. Mai ales, așa cum ați spus, când ești legat și de altceva.

A.B.: - Prin această lansare, m-am văzut implicat, efectiv, sută la sută, la promovarea imaginii Jandarmerie Maramureș, dar nu numai, ci a întregii Jandarmerii, tocmai știind că va fi presă, vor fi televiziuni, și toate acestea, nu vor rămâne doar pe plan local, ci vor depăși granița județului. Vor fi auzite în întreaga țară. Am avut emoție în ceea ce privește evenimentul și contextul lui. Dar, ce m-a ajutat cel mai mult, aici, a fost, încrederea în carte, în volum. Mereu am simțit că acest volum este așteptat! Sincer. Are și o construcție aparte, nu e unul ca oricare, așa cum ne imaginăm noi cărțile cu poeme. Am avut parte de-o idee inedită, zic eu. Fiecărei zi din săptămână, i-am dedicat un poem, o poezie. Dacă vă uitați la cuprinsul cărții, acolo apar doar șapte titluri, chiar așa întitulate: - poemul de luni, poemul de marți, ...

G.D.: - Interesantă abordare, într-adevăr! Ideea concepției poemelor mă duce cu gândul la literatură universală, și la  Joseph Rudyard Kipling, cel care a scris în acest fel câteva poeme.

A.B.: - Pe drept cuvânt, acest autor din literatura universală, mi-a fost exemplu în concepția volumului. Pe ideea lui absolut minunată, mi-am construit și eu ,,imperiul de poezie”, cum l-a numit atâta de minunat, în momentul lansării, doamna Florica Bud, director al Institutului Cultural Român, filiala Maramureș, președinta Cenaclului Scriitorilor. ,,Imperiul de poezie ...”, cuvinte sensibile de altfel, dar de-o încărcătură emoțională fantastică. Și-așa am început a prezenta și pe cei care mi-au fost alături la eveniment, adică cei ,,din viața civilă”, alături de ofițerii și subofițerii Inspectoratului. Emoția a fost cu atât mai mare, văzându-i, pentru că îi respect pe fiecare. Pentru fiecare am o stimă deosebită, și mai cred, că fiecare în sinea dumnealui s-a gândit la ce-am gândit eu – promovarea imaginii instituției noastre.

G.D.: - Vorbe sincere, din suflet, şi spun asta, gândindu-mă la doamna Florica Bud, care mereu are o atitudine obiectivă, în ceea ce privește poezia, sau literatura în general. Doamna Florica Bud, nu aduce laudă decât acolo unde se merită, acolo unde, într-adevăr, volumul trebuie prețuit și apreciat. Este adepta unei literaturi de calitate, care se prezintă cu energie. O cunosc, o știu cât este de pretențioasă cu acest segment, și-o apreciez pentru tot ceea ce face pentru Maramureş.   

A.B.: - Vezi! Exact aceasta a fost și problema mea. Mi-era un fel de ,,frică” de reacția celor chemați la susținerea cărții. O frică, soră cu emoția și timiditatea, dar, repet, mereu am crezut în poemele celor șapte zile. Dar, vedeți, fiecare are dreptul la o părere. Nu poți discuta niciodată părerile altora, și nu te poți îndoi de ele. Am avut deplină încredere în doamna Florica Bud, tocmai din aceste considerente ... un om drept, cinstit, sincer și obiectiv. Astea îmi dădeau putere de-a merge mai departe. Și-acum, lăsați-mă, să-i mulțumesc pentru susținerea și vorbele de laudă! Nu mă așteptam, la atâta bucurie. Nici nu m-ar fi mirat, dacă oricare dintre cei chemați în susținerea cărții, dar și a mea, să aibă păreri contrare. Sunt fericit că pot spune despre cele șapte poeme, că au fost primite așa cum se cuvine de către iubitorii de poezie. Ce să mai zic, Doamne ajută, tot așa!

G.D.: - Doamna Florica Bud, director I.C.R., filiala Maramureș! Cine altcineva a mai participat, și care au fost părerile dumnealor?

A.B.: - Fac referire tot la doamne, pentru că așa mi se pare moral, să fie, deși nu asta a fost ordinea în care au fost invitați să-și spună părerea. M-am bucurat, și chiar i-am simțit din plin prezența pozitivă, prin energia degajată, a poetului popular Marița Grigor, cea care a debutat în volum de poezie la 70 de ani. Dar, asta este o altă poveste! Am ținut neapărat să fie și dumneaiei prezentă din mai multe considerente, și anume: - curajul de-a privi viața așa cum e. Și cu cele bune și cu cele rele. Marița Grigor este un exemplu de demnitate și de luptătoare în viață. Am vrut s-o arat jandarmilor prezenți, pentru că și noi, prin natura profesiei, trebuie să fim curajoși, luptători, fermi, demni. Consider, deși starea de sănătate îi este mereu sub semnul întrebării, că a fost atins scopul propus. Din cauza emoțiilor și-a trăirii momentului prea puternice, Marița Grigor, n-a apucat să spună prea multe, dar ajunsă acasă, după eveniment, a luat pix și hârtie, și și-a lăsat sufletul să zboare și să se exprime cum și cât poate mai sincer. Ulterior am postat, și dumneavoastră m-ați ajutat enorm, și pe blogul revistei Izvoare Codrene, și pe site-ul revistei Jandarmeria Română, părerea poetului popular. Acestea apar în format electronic, pe site, putându-se citi oricând. Vă mulțumesc și pentru această implicare.   

O altă prezență feminină, extrem de obiectivă, a fost doamna Viorica Găinariu Tazlău – maramureșeancă prin adopție, de câțiva zeci de ani. Recunoscut epigramist, membru fondator al revistei de Epigrame Spinul, din Baia Mare, cea care, atunci când a fost invitată să ia cuvântul, a și citit din creațiile dumneaiei, extrem de proaspete, scrise atunci, chiar în momentul derulării evenimentului. Catrenele doamnei Viorica, deja au fost publicate în revista Jandarmeria maramureșeană, 2013. Le mulțumesc și în această clipă, pentru cuvintele frumoase rostite, la adresa poemelor, la concepția inedită a cărții, la adresa mea.

G.D.: - Doamne talentate, cu inspirație de moment, dar și domni ... alături de gl.bg. Lucian Irimuș, inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș. Și totuși ... Jandarmul Anului!

A.B.: - Voi începe să-i mulțumesc domnului gl. bg. Irimuș, pentru toată susținerea. Dar și pentru încrederea avută în mine. Dacă așa nu era, nu cred că aproba activitatea cu lansarea de carte. M-am bucurat să am alături de mine asemenea oameni, ,,domni mari, învățați”, cum i-a numit poetul popular Marița Grigor. Așa și este! A crezut și dumnealui în mine, ca om, ca jandarm, ca profesionist. Probabil toate astea adunate, au dus la numirea mea ca ,,Jandarm al Anului”, deși fiecare jandarm și-a adus contribuția la promovarea imaginii Jandarmeriei Maramureș, cum au știut mai bine. Suntem exemple pentru societate, de curaj, demnitate, dăruire. Sunt mândru de această distincție, chiar dacă este onorifică, și-o dedic tuturor colegilor de armă. Consider că e meritul fiecăruia, nu doar al meu personal, dar soarta a decis ca eu să-l primesc în acest an. Mă onorează și l-am primit cu cinste și cu emoție, pentru că nu mă gândeam că voi ajunge vreodată, nici să fiu nominalizat, la un așa merit. Le mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în mine, și promit în păstrarea acestuia cu cinste și demnitate. Mereu, voi avea drept exemplu, asemenea oameni precum: gl. bg. Irimuș, col. Hossu Ioan sau lt.col. Tălpășan Ioan (cei din comanda unității), dar și exemple precum: mr. Pop Adrian, lt.col. Ilieș Petre sau mr. Pop Dan. Tot așa pot să-l numesc exemplu pe domnul mr. Tomoioagă Sergiu. Dar și colegi subofițeri, precum plt. adj. șef Andreica Alexandru, plt. maj. Silaghi Florin Vicențiu sau plt. maj. Ștefan Monica. Sunt doar câteva nume, sau câțiva din cei care pot fi dați exemple. Și, uite că sunt dați! Lista este mare și lungă, și mă gândesc acuma la fiecare în parte, ofițer sau subofițer, din cadrul Inspectoratului. Credeți-mă, dragilor colegi, că vă am pe fiecare în suflet și-n gând, în această clipă, poate și de bilanț sufletesc. Mă gândesc la dumneavoastră, indiferent din ce structură organizatorică faceți parte (ordine publică, pază și protecție instituțională). Nu pot trece cu vederea, ori să-i uit, pe cei care ne-au fost comandanți, iar acum sunt cadre în rezervă sau retragere. Mulți dintre ei, sau fiecăruia în parte, vin și le mulțumesc pentru tot sprijinul de care ne-am bucurat, atunci când dumnealor erau în funcție. Nu numai eu, ci întreg colectivul de jandarmi. Cu bucurie voi mărturisi că-l am în suflet pe col. Matei Vasile (fost comandant), col. Dod Vasile (fost șef de stat major), dar și pe col. Aron Dumitru, Crișan Nicolae, col. Chindea Aurel sau Cupșa Cornel – fie iertat, Doamne, dar și pomenit numele dumnealui. Sunt doar câțiva deși lista este mare și-aici. Tot cu respect mă întorc și spre col. Cărăjan Ioan sau maistru militar Muntean Gheorghe (meșterul Gigi – cum îi spuneam noi!). Iertare, dar va trebui să mă opresc, deși lista mea este mult mai mare. În felul său fiecare, ne-a ajutat să răzbim în sistemul militar, care este așa cum este. Este cum îl știm, dar din afară toate par frumoase. Ne-au certat atunci când a fost nevoie ori a fost trebuință, ne-au lăudat când a fost cazul. Nu aș vrea să spun, pentru ,,a nu părea prea pompos”, că ne-au îndrumat pașii pe drumul carierei militare, dar așa a fost cu adevărat. Și la noi este ca în orice domeniu, ba parcă și mai greu, pentru că aici trebuie mereu să fii corect, concret, obiectiv, sincer și pregătit. Acum îmi dau seama, iar, de trecerea prea grăbită a anilor, cum despre unii deja se vorbește la trecut – col. Cupșa Cornel, de exemplu – un om excepțional, un adevărat profesionist. A plecat la ceruri, mult prea devreme. Probabil,  Dreptul Dumnezeu, avea nevoie acolo, în ceruri, de-un om destoinic, un militar desăvârșit, un profesionist adevărat. 

G.D.: - Mă bucur că pot auzi vorbindu-se despre oamenii militari în felul acesta. De ce? Se știe, și nu are rost să ne ascundem după deget, cum se sfârșesc sau care sunt relațiile dintre militarii în termen și cadrele active. Evident aici nu este cazul, dumneavoastră fiind cadru activ, coleg de serviciu cu ofițerii, care, confrom statutului, vă sunt șefi – direcți sau indirecți. Vorbesc, doar din perspectivă unui începător al carierei militare.

A.B.: - Dau anii în urmă, și mă gândesc, la cum era atunci, când alergam plin de speranță și încredere, să mă angajez la Jandarmerie. Nu eram băimăreni în aceea perioadă, ci sediul ne era la Șomcuta Mare, unde după angajare, chiar am făcut naveta. Ulterior ne-am mutat de tot în Baia Mare, dar astea sunt lucruri pe care istoria le-a notat deja, din punctul meu de vedere, fiind niște date de referință istorică. Au trecut 21 de ani de-atunci. Sincer, nu am crezut că voi ajunge, să împlinesc atâția ani, în sistemul militar. Pentru că am făcut destule de-a lungul anilor. Și bune și rele! Doar adineaori vorbeam de cele bune și de cele rele. Aici m-am văzut și pe mine. Eu nu am fost nici prea rău (dacă așa eram plecam din sistem), dar nici prea cuminte și nici prea cu minte (dacă așa era, alta era situația azi), zic eu. Profesional, m-am maturizat, alături de jandarmi, alături de șefii direcți sau indirecții, în timp ce unii veneau, iar alții plecau din sistemul militar. Am avut întotdeauna o dragoste aparte pentru acest serviciu, pentru ținuta de jandarm, pentru munca acestuia. Dar credeam (și probabil mai cred!), că va fi mai bine. Nu vreau să judec, dar lucrurile nu merg înspre mult bine, și noi trebuie să ne recunoaștem și punctele slabe – cadrul legislativ precar și mereu în schimbare, lipsa fondurilor sau a banilor... și câte-or mai fi! Nu le analizez pentru că sunt alții puși să facă această muncă.

G.D.: - Chiar e un moment aparte. Nu credeam că aveți să ne mărturisiți atâtea lucruri interesante, fiecare în felul său. Din păcate, și datorită spațiului, va trebui să le spunem cititorilor că va urma și un episod, trei, al acestui interviu, pentru că, nu cred să fi epuizat întrebările  la care mă gândesc, ori la care mă gândeam.

A.B.: - Vă stau la dispoziție, atât cât doriți. E o bucurie să povestesc, dar și să întorc roata amintirilor și a anilor. Acuma sunt cuprins de bucuria și de emoția evenimentelor, care vrem nu vrem, ne marchează existența. Sunt mândru că sunt jandarm! Sunt mândru că am asemenea exemple de viață. Sunt mândru de realizările personale, dar și în plan profesional. Mă bucur să pot spune toate astea cu sinceritate și curaj, cu demnitate și corectitudine.

G.D.: - Și pentru că tot m-ați rugat să prefațez următoarea carte, vă mărturisesc, domnule Aurel Bele, alias Vasile Bele, că toate acestea doresc să fie prefața la care nici nu te gândeai. Mai ales că avem atâtea motive de discuție ...

A.B.: - Deci, m-ai păcălit! La modul frumos! Intuiam eu ceva, dar furat de ideea aniversării celor 163 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, și ideea de ,,Jandarm al Anului”, am avut deplină încredere în dumneavoastră (n.a. râdem!). Următoarea carte pe care o am în curs de pregătire, adică își așteaptă rândul să fie publicată, este precum bine știi, ,,Încă un gând. Taine”. 

G.D.: - Tocmai la asta m-am și gândit. ,, ... Taine”. Ei uite, că nu vor mai fi taine. Vor fi adevărate destăinuiri cu și despre autor, cu și despre viața de jandarmerie, cu un poet jandarm. Adunate, nu fac altceva decât să ne arate cine este, așa cum am specificat la începutul acestui interviu, Vasile Bele. Abia acum am aflat că el este una și aceeași persoană cu plutonierul adjutant Aurel Bele.

A. B.: - Perfect adevărat! Și mai spun ceva ... dă, Doamne, ca și această carte să fie lansată la Jandarmerie, cu mândrie și bucurie. De ce nu? Dar să sperăm într-un cadru festiv așa cum se obișnuiește, dar fără a mai implica și o altă manifestare, știind cât de mari și multe sunt emoțiile mele. Gândiți-vă și la sufletul meu! (n.a. și iar zâmbește, împlinit).

Nota noastră. Partea a treia a interviului cu "Jandarmul Anului 2013" - Vasile Aurel Bele - în exclusivitate, la începutul acestei săptămâni. 

Scriitorul Vasile Bele poartă în suflet lumea satului de odinioară

  Trebuie să recunosc că acest articol despre poetul, folcloristul, starostele, militarul şi prietenul Vasile Bele trebuia să-l fi scris mai demult. Numai că eu, pe prietenii mei dragi, din cauza timpului care nu ne ajunge mai nou, a comodităţii uneori sau temerii că nu o să scriu bine despre persoana apropiată sufletului meu, întotdeauna îi las la urmă, în ideea că ei mă vor înţelege sau mă vor ierta mai uşor. Nu ştiu de ce păcătuiesc în acest fel dar vă rog pe dumneavoastră cei care citiţi aceste rânduri să nu o faceţi. E cel mai mare păcat.

     Poetul Vasile Bele s-a născut la 20 martie 1970, trăiește în localitatea natală, Chiuzbaia, locul unde se regăsește sufleteşte cel mai bine, unde îşi încarcă bateriile cu fiecare anotimp ce se scurge peste umerii drepţi. Activează de ani buni ca militar în Jandarmeria Maramureş şi concomitent este masterand, grupa Etnoturism Cultural – Universitatea de Nord Baia Mare. Este un familist convins, cu soție frumoasă și doi copii minunați, băiat și fetiță.

    Vasile Bele este pasionat de o ocupație mai rară şi totodată grea şi fascinantă, stărostitul la nunțile tradiționale…A organizat peste 600 de nunți de vis, specifice ritualului maramureşean şi a văzut tot atâtea mirese fericite! Niciuna n-a fugit în noaptea nunţii cu un altul... În acest sens a şi scris împreună cu Gheorghe Ursan în 2012 la Editura Eurotip cartea „Ghid practic de organizare a unei nunţi”(vol. I). Aşa cum v-aţi dat seama din titlul cărţii, cei doi autori nu omit nici un moment al pregătirii acestui eveniment unic în viaţa unui om – nunta: de la oraţia de nuntă, iertăciunile,  plecatul la nănaşi, la părinţii mirilor, apoi tipul de nuntă pe care mirii şi-o doresc, invitaţiile, alegerea locaţiei, a muzicanţilor („ţiganilor”), meniul, a alegerii starostelui, a fotografului şi cameramanului, răspunsul darului, etc.

    Talentat ca poet, mereu inspirat și având grijă ca versurile create special pentru fiecare nuntă să fie personalizate, vesele și potrivite mirilor, rudelor și nuntașilor, Vasile Bele este, de fapt, un animator, un artist orator care dă savoare și culoare fericitelor petreceri, iubind și cultivând tradiţia şi folclorul românesc. A publicat ”Căsnicia pasului”, primul volum de poezie al lui, foarte bine primit în rândul literaţilor maramureşeni, anul apariţiei 2005.  Ajutat de Fundaţia Culturală „Zestrea“ a scriitorului Nicoară Mihali, a publicat apoi ”Poezia nunților pe Fisculaș”, un prim volum despre obiceiurile nunților tradiționale maramureşene, apoi un al doilea volum… Carte premiată la Festivalul Naţional de poezie „Vasile Lucaciu” Cicârlău.  Au urmat „Încercări desculţe“, „Toponimia satului Chiuzbaia“, „Nunta ca întemeiere. Orația de colăcărie în poezia nunții“ și „Graiul şi scrierea din satul Chiuzbaia“.

     Dovedindu-se un scriitor prolific, Vasile Bele pregătește un nou volum de versuri, care se va numi ”Încă un gând. Taine”, cu poezii datate în diferite etape ale vieții lui de meditație și revelație lirică din ultimii ani. Pe unele dintre ele le puteţi citi în premieră pe blogul revistei culturale „Izvoare Codrene” accesând http://izvoarecodrene.blogspot.com/

     Fiind un om sensibil şi generos în acelaşi timp, a tipărit în 2011 la aceeaşi editură, Eurotip, a prietenului nostru Pamfil Godja, o carte de suflet şi spre mângâierea celor care au cunoscut-o şi i-au apreciat cântecele: „Veronica Crăciun Perşe – un suflet printre stele”.Este vorba aşadar despre cea care a plecat prea repede să colinde printre stele, interpreta de muzică populară Veronica Crăciun Perşe, în data de 2 februarie anul trecut, în urma unui accident vascular cerebral. Solista s-a născut în 12 noiembrie 1961 în Petreasa, judeţul Bihor şi a debutat în 1977 la Festivalul Folcloric „Mândru-i cântecu-n Bihor”, obţinând Marele premiu. S-a stabilit în urma căsătoriei cu Vasile Perşe în Baia Mare şi a fost mulţi ani membră a Ansamblului Naţional „Transilvania”.

      Dacă regret ceva mult este faptul că nu am putut răspunde invitaţiei amicului Vasile Bele de a fi prezent la lansarea cărţii lui: „Silvia Tămăşan – născută în zodia cântecului. Amintiri din viaţa artistică”, prezentată în data de 21 februarie 2011, în sala Teatrului de Păpuşi Baia Mare deoarece evenimentul se desfăşura concomitent cu un altul al Clubului epigramist „Spinul” de la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”unde sărbătoritul era profesorul Romulus Filip şi ...eu!

   A reuşit cu eforturi însemnate să tipărească trei numere din revista socio-culturală de promovare a valorilor tradiţionale, deci, câte una în fiecare an „Din vatra satului”. Cu atât este mai lăudabil gestul lui Vasile şi al colaboratorilor săi cu cât vorbim de sate care se află în apropierea oraşelor Baia Mare şi Baia Sprie, oraşe ca multe altele din România care au tendinţa de a „fura” din identitatea, frumuseţea şi candoarea satului de odinioară. De altfel, în „Cuvânt la început de drum...” redactorul şef Vasile Bele afirma: „...revista va promova autenticul şi frumosul din tradiţiile noastre strămoşeşti”.Continuă apoi: „...Vom colinda, atunci când timpul ne va permite, satul tradiţional, pentru a-i căuta valoarea. O vom găsi şi-o vom prezenta în paginile revistei DIN VATRA SATULUI – un nume cât se poate de frumos.(...) Vom cerceta satul tradiţional, care, încă nu are o identitate. Prioritate vor avea acele vetre de tradiţie, în care, încă există monografie realizată sau tipărită”. Rubrici deosebit de interesante şi valoroase găsim în revistă chiar din primul său număr, dar cel mai mult m-am bucurat de cel care face referire la marele muzician al locului, inegalabilul Ioachim Făt din Dăneştiul de Cavnic. Al doilea număr a fost prezentat şi îi este dedicat în mare parte satului Mocira a bunului prieten şi coleg ing. drd. Ioan Bugnăruc, lansare care s-a bucurat pe lângă alte personalităţi ale zonei de prezenţa regretatului poet Ion Burnar. Ultimul număr al revistei, mult mai consistent decât primele două, scoate în relief nestemate şi obiceiuri din Chiuzbaia şi Mocira, dar are şi o pagină consistentă de poezie semnată de către: Victoriţa Duţu, Gelu Dragoş jr., Gheorghe Ursan, Diana Tămâian, Bogdan Mihai, Claudia Tomescu şi Ionel Sima.

     Nu aş putea încheia fără a vă spune două vorbe despre omul Vasile Bele. La prezentarea ultimei cărţii a „Doamnei epigramei din Nord” - Viorica Găinariu Tazlău, când toţi banii strânşi pe cartea Domniei Sale au fost donaţi unui veteran de război din Firiza, acesta s-a oferit să-l transporte cu maşina personală acasă, la Firiza. Şi credeţi-mă mai erau mulţi oameni cu maşini pe acolo! A renunţat „la punctul trei” de dragul baciului Mureşan din Firiza, om care a luptat pe front pentru apărarea gliei strămoşeşti. Într-un fel şi Vasile Bele are un război al său la care veghează 24 din 24 de ore, acela împotriva kitsch-ului de orice fel, în „nevirusarea” folclorul maramureşean în special. Vasile Bele - un trubadur al vremilor de azi...

                                                                                       Gelu DRAGOŞ