Trebuie să spun că descoperind acest minunat oraș în 1955 și starea aceasta de repulsie, care mi-a dat o impresie de pustiu selenar (citit pe atunci cu Jules Verne în ”Mână”) pentru mine, ca un țânc care eram, sigur că pădurile eminesciene nu aveau farmecul pădurilor de aici din Nordul țării. Eu care ”îmi umpleam plămânii cu aerul curat al pădurilor” culegând alune sau zmeură, adesea ciuperci, încercând să merg pe malul Săsarului, cum zilnic o făceam pe malurile Someșului, efectiv m-am îngrozit, trecând pe locul unde acum este Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu”, loc în a cărui albie se întâlneau vasarâșul minei ca o urină de cal bolnav și cu ce se ”scurgea” de la abator...
După această
expediție, la doi colegi i-au venit
părinții și i-au luat de la
școală. Ar fi venit poate și ai mei, dar eu nu aveam pe atunci așa ceva. Cum
scriam mai în față, ce se făcea pentru mineri cam toate erau improvizații și chiar construcțiile păreau
”desăvârșite” de oameni fără calificare. Abia din 1939 când se deschide Mina
Săsar s-a confirmat bogăția filonului Alexandru și se construiește ”Colonia
Petre Gheorghe-Săsar”, unde se construiesc case pentru personalul tehnic și cu
o estimare de circa 50 de ani de exploatare a Minei Săsar și Aurum-Borzașul.
Acestea erau case de cărămidă cu pereți de 50 cm de groși și noutatea
noutăților aveau și baie și în baie aveau vană-cadă nu lighianul strămoșilor.
Băimăreni au
mai văzut vane și băi la Baia comună a orașului, dar acum erau în intimitatea
locuinței lor, un mare progres pentru acele vremuri.Toate acestea erau
făcute pentru ”domni”, nu erau pentru fiecare ”pălmaș”.
Apoi a
apărut perforatorul Flottman (piatra Flottman din parcul ”Regina Maria”) care
ne-a adus silicoza cu ce a fost explicată
infectarea dar și evoluția ei de dr. colonel Matei Florian, care a
organizat protejarea și vindecarea în
plan medical al localității Rodna, de unde s-a născut dr. Matei, care fiind
trecut în rezervă, a făcut primele comunicări științifice despre această gravă maladie
- cancerul minerilor.
Dar să nu
vorbim doar de rău orașul nostru, care
este adevărat că a dat silicoză minerilor săi, dar grija față de om era
la un nivel ridicat, doar că practic se știa că este ceva la plămâni dar
Ronghenul s-a descoperit târziu ca
aparat de detecție. Cu toate acestea datorită climei băimărene, în 1926
orașul este intitulat ”Stațiune de refacere a plămânilor” și unde s-a putut s-a
făcut un stabiliment cu băi termale care
conțineau ape sulfuroasă ce avea un
izvor subteran și avea un miros pregnant de usturoi, care în oboseală și
reumatism - alt cancer mineresc - a avut rezultate bune. La Valea Usturoiului se aflau camerele de
hotel și Parcul Regina Maria.
Stabilimente de refacere erau mai multe, dar le-au desființat noile
construcții.
Grupul
Școlar Minier avea el această „titulă”, dar era un complex școlar vast care
pregătea meseriile din minerit, dar și
mici meșteșugari : frizeri, croitori, olari, construcții metalice, mecanici. Cu
alte cuvinte, orice meserie cerea
economia de atunci.
Școala de
pictură care de fapt își merita titlul de ”Academie de pictură” deoarece aici
veneau pictori consacrați ca să vadă noile stiluri și perfecționarea în arta picturii. Industria
locală a avut fabrica de marmeladă, unde
se făceau compoturi, pireuri, gemuri și altele și erau locurile de muncă ale doamnelor la care s-a
cuplat : Filatura, Ceramica, Hala de confecții, spălătorii, patiserii, localuri.
Regret că nu
pot enumera toți pictorii cu acest curent al „Școlii de pictură” și nu
este vorba de pictorii naivi , acești pictori contemporani cu noi de abia au
avut o singură expoziție, și-l scriu pe Muste și Mihăilescu, care sunt la
apogeu și sunt prea puțin cunoscuți.
Cel mai pur
cupru din Europa aici se făcea și acuma
l-aș trezi pe voievodul Petru Rareș, care să pună întrebarea lui : ”AM FOST ȘI VOM
MAI FI ?!” domnilor politicieni ? Parlamentari care nu
faceți nimic, ba unii nici nu dau bani împrumut...
Cu prețuire,
Toma G. Rocneanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu