Acest text am dorit să-l scriu mai ales după ce municipiul nostru Baia Mare a pierdut dreptul de a organiza festivitățile ”Oraș Cultural al Tineretului” pentru anul 2024 în favoarea Dublin -ului capitala Irlandei de Nord”.
Sincer să fiu aceste epistole scrise despre municipiul nostru tocmai aviza pe cei cu funcții, cam ce pierdem dacă nu promovăm turismul și poate că l-am fi promovat dar vedeți și Domniile Voastre că avem încă destul de lucru și mai ales ca orașul să se prezinte cu renumele de altădată a Cetății. Acolo trebuia să amintesc că mulți dintre cetățenii Băii Mari habar n-au pe ce suprafață se întindea Cetatea și sugeram că unele resturi de ziduri, de împrejmuiri ar putea fi repuse în valoare cu mult mai puțini bani ca Cetatea Sucevei. La Sud avem Piața care pe vremuri era obor, Zidul Cimitirului Horea în prelungirea străzi Pintea Viteazul, Bastionul (Turnul) Măcelarilor, care le închide. Strada Șteampului până la Podul Viilor, după care o bună parte a zidului dinspre Sud este Zidul ce protejează muzeul de istorie. Și dacă pe acestea nu le cunoști, pe bună dreptate îți pui întrebarea ; ”Despre ce Cetate vorbiți?”
Nu este nici o hartă dar nici indicatoare care să-ți propună locurile mai însemnate, clădirile de patrimoniu sau Muzeele. Asta se dorea a fi una din propunerile unui băimărean care-și iubește Urbea și ar dori-o să fie adusă la respectul dat de secolele de istorie, care au trecut peste orașul-cetate.
Deci de dragostea pentru municipiu era, dar a sunat telefonul, era Cumnata care mă anunța că soțul ei, fratele meu mai mic a murit de infarct într-un spital din Năsăud.
Nu fac apel la dragostea de care în orice familie îi este oferită prâslei, mai ales că eram șase frați, dar nimic nu poate să îți calmeze sfâșierea sufletului tău pentru cel care, fiind cel mai mic uneori era păpușa noastră și acum ...s-a dus.
Dacă mi-a tăiat tot cheful de viață, dacă m-a durut, cum mai puteam sta pe picioare, nimic nu are sens sau mângâiere, tot ce nu ai crezut ți-a inundat sufletul și ființa. Ne-a dus la înmormântare fiul meu cel mic. Coincidență? Întâmplare? Nu prea m-am zdrobit și cu alte gânduri. M-a impresionat că fratele meu care era un bărbat mușchiulos la suta de kile, aici în coșciug era doar o arătare a lui, după zilele petrecute prin spitale.
Convoiul mortuar a pornit și fiind destul de departe cimitirul ( așa le punem noi departe de noi) credem că nu vom ajunge acolo niciodată. Eroare.
Și făcând parte din acel convoi nu mi-a fost greu să-l înțeleg pe Nicuță Tănase în ”Crucea de ocazie” Convoiul a făcut o ”stație” și așteptam în mașină reluarea acestui funebru parcurs, când o localnică se apropie de mine și foarte uimită strigă : ”Tu ești Ioane?” Eu.., îi răspund încurcat și s-a repezit la mine să mă sărute.
Pe bancheta din spate era soția și o noră. Aceasta din urmă a țintuit săteanca cu o întrebare...”Dar de unde-l cunoașteți?” Ce întrebare ? Doar am făcut școala primară împreună!”... La care nora s-a burzulit :”Și vreți să ziceți că nu l-ați uitat 70 de ani ? Ce vi-l amintește?”
- OCII; OCIUL!ÂÂ!!!...
Preotul a pornit și convoiul după el...
Toma G. Rocneanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu