duminică, 7 martie 2021

Iată, oameni minunați și fapte binecuvântate!


Cel de-al treilea coordonator, jurnalistul Gelu Dragoș, se integrează în „tabla de materii” a volumului cu prefața unei cărți semnate de ceilalți doi coautori, Vasile Bele și Nelu Danci, prefață intitulată „Timp și rouă – dialoguri literare, înspre sufletul celui care citeşte”…. Este un text scris după rigorile speciei, cu afirmații competente, observații fine și o lejeritate a exprimării elegante, bogate, atractive. Ca administrator al blogului Moara lui Gelu, i-a fost accesibilă cunoașterea operei celor doi datorită caracterului public al acestei prietenii literare, transformate cu rapiditate într-o solidă fărtăție și în viața reală, fărtăție în care este, de acum e limpede, inclus și el, motiv pentru care transpare admirația sinceră și necondiționata prietenie față de cei doi poeți populari:

Ce au în comun cei doi este dragostea pentru poezia populară, un gen literar tot mai des uitat şi neglijat pentru tradiţia şi frumuseţea locului în care s-au născut, copilărit, maturizat. Şi mai au ceva în comun, multă, foarte multă energie,” … „Este un volum de suflet, scris cu inima lor mare” … „vom întâlni mult umor, ironie fină, intervenţii şi comentarii ale unor prieteni sau cârcotaşi pe facebook în nişte dialoguri de-a dreptul savuroase, autoironie, nostalgie, tristeţe.” Concluzia este previzibilă și exprimată cu aplomb: „Prin această nouă apariţie editorială cei doi autori demonstrează nu numai valoarea intrinsecă a scrisului lor dar şi o generozitate cum rar mi-a fost dat să întâlnesc în ziua de azi.

Bilanțul literar al poetului Nicolae Danci încheie glorios momentul dedicat acestuia. Fișa bibliografică aduce informațiile specifice unui parcurs al vieții, anume, activitatea literară cu cele 4 volume deja publicate și cel de al cincilea, aflat încă în curs de apariție, a cărui prefață tocmai am receptat-o în rândurile de mai sus, coordonarea celor trei antologii din al căror proiect face parte și prezenta, 9 apariții în antologiile din țară, 9 colaborări la reviste, plus o activitate bogată pe propria pagină de Facebook și o participare la o tabără de creație literară. Îi dau deplină dreptate poetului Nelu Danci, nu a irosit timpul degeaba, ci a dat valoare acestui dar de neprețuit al lui Dumnezeu!

În vecini de Plopișul lui Nelu Danci, satul Șișești se răsfață de dragul un tânăr poet care a tulburat inimile cititoarelor paginii sale de Facebook printr-un poem elaborat, romantic și voluptos, fără a cădea, însă, în păcatul sentimentalismelor dulcege. „Caută-mă în vis!” se intitulează poemul și-mi amintesc că l-am remarcat și eu, am reacționat și i-am făcut și un scurt comentariu. Poetului vecin îi revine plăcerea de a-l introduce în antologie pe mai tânărul confrate, iar cuvintele acestuia exprimă din plin mândria înregistrării a încă unui succes în cooptarea  tinerelor talente scriitoricești. „O dovadă că promovăm tinerii cu talent, este și prezența în acest volum a tânărului și talentatului Florin Dragomir. Apare inclus și în volumul întâi. .. Nu mă rabd să nu spun că este un tânăr care are valoare și în arta cântatului,” completează poetul popular, Nelu Danci. Locul oricărui text critic este luat, desigur, de unul dintre comentariile multe, mai mult sau mai puțin  inspirate, primite la postarea poemului. Stilul tânărului poet este „curat, simplu, elegant.” susține Nelu Danci.

Și iată grosul contribuției lui Gelu Dragoș. Patru texte importante pentru proiectul antologic la care este partener de mare suport, nu doar prin competența cu care abordează operele în discuție, ci și prin promovarea lor și a proiectului în plinul de conținut literar și cultural blogg pe care-l deține și îl gestionează constant, Moara lui Gelu. Aici, pe blogg, sunt publicate materialele ce vor intra în antologie, știri despre evenimente editoriale, semnalări ale unor evenimente culturale, realizări notabile în planul vieții sociale, culturale, recenzii, cronici, mostre de virtuozitate lirică ori măiestrie epică și chiar plastică, din spațiul artistic maramureșean și adeseori din țară. Este o activitate publicistică în care se exercită experiența într-ale scrisului, cu tot ceea ce presupune aceasta, dar și experiența de redactor, Gelu Dragoș fiind cunoscut de ani buni ca unul dintre cei mai serioși și consecvenți redactori de reviste școlare in județ, iar actualmente, ca administrator al blogg-ului Moara lui Gelu, depune o activitate autentic jurnalistică.

Primul text, acoperă rubrica „In memoriam”, prevăzută în proiect și anunțată în toate „cuvintele” celor trei parteneri coordonatori. Gelu Dragoș aduce omagiul unui poet sucean, din Țara Lăpușului, anunțând cu simplă tristețe „Ne-a părăsit poetul Ionel Sima”. Prefața la volumul „Gânduri răzlețe” relevă aspecte definitorii, precum „sensibilitatea, frumuseţea multiplelor pasaje auctoriale, spiritualitatea, armonia şi muzicalitatea versurilor o să ne ducă într-o lume mirifică şi o să uităm de cotidian”, în ciuda aparenței de livresc și lejer. „Poetul Ionel Sima acordă spaţiu şi timp obiceiurilor de peste an, sărbătorilor religioase, evenimentelor importante din viaţa noastră de muritori”. Poezia ce se recomandă ca o artă poetică este „Declaraţie de poet”, pe care Gelu Dragoș o vede ca „o poezie de mare profunzime, răscolitoare şi care stârneşte un ocean de sentimente şi emoţii ”.

„Poetul maramureşean Ioan Dragoş la o nouă şi a… noua carte!” este textul de semnalare a unei apariții editoriale din palmaresul poetului. Evenimentul i-a prilejuit lui Gelu Dragoș o parcurgere a activității remarcabile a acestuia și o incorporare a unor spicuiri din opiniile poeților și scriitorilor vremii cu privire la opera și persoana lui Ioan Dragoș.

Poemele incluse în acest volum relevă deplina maturitate artistică, de unde și ușurința cu care îmbină gravitatea existențială cu sensibilitatea simțirii. O sensibilitate ce se „resimte dureros şi tânguitor” și  se naște, cum bine intuia regretatul Augustin Cozmuța, din „dramatica luptă dintre viaţă şi artă, dintre sentiment şi versul pe care-l inspiră, dintre inconștienţa și ignoranța trăirilor, manifestate spontan şi sincer”. Un poet dintre cei mari, perceput ca atare, cu esențele rafinate într-o unică expresie, aceea a trăirii de sine în mod autentic.

Următoarele două texte au ca temă acest proiect ambițios, coordonat de maramureșenii Vasile Bele, argintul viu al proiectului, posesorul celor mai multe materiale prezente în antologie, jurnalistul Gelu Dragoș și nu în ultimul rând poetul popular Nelu Danci” Antologie de texte. Recenzii de cărți – personalități ale literaturii contemporane. Sincerus verba”, Recenzia la vol. I și semnalarea celui de al II-lea. Dincolo de dificultățile întâmpinate pentru alcătuirea, redactarea și tipărirea antologiei, s-a depus un efort considerabil, ușurat însă de bucuria că cei prezenți între paginile ei „au venit cu inima deschisă înspre proiectul nostru. Din toate colțurile țării! Nu-i puțin lucru.” Pasiune, dragoste pentru carte i-au motivat, au creat o emulație cu rezultatul izbăvit printr-o activitate a cărei unică retribuție este cea spirituală, cu toate beneficiile ei nobile. Caracterul metaliterar este observat în prefața celui de al II-lea volum, semnată de Terezia Filip „antologia devine nu doar una de autori și de creații extrase din cărțile lor, ci și un transcript al modului cum se naște cartea”.

Întreaga antologie se deconspiră ca un ritual de fârtăție, căci natura prietenoasă, generoasă și comunicativă a inițiatorului a consolidat toate prieteniile literare, dându-le valoarea unor legături consfințite și eternizate de înfrățirea prin  sângele creației. Recenzia lui Ionuț Caragea, intitulată „Înfrățiri literare”, consemnează caracterul acesta în legătură cu antologia „Oprește-mă la tine, Maramureș! Oprește-mă, în tine, anotimp!”, dar este susținut în mod concret de savurosul dialog între „Fârtații din Maramureș” (Vasile Bele și Nelu Danci) – alături de Florentina DANU, o ilustră mostră despre cum se creează astăzi literatura populară. E limpede de aproape un secol că s-a pierdut caracterul anonim și colectiv, iar acest lucru nu aduce niciun prejudiciu, dimpotrivă, demonstrează că fenomenul este viu, fertil și valoros, cu fiecare contribuție individuală… În același spirit al iubirii de folclor, Vasile Bele și Marița Grigor deschid „Lada de zestre a satului Chiuzbaia”. „În dialog cu Rafila Bărbos, ambasadoarea spiritualității” te duce în zone de maximă înțelepciune și sobrietate.

Tulburătoarele omagii aduse „în memoriam” poetei Ana Podaru, poeților Valer Popean, Constantin Triță și ziaristului Nicolae Petricec, marchează strânsa prietenie între finii întru poezie, ce dăinuie dincolo de timp.

Un număr impresionant de poetese cunoscute mai întâi din activitatea lor pe grupurile literare, apoi prin activități comune în tabere de lectură, dau contur gingășiei, frumuseții și gravității liricii feminine din diferite zone ale țării. Aurelia Oancă, Garofița Jianu, Mioara Baciu, Adriana Tomoni, Zenovia Zamfir, Iuliana Rad, Elvira Răceală, Lăcrimioara Elefterie, Aurelia Rânjea sunt nume deja recunoscute în mediile literare pentru viziunea inedită, fermecătoare, inspirația fertilă și unicitatea stilistică. De remarcat implicarea unora dintre ele în proiecte ambițioase de promovare a poeților, ca antologi și depunând intensă activitate ca redactori de revistă (scriitoarea Vasilica Mitrea, poeta Garofița Jianu, poeta Mioara Baciu).

Eseuri pe diferite teme, articole, note de lectură, enciclopedii și retrospective, carnete plastice, o varietate impresionantă de texte care sporesc bogăția spirituală a acestui volum antologic. Toate sunt semnate de importanți și valoroși oameni care și-au sublimat existența prin implicarea dedicată în actul nobil al culturii literare.

Un entuziasm debordant irumpe din toate textele semnate de cei trei coordonatori ai prezentei antologii. El răzbate nu doar din conținutul de idei și aprecieri, ci și la nivel formal, prin grafia marcată de majuscule, ca niște strigăte de bucurie și recunoștință. Entuziasmul este fiorul care stă la fundamentul tuturor proiectelor antologice inițiate de Vasile Bele și preluate cu necondiționat interes și incontestabilă asumare de către cei doi prieteni, poetul popular Nelu Danci și profesorul-scriitor Gelu Dragoș. Fără acest entuziasm nu s-ar justifica preferința pentru ineditul subtitlu, SINCERUS VERBA. Sinceritatea și entuziasmul devin frați într-o familie de atitudini nobile și constructive, desprinse din frumoasele personalități și caractere ale autorilor. Adresarea directă, atipică unei recenzii, caracterul oral amestecat cu cel sobru, scris, este o marcă a expresivității lui Vasile Bele, o trăsătură ce vine din practica stărostitului, eminamente orală și cu obligatoria comunicare directă cu mesenii, nuntașii.

Aprecierile de valoare, născute din marea lui generozitate și respectul admirativ pentru creațiile colegilor, nu sunt nicidecum gratuite, ele sunt sincere și exprimă gustul recenzentului. Că se vor confirma în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat, că vor fi certificate de proba timpului, asta vor vedea doar aceia care se vor apleca asupra operelor acestora și le vor decanta cu rigoare.

Proba timpului este necruțătoare, se știe. Dar efortul acestor oameni minunați, dedicați va avea mereu ca răsplată mulțumirea că s-a împlinit un proiect literar și s-au consemnat pentru istorie fapte binecuvântate.

18.02.2021

VALERIA BILŢ 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu