Suflă vânt peste pământ

 

                                                                                                      de Gheorghe Pârja

 La noi în sat nu a fost colectiv, așa că am un simț accentuat în legătură cu pământul. Noi lucram pe seama noastră. Ce însămânțam tot noi culegeam. Nu împărțeam cu nimeni. Eram numiți țărani individuali. La liceu, era nevoie să spui ocupația părinților. Eu, Albu, Tușnea, ori Petreuș aveam același răspuns. Veneam din zona necooperativizată. Vanciu și Lungu aveau părinții înscriși în colectiv. De aceea vacanțele noastre nu aveau aceeași structură. Noi, cei fără colectiv, toată vara eram la cosit, greblat și făcut clăi. Duceam snopii la batoză. Ori la stână, pe pășunea de la Izvoare. Cei cu colectiv în sat mergeau în tabere la munte ori la mare. S-a întâmplat ca eu să păzesc oile și Mariana, din Șomcuta Mare, era în tabără, la Cabana Pionierului. La începutul școlii, colo în septembrie, poveștile din vacanță nu erau aceleași. Așa am prins o strânsă legătură cu pământul. Am simțul proprietății. Rar se vindea pământul între oamenii satului. Se lăsa moștenire. Pe atunci erau urmași de pământ.

Vremurile s-au schimbat, oamenii au alt orizont, iar pământul satului a rămas cam singur. Singur și nelucrat. Cosaștinile, pe care făceam câteva clăi de fân, acum sunt împădurite. Dar și colectivele s-au spart și pământul a revenit oamenilor. În mare parte, oameni străini de pământ. Care a devenit o marfă, numai bun de vânzare. Am făcut acest ocol prin timp, deoarece am ajuns la etapa când se vând terenurile. Am auzit că la bărăgane, și alte locuri de câmpie, au venit cumpărători și din alte țări. Se zicea că vânzarea avea și ea niște condiții. Una, și cea mai importantă: pământul să dea roade! Pământul rămâne cea mai importantă avuție a țării. Așa am învățat la școală, așa am știut de la părinți, și așa a rămas.

Recent a apărut știrea că 61 de deputați și senatori, în frunte cu ministrul agriculturii Adrian Oros, au inițiat un proiect de lege care prevede ca terenurile agricole să poată fi cumpărate de către cetățeni străini, chiar dacă aceștia nu sunt rezidenți în România. Și chiar dacă sunt samsari de terenuri. Noul proiect de lege – pe care l-am citit – anulează condițiile de cumpărare pentru persoanele fizice din străinătate, precum și interdicțiile înstrăinării terenurilor, timp de 8 ani, de la cumpărare. Puținii comentatori, care s-au ivit de după colț, spun că proiectul pune în pericol securitatea alimentară a României. Nimeni nu garantează că terenurile cumpărate de străini vor fi folosite pentru agricultură. În proiect nu se prevede această obligație. Nici măcar varianta ca o parte din produse să fie livrate pe piața românească.

Consultând site-ul Senatului, am văzut că inițiatorii proiectului de lege sunt parlamentari liberali – unul din Maramureș, udemeriști și useriști-plus. Pământurile României – câte ne-au rămas – vor putea fi vândute oricui. Chiar dacă cei cu bani nu au expertiză în seceratul grâului. Ministrul agriculturii, domnul Oros, cu neamuri pe la noi, învinuiește guvernele anterioare coaliției că au făcut o lege care îngreunează vânzarea terenurilor române, câte au mai rămas nevândute, iar parlamentarii actualei puteri încearcă să deblocheze situația. Adică să se vândă terenurile din această țară, numai să fie vândute. Zice ministrul Oros, cu neamuri în Maramureș: „că în perioada noiembrie-decembrie, din anul trecut, a primit multe telefoane la minister, care erau sute de jalbe cu nemulțumiri că nu se pot tranzacționa terenurile.” Așa că, se pregătește o Hotărâre de Guvern, pentru a se putea ce nu s-a putut.

Subiectul este comentat, cu argumente, de analistul economic Adrian Câciu. Care spune că se urmărește privatizarea funciară a României. Că deja 2 milioane de hectare de pământ românesc se află în mâna străinilor. Cum vă spuneam la început, am un acut simț al proprietății. Dar acum, ce să fac cu el? Cosaștina și pădurea din Valea Mătrăgunii, unde mi-am zidit o bună parte din prima parte a vieții mele, au devenit nume de carte. De aceea știu că pământul nu rodește cu lacrimi. Ci cu trudă. Înstrăinarea pământului țării mă pune pe gânduri. Pământul României, ca să folosesc o metaforă, vorbește românește. Să nu uităm câte milioane de jertfe au dat țăranii români pentru a avea o palmă de pământ. Ca să avem astăzi pământ românesc.

Știu că fiecare țară are pământul ei. Altfel, nu este țară. Vecinii de la Apus au legi mai pe seama lor. Și cumpără de la noi. Și nu uit poezia lui Coșbuc. Care nu și-a epuizat mesajul. Aștept lămuriri despre noul proiect de lege. Inclusiv de la senatorul de Maramureș. Poate e bine, poate e rău. Totuși, nu ne vindem Țara! Bate vânt peste pământ, mulțumiri pentru Cuvânt.