joi, 19 august 2021

Gheorghe Piperea: „Cîțu a mințit și în privința studiilor făcute în SUA”

 


Presa progresistă, pro-coaliție aflată la guvernare, arată că_Cîțu a mințit și în privința studiilor făcute în SUA. După ce în CV a spus că ar fi făcut un master în 1998-99 și că ar fi susținut o dizertație, acum guvernul* spune că, de fapt, nu există nicio dizertație, iar universitatea din SUA răspunde în doi peri unei interpelări ziaristice, spunând că diploma de master a fost acordată by default, ca urmare a unei “școli doctorale” neterminate (???!), tocmai în luna mai 2002.

După metoda brevetată de V V Voiculescu, și Cîțu se consideră diplomat, deși e ceață groasă pe “studiile” sale. Iar lumea “bună” îl laudă tocmai pentru studii și pentru că, cică, ar fi un finanțist bun (el fiind, de fapt, un “bun” jucător de păcănele bancare, adică trader de riscuri).
De altfel, mai toate “personalitățile” din guvernele Orban** sau Cîțu sunt pline de astfel de pete pe trecutul universitar. Ambele guverne s-au auto-declarat “cele mai profesioniste din istorie”.
Lucruri fantastice se întâmplă pentru toți românii… Fantastic de rele și de absurde.
PS Mă întreb cum a fost acceptat în banking un asemenea mincinos. Dar, mai ales, mă întreb cum poate fi admis ca un ministru/premier să mintă în cv, document care devine oficial după depunerea la dosarul de numire, fără să fie acuzat de fals și uz de fals. Probabil că poziționarea de partea “bună” a corectitudinii politice ține loc și de studii, și de onestitate.
*din nou, resursele publice și oficialitatea de stat sunt utilizate pentru a soluționa probleme personale ale lui Cîțu – iar asta nu e faptă penală de abuz în serviciu…
**presa de ieri susține că Orban ar fi condus beat criță o ședință de guvern din data de 28 octombrie 2020; iată cine se ocupă în țara asta de “siguranța noastră” și cine se “luptă” contra pandemiei, răpindu-ne drepturile și neutralizându-ne libertățile, pentru a ne arunca pe panta fatală a totalitarismului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu