Un vis împlinit!

 

Prima mea carte!

Am motiv de bucurie... Aduc mulțumiri sincere celui care a făcut posibil acest lucru! Poetul Romeo Ioan Rosiianu, omul de cultură și directorul Editurii eCreator de la Baia Mare, a spus către mine: ,, Florine, vreau să-ți scot o carte, pentru că meriți! ''. Mare mi-a fost bucuria când am auzit acestea! Există lucruri pe lumea asta care nu se uită... Iar eu nu o să-i uit niciodată pe oamenii care mi-au fost alături, indiferent de momentele din viață și indiferent de împrejurări!

Mulțumirile nu se opresc aici... Volumul de versuri ,, (IS) Pășiri ușoare peste sat '' ieșit de curând de la tipar, are coperta făcută de către poetul și pictorul Florin Dochia din Câmpina, prefața este făcută de poetul Ică Sălișteanu din București, postfața fiind semnată de prof. drd. Petronela Apopei din Gheorgheni, referințele critice fiind semnate de prof. dr. Valeria Bilt din Tg. Lăpuș, de prof. dr. Nicolae Dina din Alexandria, prof. Dragos Gelu din Mireșu Mare și de ziaristul și poetul Nicolae Toma din Lugoj. Ilustrațiile sunt realizate de către pictorița Coca Carmen din Baia Mare, iar prezentarea de pe coperta cărții este făcută tot de către mereu neobositul Romeo Ioan Roșiianu, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști și al Uniunii Scriitorilor din România. Tuturor, vă mulțumesc din inimă!

Poezia, o iubesc cu sufletul! Drept dovadă, am scris această carte care stă mărturie a iubirii mele față de ea. Poezia este și ea o minune pe lume, un loc unde, dacă e să căutăm puțin mai în adâncul ei, îl găsim pe Dumnezeu! Poezia are puteri nebănuite...

Poezia cere și implică artă, trăire, emoție.

Stăpânește imaginația și dă formă gândirii.

Poezia mai înseamnă dragoste, iubire, visare patimă, dorință, refugiu... Ea poate să însemne și iertare, împăcare, rugăciune, alinare!

Niciodată răzbunare, ură!

Poezia unește, adună, contopește, îmbină, niciodată nu dezbină!

Cred cu tărie că poezia asimilează puterea câmpului, a zărilor, a râurilor, a mărilor, a stâncilor, a munților, a stelelor cu tot cerul din ele! Slăvit să fie Dumnezeu întru tot și întru toate câte s-au făcut, că pe toate cu mare Înțelepciune Le-a făcut!

Muzica este un alt har primit în dar, pentru care îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi. Muzica și poezia pot să facă casă bună împreună. Atât cântatul, cât și scrisul ființează sub același legământ sau logos, și anume prin cel al Cuvântului.

Muzica umblă înaintea cuvintelor.

Acolo unde muzica se termină și se așterne liniștea, de acolo începe poezia...

Când Muza dă onorul, cerneala din stilou moare, născând cuvântul, care este scris!

Cuvântul stă mort pentru o vreme, acolo unde este scris.

În mod înfloritor renaște ori de câte ori este citit.

Astfel cuvântul prinde viață, se bucură, se dăruiește pe sine, valsează dimpreună cu celelalte cuvinte în subconștient, cumulează, comunică simțămintele timpului tău, trăirile tale, realitățile tale, de unde, la rândul lor, scânteiază și pornesc mai departe în lume, dar nu se pierd niciodată! Pe lume există o singură Poezie, care tot face pui...

Despre poeți și muze

Pentru mine, atât muzica cât și poezia sunt precum două fete frumoase foc, cu părul lung bălai, care îmi fac cu ochiul, ademenindu-mă duios. E greu a-ți împărți inima în două locuri , e ca și cum ai avea două iubite și nu știi pe care o iubești mai mult...Cochetez cu poezia de un an și ceva, iar în tot acest timp scrisul a dat roade bune și continuă să dea!

Am avut ocazia de a participa și la câteva evenimente literare, unde am întâlnit oameni cu adevărat minunați!

Am legat și prietenii de suflet care, o dată legate, persistă în timp!

Îmi place lumea aceasta a lor!...

Ei, poeții, se salută între ei prin ochi, discret, de sub pălărie, mișcându-și capul în semn de prețuire si respect, apoi își strâng mâna și se îmbrățișează.

Uneori, poetele sunt strânse și îmbrățișate mai tare...

Ei, poeții, atunci sunt fericiți cu adevărat, când Muza îi așteaptă la ușa gândurilor multe. Ea e poftită în casa minții ca fiind cel mai de seamă oaspete din zi, sau din noapte. În același timp poeții, având o deosebită grijă să tragă toate obloanele, să-și închidă toate ferestrele, pentru a nu intra nici măcar o muscă, pentru că niciun zgomot perturbator nu e binevenit.

Până și puiul de păianjen de la colțul tavanului se oprește din joacă și stă chitic.

Atunci e momentul lor, al muzei și al poetului!

E mister, e o taină acolo!

Ce povestesc ei la cafea nimeni nu știe. Relația lor e una ascunsă, ferită de ochii lumii...

Se mai întâmplă câteodată ca poetul să-și dojenească muza, spunându-i că e zgârcită și că n-a mai trecut demult pe la el, dar... de cele mai multe ori se creează o atmosferă nedeslușit de frumoasă, neputându-se explica, ci doar trăi!

Aseară, stând liniștit pe prispa casei mele și încercând să număr stelele de pe boltă, dintr-o dată am văzut trecând pe uliță o fată subțirică și înăltuță, grațioasă în umblet și frumoasă la port, fiind îmbrăcată într-o haină albă și curată de ie, lungă pân' la pământ.

Unii spun că aceea ar fi fost însăși Muza.

Tot ei spun că Muza se mai poate preschimba și în înger păzitor.

Muza înseamă inspirație, talent!

Iar cum toate darurile vine de la Dumnezeu, ei au datoria morală de a înmulți talanții, au datoria aceasta de a scrie. De aceea poeții, atunci când sunt certați cu scrisul, sunt triști. Au un gol, iar golul acela trebuie umplut mereu și mereu...

Mulți, din păcate, cad în cealaltă extremă, o formă de idolatrie, care este întâlnită mai în toate formele de artă, unde artistul propriu zis este sustras atât de mult de lucrul său, consumându-și toate resursele și energiile și timpul spre o anumită direcție, nemaiputând sau, si mai grav, nemaivrând să meargă înspre Biserică. Biserica este Izvorul de Apă Vie de unde izvorăsc peste noi toate darurile lui Dumnezeu! În Biserică te întâlnești cu însuși Hristos, Împăratul a toată făptura, prin Sfintele Taine. Ne învață Sfinții Părinți că în afara Bisericii nu există mântuire! Respingem, refuzăm și rămânem acasă că e mai comod, sau ne găsim alte preocupări.

Vrajba din lume e mare în zilele noastre...

Revenind la ale noastre și la cele scrise mai spre început, felul cum am abordat această temă - cu și despre poeți și poezie - trădează faptul că ceea ce am scris, am scris din propria experiență, am scris despre lucruri trăite cu inima. Am avut experiențe dintre cele mai variate - vizavi de poezie - și am avut nenumărate bucurii și exaltări sufletești pe care am ajuns să le doresc din ce în ce mai mult. E ca un cerc vicios care dă dependență, iar stiloul mi-a oferit totdeauna,, doza de drog '' în acest sens.

Iar cum nimic nu se naște din nimic, vreau să să spun cum a început totul... În perioada pandemiei virusului,, lui pește '' apărut peste noi, cu toate atrocitățile și diversiunile create în jurul lui - pentru mulți dintre noi nu a însemnat altceva decât o obligație forțată la odihnă, la stat în casă. A trebuit să-mi las caii în grajd și plugul în șură și să renunț, pentru o vreme, la muncile câmpului. Pentru a lua,, o gură de aer proaspăt '' am început să citesc, să scriu, sa ma revigorez...

Dintr-un fel de joacă am pus stiloul pe hârtie și i-am dat drumul să scrie. A scris vrute și nevrute, iar la un moment dat, am văzut că iese o rimă bună. Am continuat, încet, încet, până am încropit o poezie. Mare mi-a fost mirarea și bucuria! Bucuria aceea o retrăiesc de fiecare dată când scriu câte o poezioară!

Ceea ce mi se pare de-a dreptul amuzant e faptul că prietenii îmi spun câteodată și mă iau cu: ,, Ce faci poetule? ''. Eu le răspund că,, bine '' și îmi crește inima pe loc. Numai că eu nu sunt poet! Apelativul acesta este prea pretențios pentru mine! Nu toată lumea care scrie în versuri e gata că e și poet. Trebuie să treacă multă vreme și să bată multe ploi...

Mă liniștesc când mi-e prea foame și beau un pahar cu apă rece și îmi trece. E bine să avem respect - și să am o stimă crescută de sine - dar să nu uităm că valoarea unui scriitor se vede și se conturează în timp, ea nu e dată de părinți, ori iubită, ori nevastă, ori verișorii, ori mătușile pe care le-ai impresionat.

Incontestabil, e dată de publicul larg, cititor! Dacă ai ajuns la inima publicului, ai cucerit și Everestul!

Unii spun și se laudă că au câte șase, șapte, opt sute, o mie de poezii scrise. Eu am doar una mai bunișoară, dar care poate să fie de rezistență! Niciodată nu am fost adeptul cantității, ci al calității!

Timpul va decide dacă și aceasta va rămâne sau se va pierde prin neguri. Măcar o strofă din acea poezie să rămână și voi avea dreptul de a fi fericit.

Dacă nu, măcar un vers să rămână aici, în memoria colectivă a satului natal Șișești, pe care îl iubesc și îl prețuiesc cu fiecare palmă de pământ. Iar dacă nu, măcar o virgulă să rămână acolo, pe crucea de la căpătâi, pe care să o vadă oamenii și să zică: ,, No, aista o lăsat o virgulă după el! ''

Și să mai zică: ,, O fost un om bun, săracul de el, pe lângă truda pământului, care l-o muncit de mic copilandru, o lăsat după el și un punct, la un final de poezie, prin nu știu care carte pierdută, prin nu știu care sertare ascunse, prin nu știu care dulapuri, din nu știu care biblioteci''. Pe cale de dispariție și ele până la urmă, că-s pline de praf...

Se spune că dacă lumea te va ține minte că ai fost,, un om bun'', atunci cu siguranță ajungi în Rai!

Sunt,, om bun'' în ghilimele de rigoare, ca să spun așa, dar ar fi loc de mult mai multă străduință din partea mea. Dar....la Dumnezeu e toată Îndurarea și Milostivirea, iar Nădejdea noastră tot la El!

Singurele persoane care m-au numit, ,, rău'' cu adevărat, au fost câteva mândre... atunci când le-am lăsat.

Să nu uitați că-mi sunteți dragi și vă iubesc! Cu stimă și respect, al dumneavoastră,

Florin DRAGOMIR