Grație unui om al locului, poeta iubirii Maria Mona Vâlceanu, am ajuns la Nucșoara, celebrul sat cunoscut în lume ca un simbol al rezistenței anti-comuniste. Aici au rezistat în Munții Făgăraș partizanii conduși de Toma Arnăuțoiu. Și care au luptat în tradiția haiducilor zonei, precum haiducul corbean Zdrelea, al cărui monument se află la Corbi. Gruparea partizanilor se numea „Haiducii Muscelului” și era formată din circa 100 de membri. Ultimul dintre ei a rezistat până în 1960. În cimitirul satului am văzut mormintele familiei Arnăuțoiu și ale celorlalți eroi îngropați aici. Satul se află la o altitudine de aproape 1000 de metri, plasat pe cursul superior al Râului Doamnei și are un lac balnear pe nume Învârtita, plin de substanțe naturale vindecătoare, fiindcă aici natura este copleșitoare, are o forță entropică, nu vezi numai cerul liber, ci o minunată verdeață arborescentă, sute de poieni, pășuni, fânețe, livezi, păduri de fag și mesteacăn, nuci (de unde vine numele satului), cu deschidere spre Munții Iezer și Făgăraș.
Și pe celălalt versant al munților, în Țara
Făgărașului, a fost o mare mișcare de rezistență anticomunistă. Am făcut chiar
un film despre un astfel de mare partizan, Ghiță Urdea Slătinaru. Lupta acestor
eroi de pe versanții Munților Făgăraș seamănă, având același deznodământ
tragic. Toți eroii români care au luptat pentru independență au avut un destin
asemănător. Nu departe de aici se află și Cârțișoara, satul lui Badea Cârțan,
supranumit Apostolul Cărții, fiindcă ducea în desaga lui cărți peste munți, în
Ardeal, să nu-și uite românii limba. Visul lui era întregirea neamului. Și știm
ce s-a întâmplat. Ungurii l-au prins, i-au ars cărțile în Piața Sfatului din
Brașov, l-au arestat și schingiuit. A murit în 1911. Abia în 1918 s-a împlinit
visul lui Badea Cârțan.
Lupta pentru libertate în aceste ținuturi a fost
grea, s-a lăsat cu victime multe. Muntenii însă sunt oameni dârzi, falnici,
mândri. Se vede azi în toată zona Nucșoarei, unde casele sunt ca niște vile,
dovadă că gospodăriile sunt bine îngrijite. Oamenii nu și-au părăsit locurile
natale, așa cum am văzut mai an în Țara Făgărașului, unde există multe case
părăsite, mii de oameni au plecat în America sau Italia, și-au lăsat de
izbeliște gospodăriile.
Dar la Nucșoara este un rai. Am văzut și casa unde a
trăit Elisabeta Rizea, la fel, o eroină a acelor timpuri de restriște. Se poate
face un film documentar despre acești eroi pornind de la cei care i-au
cunoscut, de la oamenii de azi. Mona Vâlceanu spunea că va vorbi cu prefectura
Piteștiului și cu alte foruri, poate găsește un sponsor care vrea să
investească într-un asemenea document cinematografic, scos total de sub umbrela
securismului. Am promis că fac documentarea și filmul fără să cer nici un drept
de autor. Am multă experiență în acest domeniu, am realizat la TVR aproape 50
de filme, genul docudrama. Aștept să fiu exploatat.
Repet, este o zonă copleșitoare, o minune a naturii
și a omului. Satul Nucșoara are poluare zero, oamenii sunt sănătoși, sunt
propri lor medici, dovadă că aici nu a existat nici un caz de covid, satul nu
a avut mult timp un dispensar medical, dar a avut mereu bibliotecă, unde am
donat și eu câteva cărți, care se adaugă la fondul ei enciclopedic (8 mii de
volume). Aici s-a învățat întruna carte, școala datează din anul 1838. Iar sub
veghea preotului Petre Arnăuțoiu, s-a fondat biserica satului, care are un
Octoih vechi de la anul 1742. Locul a dat numeroși artiști, cântăreți și
meșteri cioplitori în lemn. Casele vechi, din lemn, sunt bijuterii arhitectonice.
Remarc mai ales un obicei folcloric, care seamănă cu Junii Brașovului. La
Nucșoara, porțile de la curți nu se închid, ca pe vremea lui Vlad Țepeș,
fiindcă aici nu există hoți. Și mai presus de toate, oamenii locului sunt buni
creștini, aproape la fiecare poartă există o troiță sau un mic paraclis. Și
lângă crucea cu Iisus, este imaginea lui Arsenie Boca, pentru care localnicii
au un cult deosebit.
Aici viitorul nu e în ceață, așa cum nu este nici
trecutul. Nu de aici departe, când se urcă, se tot urcă, de la Curtea de Argeș
la Nucșoara, există un sat, Corbi, unde am putut vedea o minune, se numește
Mănăstirea Corbii de Piatră. Este vorba de o stâncă uriașă în care a fost săpat
un lăcaș de cult. Intrarea se vede de departe, e o portiță îngustă ca la
Biserica Nativității din Bethleem, unde poarta e strâmtă, cum a spus Iisus,
fiindcă trebuie să ai multă credință ca să poți intra în Împărăția lui
Dumnezeu. Dar în interior e un miracol, o adevărată operă de artă săpată în
stâncă. Există și un altar din piatră și icoane bizantine scrijelate în stâncă,
semn că au venit apoi aici creștini, care au amenajat-o în chip ortodox.
Inițial, biserica a avut două altare, cu dublu hram, în tradiția bizantină. Ea
se înrudește cu lăcașurile rupestre pe care le-am văzut la Capadocia.
Mănăstirea a fost întâi de maici, apoi de călugări. Și i-a fost închinată lui
Neagoe Basarab, noul ei ctitor. Dar ea conservă și urme paleocreștine. Se crede
că ar fi de pe vremea dacilor. Este congeneră cu Mănăstirea Ursitelor de la
Șinca Veche, despre care am făcut un film, avându-l invitat pe mitropolitul
Antonie Plămădeală.
Iată deci și urme ale creștinismului timpuriu pe cei
doi versanți ai Munților Făgăraș. La Șinca Veche, Mănăstirea Ursitelor s-a
autodescoperit acum câteva decenii, și ea conservă o urmă chintesențială, sunt
scrijelați pe stânca altarului peștii, cei doi pești îngemănați, simbolul
creștinismului. Apoi, mai târziu, când au venit aici creștinii, au scrijelat
alături de simbolul peștilor, și Steaua lui David, și chipul lui Hristos.
Iată urme vechi, de peste 2000 de ani. Sunt dovezi
despre cum s-a suprapus firesc creștinismul peste semnele dacice. Un element
explicativ ar fi ocupația romană, legiunile romane, care au trecut prin această
zonă, iar prizonierii evrei și daci din aceste legiuni au putut evada și s-au
ascuns în aceste peșteri, lăsându-și urmele credinței lor.
Dar Mănăstirea de Piatră din satul Jgheaburi, comuna
Corbi, pe unde trece și legendarul râu al Doamnei, conservă foarte bine
creștinismul. De altfel, în fața ei se găsesc multe cruci ale călugărilor
înmormântați aici. Iar în apropiere se află Casa Albastră, o casă veche, o
mostră de cum arătau toate casele din satul Jgheaburi. Era un sat numai cu case
albastre. Locuința este bine conservată, are un hol și două camere, împodobite
cu covoare și podoabe țărănești, unde atârnă și un frumos leagăn de copil.
Femeia care se îngrijește de ea, are talentul să împletească flanele și ciorapi
din lână. Ea este fiica legendarei Mama Uța, iar leagănul din casă a fost
pentru ea. Dar ce se dezvăluie miraculos aici este curtea, care se termină cu
un gigantic perete de piatră, este partea terminală a stâncii în care a fost
săpată mănăstirea. În față, curtea conservă un car și unelte vechi. După care
s-or fi inspirat muzeografii de la Muzeul Țăranului Român. Însă miraculos este
altceva, stânca formează aici un jgheab, pe unde curge un fir de apă, care, pe
vremuri, a fost o cascadă. Iar pe peretele mare din prelungirea stâncii, gazda
îți arată cu un indicator de câțiva metri, urmele unui om uriaș, un picior, o
parte din cap, o ureche, un ochi, părți din trunchi. Parcă ar fi o gigantică
sculptură suprarealistă. Americanii ar face din acest monument al naturii, din
această sculptură naturală, un loc de pelerinaj, spre arta abstractă.
Nu este exagerat să alăturăm acest fenomen celui de
la Costești, de lângă Râmnicu Vâlcea, respectiv Muzeul în aer liber de la
Costești, unde natura a sculptat de mii de ani forme abstracte, muzeu devenit
leagănul inspirației lui Brâncuși. Dar acest loc din satul Jghiaburi nu l-a
cunoscut. Se spune (tare mult îi datorăm lui acest „se spune”) că aceste locuri
au fost la origine populate de uriași, erau mulți uriași de 7-8 metri. Și o
cauză necunoscută, ca și povestea cu dinozaurii, i-a făcut să dispară sau să se
transforme în stană de piatră, cum se vede aici, când uriașul a fost proiectat
în stâncă și au rămas numai câteva urme din el.
Nu din uriași provin și Babele? Dar ce este Sfinxul
de pe munții Bucegi? Există și un mit dacic dedicat fiicei lui Decebal, Dochia,
care, spre a nu încăpea pe mâna romanilor, s-a transformat în stană de piatră.
Pe Ceahlău se află stânca Baba Dochia. Poporul brodează imagini de temelie. Cum
este și legenda potrivit căreia doamna lui Vlad Țepeș, pentru a nu cădea în
mâna turcilor care asediau cetatea Poenari, s-a aruncat în prăpastie, iar locul
unde a căzut, s-a transformat în Râul Doamnei, care și azi e roșu, ca sângele
vărsat. Poate sunt mituri, dar orice mit are o bază de adevăr. Legenda spune că
uriașii au trăit aici înainte de Potop. Deci înainte de Potop exista această
urmă a uriașului fixat în piatră, vizibil pe stânca din curtea Casei Albastre,
iar după Potop, s-a săpat acest lăcaș de cult ocrotitor, Mănăstirea de piatră.
Două urme de mare preț ale istoriei noastre străvechi. Astfel de opere dăltuite
de natură, în milenii, nu mai există nicăieri în munții din țările vecine, și
chiar în lume.
Și fiindcă s-a întâmplat să fac această scurtă
vizită chiar de Rusalii, am văzut cârduri de oameni care ieșeau de la multele
biserici din aceste sate, cu smocuri de frunze de nuc în mâini. Sunt frunze
tămăduitoare, cu care sunt întâmpinați dansatorii, care vin din casă în casă și
alungă duhurile rele. În alte locuri, oamenii poartă la sân frunze de leuștean
sau de pelin. Unii aveau și smocuri de tei, fiindcă teiul este un copac al
locului, ca și nucul. Gândiți-vă numai la Aleea Teilor de la Curtea de Argeș,
care emană un parfum divin. Dar crenguțele de nuc au semnificația limbilor de
foc ce au pogorât asupra apostolilor la Cincizecime, la Ierusalim. Frunzele se
duc la biserică pentru a fi sfințite, apoi femeile împodobesc cu ele icoanele
din casă. Există credința că au puterea de a fi ca Larii din vechimea dacică,
ocrotitori ai caselor.
Și vremea spectaculoasă, ba însorită, ba ploioasă,
te făcea să vezi pogorârea Sfântului Duh asupra pământenilor. S-a pogorât sub
forma unor limbi de foc, care le-a dat apostolilor puterea să vorbească în
limbi străine și să meargă să propovăduiască în lume învățătura Mântuitorului.
Și mai există un aspect semnificativ, care denotă
unitatea de credință a românilor. Majoritatea bisericilor sunt aici pictate pe
din afară, ca în Nordul Moldovei. Nu au calitatea picturilor de la Voroneț et
co, dar au o mare sfințenie, pictura exterioară le face să fie văzute din toate
direcțiile. E un loc binecuvântat, categoric. Însă biserica stă în armonie cu
natura, se află în prelungirea ei, fiindcă se respectă ceea ce spunea Sf. Ioan
Gură de Aur, că Isus nu a murit pentru ziduri de piatră, ci pentru aceste
temple vii, care sunt oamenii.
Și ce oameni, ce splendori! Voinici și veseli. În
satul Domnești, unde s-a născut Elisabeta Rizea, era un mare târg, o dovadă a
prosperității țăranilor din zonă. Oamenii sunt arătoși, semn de viață bună și
liniștită. Nici nu-i interesează cine se află la putere, cine e ministrul
comerțului sau al educației, să spunem, vor doar să fie lăsați în pace.
Categoric, există o mare ruptură între puterea politică a României și oamenii
din zona de munte argeșeană, fiindcă alde Chiolhannis sunt vremelnici, pe când
oamenii din zona Corbi-Nucșoara duc pe umeri, au în suflet, o istorie de peste
2000 de ani! Ori acest lucru se simte, le dă oamenilor o mare răspundere.
De vrei viitorul a-l cunoaște, spunea Eminescu,
întoarce-te în trecut. Aici trecutul este imaginea viitorului, cultul pentru
strămoși le dă tărie oamenilor, îi poartă cu gândul la viitor. Un viitor pe
care îl clădesc în prezent, care nu poate fi confiscat, pe care îl făuresc așa
cum doresc ei și trebuie să fie al lor.
Autor: Grid
Modorcea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu