Diplome de la ”grădi”.
Diplome în brațe și doamna învățătoare alături zambind larg. Domne cât stres e că al meu nu a luat premiul intai si cat stres pe doamna să dea la cat mai mulți premii si mentiuni (”dragă e băiatu domnului X, cu să nu-i dau premiu, fac cumva, modific, etc”).
Vă dați seama că și la acest nivel vorbim de fake, superficialitate și chiar corupție?!
Mai mult: vedem că și la grădi avem absolvire șmecheră cu tocă, petrecere, șampanie (bine fără alcool). În unele cazuri și cu robă. La grădi, ne-am înțeles?!
Ce învață copilu mamii : că mama e fericită dacă eu am premiul I. Că eu trebuie să obțin premiul intai ca să o fac pe mama fericită. De fapt afirmația e valabilă și la gimnaziu, liceu și la facultate.
Adolescenții îmi spun clar: "Vreau să intru la liceu/facultate în primul rand ca să nu-mi dezamăgesc părinții”..... atat de trist.
Ce citesc eu din pozele de final de an. Părinți care sunt fericiți (și se validează ca părinți buni-vorba lui Winnicott) dacă odrasla a obținut numa f.b.-uri (1 singur b) și o diplomă (sau mai multe), dacă a obținut premiul intai.
De fapt, în Romania, în școală și dacă mesteci gumă la o oră de mate, dacă participi 50 de minute la o competitie de baschet sau la un amarat de concurs facut de un SRL-tre sa primesti o diplomă.
Mai grav, profii dar și psihologii ăștia mari nu merg la conferințe dacă nu primesc diplome/să ne ințelegem. Dă-o incolo de știință !
In fond, ce e o diplomă? Ce reprezintă ea?
O bucată de hartie pe care doamna o face la xerox (color, sper) și completeză cu markerul sau cu pixul numele tău....atat. Medalii și cupe iei cate vrei cu 9 lei de magazinul din colț .
Imi amintesc că un prof de-al meu din Oxford a venit la o conferință in România (ca speaker) si a plecat fără diplomă. Știți de ce? Își împachetase deja lucrurile. Mi-a zis ”ține-o tu Mihai că eu nu mai deschid bagajul”. Băi, pur și simplu nu i-a păsat. M-am blocat. Nu mai zic că diploma era scrisă în românește 
Îmi amintesc că la Universitatea din Oxford în primul an nici nu se susțin examene. Niciunul. Cum așa?! Da, dragă, chiar nu contează pentru ăia. In schimb citesti mult la greu, rupi ușile bibliotecilor ziua și noaptea si lucrezi, te intalnesti des cu tutorele tău si te invată cum să studiezi. Ești examinat după cum elaborezi un eseu științific ceea ce reprezintă un efort consistent și complex de la alegerea înțeleaptă a temei, căutarea bibliografiei, la analiză, sinteză, argumentare și inclusiv aspecte care in școala românească nici nu contează: stil de redactare, note de subsol , etc.
La noi examenele sunt referate banale, copy paste de pe net. Susținem plagiatul încă din liceu.
Pe urmă (anu 2, încep examene-când te-ai cultivat puțin).
Și la final de Uni mă jur că nu am știut colegii mei cu ce rezultate au absolvit. Nici ei nu m-au întrebat. Bine, la Oxford, nu la Sibiu sau București...mă înțelegi ! Noi suntem....balcanici...ăia sunt proști...
Totuși, pe scurt: ce mesaj îi transmitem copilului când îi solicitam rezultate școlare, premii ? Când mă supăr pe el că nu a obținut media dorita de mine ca părinte?
Competiție, luptă, cifre: ” al meu e mai deștept ca al tău”, să ai note maxime la toate materiile. Dacă la desen nu ai luat 10 (pentru că da, nu ai talent frățică, nu ești geniu universal), profu e de vină. Cum să-ți strice media (auzi ce expresie penibilă). Să ne motiveze diriga toate absențele. Cum 9 la purtare. Wai, al meu e cel mai bun. Să îi mărească media. Auzi, tu știi cine e tati? De fapt, dacă am luat premiul I sunt mai deștept ca tine, fraiere!” Și uite așa naștem conflicte între copiii mici care se propagă pana la maturitate...
Doamna învățătoare/dirigintă...de fapt ce încurajați ?
Vorba unui elev ”Mihai, notele nu reflectă inteligența mea”.
Aș vrea o școală în care să nu existe note, medii, teze, premii, cupe și nici diplome de final de an. etc. Să fie competiție dar să nu fie ierarhie stupidă. Să nu ne batem joc de colegu că nu a obținut premiul III sau mențiune. Să ne respectăm indiferent de rezultate. Să învățăm prietenia și studiul în comun, nu egoismul și individualitatea!
Ne-am scobit în dinți-hop o diplomă.... Aș vrea o școală în care să se învețe respectul nu competiția, iubirea nu ura, empatia nu ”călcăm pe cadavre”.
O școală în care festivitatea de final de an să fie o zi relaxantă repet fără premii, fără diplome, fără stres sau frustrări, fără ceremonie publică în care unii sunt elogiați și alții rușinați (mediile pot fi anonimizate, ca la nemți), o zi în care toți suntem egali și poate povestim ceva frumos sau mâncăm împreună ceva sănatos și dansam...
O școală așa ....ca la Oxford...
Sursa: Grupul Profesorilor din România
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu